VIDEO Cronica de film: "Gravity" e "2013: Odiseea spatiala"?

Daca in lumea de azi imaginea e totul, Alfonso Cuarón a dat lovitura. Filmul sau despre doi oameni pierduti in cosmos arata superb. Dar „Gravity” nu trateaza doar despre relatia dintre om si univers, ci si despre relatia dintre om si tehnica pentru ca, dupa „Viata lui Pi”, e al doilea film „serios” de la Hollywood despre care criticii americani spun in cor ca foloseste in mod ideal 3D-ul.

Unii au afirmat chiar si ca 3D-ul a fost parca inventat pentru el, ceea ce spune multe despre puterea cu care au respins 3D-ul pana acum. Dar faptul ca vezi filmul intr-o sala IMAX e deja mare lucru. De la primele cadre – filmul te introduce imediat in subiect (dupa un scurt insert despre conditiile din cosmos: frig, nu exista sunet etc) – paralizezi cu mana in cutia de popcorn.

Ecranul fiind atat de mare, imaginea si CGI-ul atat de bune iar tu atat de aproape, sa mananci cand niste oameni se chinuie sa lucreze pe langa nava, deasupra si dedesubtul haului, e aproape nesimtire.

Iar cand intriga se contureaza si pericolul deseurilor antrenate de ceea ce se numeste sindromul Kessler ameninta sa distruga nava, inghiti cu noduri. (Aproape ca te-ai astepta, ca intr-un film de Woody Allen, ca personajele sa-ti bata obrazul.).

Imaginea lui Emmanuel Lubezki e, cum se spune, de Oscar, si tot ce vezi pe ecran iti da senzatia de realitate, desi stii ca e imposibil sa fii martorul unei asemenea povesti.

Cuarón si-a propus sa ne includa in poveste, de aceea aparatul de filmat transleaza din afara costumului Sandrei Bullock inauntru si schimba punctul de vedere, aratandu-ne ce vede ea prin casca, cu rasuflarea intretaiata de spaima. (O translare asemanatoare avea loc in finalul lui „Profesiune: reporter” de Michelangelo Antonioni, cand aparatul topea zabrelele geamului si iesea in strada, semn ca eroul murise si spiritul lui se elibera, luand locul observatorului impartial.).

Ceea ce face din „Gravity” un film de retinut e mai putin povestea ori reculul ei filosofico-metafizic, ci tocmai faptul ca te face sa crezi ca ce vezi e chiar spatiul cosmic. Iluzia pe care se bazeaza cinematograful e, datorita tehnicii, perfecta.

Daca imponderabilitatea le poate da oamenilor senzatia de cadere, disparitia schemei corporale sau senzatia de pierdere a greutatii, arta cinematografica a dat omului, inca de cand acesta se speria ca trenul din La Ciotat dadea peste el, iluzia realitatii.

Gravitatia poate duce la rau de mare ori la slabiciune psihica, pe cand cinemaul poate sa le sugereze unor naturi mai labile modele umane sau situatii care pot fi refacute in viata de zi cu zi. Momentul cand in filmul lui Cuarón iluzia incepe sa se fasaie tine de scenariu si de regie, nu de imagine.

Si imaginea incepe sa para neverosimila atunci cand ritmul se rupe (totusi, cum poate cineva sa fie recuperat in spatiul intunecat si de la asa mare distanta de un coleg fie si dotat cu scaun autopropulsor?).

Cu totul felul de ganduri si intrebari care il bombardeaza, spectatorul se poate dezvraji destul de repede, mai ales ca, dupa ce la inceput controlase ritmul foarte bine si il manipulase prin decupaj, Cuarón sfarseste prin a plasa filmul pe orbita unei productii americane tipizate (prin urmare, parca si jocul Sandrei Bullock se normeaza.).

Iluzia se pierde in acel moment si ceea ce ramane e entertainment la care popcornul are, intr-adevar, gustul cel mai bun. Dincolo de aspect, dincolo de acuratetea cu care recompune imensitatea tacuta a spatiului, filmul nu are ambitia sa arunce in nemarginit mari teme de meditatie.

Astronautul interpretat de George Clooney este la ultima misiune inainte de pensionare si se poarta la fel de relaxat de parca ar fi la gratar, in curtea casei, in vreme ce omul de stiinta aflat la primul sau zbor (Sandra Bullock) trage dupa sine o trauma familiala pe care confruntarea cu spatiul o va ajuta sa o depaseasca.

E ceva profund hollywoodian nu doar in desfasurarea actiunii, ci si in felul in care personajul Sandrei Bullock isi descopera motivatiile, si nu poti decat sa regreti ca Alfonso Cuarón, care a scris scenariul impreuna cu fiul sau, Jonas, nu a ridicat povestea la nivelul ambalajului.

Scenariul a fost gandit ca un montaignes-russes in care tot timpul apar obstacole si pentru ca era nevoie de tensiune intr-un film de 90 de minute cu doar doua personaje. (Si era nevoie de doua vedete pentru ca, altfel, nu s-ar fi gasit bani pentru productie.).

Daca la tot pasul iti amintesti de „2001: Odiseea spatiala” (exista si referinte directe), nu poti sa nu remarci ca, in continuare, filmul realizat de Stanley Kubrick in 1968 e imbatabil. E mai modern decat „Gravity” si pentru ca are substanta si un ambalaj care nu isi propunea doar autenticul, ci era un comentariu in sine.

Dar daca acolo miza era confruntarea omului cu masina (omul avea nevoie de acest pact daca dorea sa exploreze cosmosul), in 2013 omul si masina se pare ca au cazut la pace, iar filmul lui Cuarón o demonstreaza prin tehnica avansata care il face atat de verosimil.

Lipsa gravitatiei ii da omului si o stare euforica, de aceea astronautii sunt fericiti in inregistrarile video si fac pe urma tot posibilul sa se reintoarca in spatiu. Indepartarea de Pamant ii schimba radical omului perspectiva asupra istoriei, timpului, spatiului, vietii in general. Acest detaliu lipseste si el din filmul lui Cuarón, in care omul se confrunta in primul rand cu sine.

Astronautul pe care il joaca George Clooney (cum sa nu vrei sa auzi vocea lui Clooney cand esti de izbeliste in spatiu?, se intreba criticul american Stephanie Zacharek), e un fel de cowboy – neverosimil in conditiile date, dar plauzibil ca tipologie umana, indiferent de context.

„Gravity” iti face pofta sa revezi si superbul documentar al lui Andrei Ujica „Out of the Present” (1992) in care astronautii/cosmonautii erau in carne si oase, iar cosmosul la fel – desi imaginile cu Statia Spatiala Internationala pareau, spre deosebire de filmul lui Cuarón, desenate pe calculator (!).

Dupa cum se vede, cinematograful nu a reusit nici a mia parte sa epuizeze spatiul cosmic, numai ca cele mai multe „calatorii” ale sale se opresc mult prea aproape de Pamant, nu indraznesc sa priveasca mai departe.

Trailer:

„Gravity 3D: Misiune in spatiu”/”Gravity” – de Alfonso Cuarón, cu: Sandra Bullock, George Clooney. Premiera romaneasca 4 octombrie 2013