VIDEO Cronica de film: "Dragoste la persoana a treia" si emotie la mana a doua

Noul film al lui Paul Haggis ar fi putut fi o comedie romantica nepretentioasa, dar ajunge sa iti puna creierul pe moate prin felul cum intersecteaza cele trei povesti de dragoste. Actorii sunt buni si multi, dar scenariul e mult prea buruienos pentru prestigiul autorului lui „Crash: Povestiri din LA” (Oscar pentru Cel mai bun film in 2005). Printre alte stereotipuri, el serveste si un personaj familiar noua- tiganca romanca hoata.

Daca mai tineti minte, „Crash” era un film decupat, empatic si vioi care amesteca destinele mai multor personaje pentru a demonstra ca existentele tuturor depind unele de altele si ca putem face rau uneori fara sa vrem, dupa cum facerea de bine presupune aproape intotdeauna o alegere constienta.

Au trecut aproape 10 ani de atunci si Paul Haggis se pare ca a obosit. Oricum, dupa „Crash” nu a mai facut nimic la acelasi nivel, iar cu acest „Third Person” se pare ca incearca sa reintre in vechiul tipar al destinelor intrepatrunse. Acum tema e increderea, iar tesatura e cea a unui romance lejer, de weekend.

Desi sunt mai putine personaje ca in „Crash”, povestea e mai complicata deoarece sub-intrigile desfasurate la Paris, New York si Roma comunica prin ceva care ne ramane strain aproape intreg filmul si pe care ne straduim sa-l descoperim desi pare fantezist. De aici neuronii rasuciti si senzatia ca urmarim un film politist.

Ceea ce n-ar fi rau daca ne-am gasi in coordonatele unei logici dramaturgice care sa justifice sinapsele din mintea scenaristului. Dar chiar daca deznodamantul te trimite inapoi la titlu, facandu-te sa-ti spui ca explicatia fusese sub ochii tai tot timpul, el nu pare nici suficient de inteligent pentru a justifica efortul, nici logic.

La Paris, un cunoscut scriitor (Liam Neeson) care a tras la un hotel scump ca sa-si scrie noul roman, e vizitat de tanara lui amanta (Olivia Wilde). Ea e reporter monden care cocheteaza cu scrisul, iar relatia lor are sare si piper, desi jocul de-a soarecele si pisica nu stii daca ascunde teama fetei de a se implica sau e o strategie de seductie.

La New York, o tanara (Mila Kunis) se angajeaza menajera intr-un hotel dupa ce a fost acuzata ca a vrut sa-si omoare copilul. Acesta a fost luat in custodie de tatal lui (James Franco), iar tatal refuza sa o lase pe femeie sa-l vada, mai ales dupa ce ea intarzie la o intalnire de consiliere.

In fine, la Roma, un om de afaceri american (Adrien Brody) e sedus intr-un bar de o tiganca din Romania (interpreta Moran Atias e israelianca). Aceasta pretinde ca are o fetita ostatica pe care trebuie sa o elibereze in schimbul a 500 de euro. Trucul e mai complicat si implica mai intai provocarea sentimentului de vinovatie a victimei, pentru ca americanul fura banii pe care tiganca ii uita intentionat in bar.

Acestea sunt scheletele celor trei povesti care se intretaie permanent si care comunica prin elemente ciudate – un bilet uitat de camerista la New York apare in hotelul parizian, cuvintele „Watch me” rostite in toate cele trei povesti sau racorduri care te fac sa crezi ca cele doua hoteluri ar putea fi unul singur (desi nu sunt.).

Cea mai neconvingatoare poveste e cea cu tiganca, odata pentru ca personajul e prea formatat (nici cu american nu-ti e rusine, asa credul cum e), apoi pentru ca evolueaza intr-un love story dulceag si penibil. Daca tot ne jucam de-a increderea, ar fi fost misto ca cei doi sa se traga pe sfoara in permanenta, nu sa se indragosteasca.

Cea mai inconsistenta e povestea din New York, care se rasuceste destul de tarziu in favoarea mamei, facandu-ne sa credem ca poate nu fusese vina ei si ca anxietatea era doar in capul tatalui. Faptul ca avocata mamei (Maria Bello) se dovedeste a fi fosta sotie a americanului din povestea cu tiganca e derutant pana se lamuresc lucrurile.

Cea mai legata poveste e cea de la Paris, in mare parte multumita lui Liam Neeson si Oliviei Wilde care fac un cuplu interesant, dar si interesului mai mare al scenaristului Haggis care scoate din maneca mai multe trucuri demne de o comedie romantica cu Katharine Hepburn si Spencer Tracy.

Totusi, sa nu ne imbatam cu apa rece: secretul pe care amanta il ascunde incarca inutil povestea si pare din alt film, pe cand jocul de-a cine fraieste pe cine suna mult mai credibil, mai ales ca asta-i si tema filmului.

Sentimentul ca filmul nu e ce trebuie vine mai ales din faptul ca povestile nu mai par alcatuite matematic si ca ansamblul nu mai functioneaza coerent (ca in „Crash”), ci ca se duc ochiurile si tesatura nu prezinta incredere. Puzzle-ul nu se mai inchide perfect, ultimele piese le impingem cu mana.

Sunt multe situatii neconvingatoare si in plus. Scenariul e prea putin trimat. De la atatea buruieni nici nu poti vedea planul peste care evolueaza.

Pentru ca totul comunica, e suficient sa se fasaie o sub-intriga ca sa se fasaie tot filmul si cand in sfarsit ni se sugereaza la final cam ce ar trebui sa intelegem ni se va parea prea putin si oricum nu mai suntem motivati sa ne prajim neuronii.

Daca tot nu aveti ce face in weekend si aveti pofta de popcorn (mai ales ca a doua premiera a saptamanii, „Nebunie in Las Vegas”/”Think Like a Man Too” e mult mai idioata), nu va duceti cu sacul. Adica duceti-va cu sacul de popcorn, dar nu va asteptati la prea mult. Bucurati-va ca vedeti atatia actori buni la un loc, inclusiv pe Kim Basinger care la cei 60 de ani ai ei sfideaza prim-planurile. Pofta buna!

Trailer:

„Dragoste la persoana a treia”/”Third Person” – de Paul Haggis, cu: Liam Neeson, Olivia Wilde, Mila Kunis, James Franco, Adrien Brody, Moran Atias, Kim Basinger, Maria Bello, Riccardo Scamarcio. Premiera romaneasca 4 iulie 2014