VIDEO Cronica de film: "Lupul de pe Wall Street"- That's entertainment !…

Lansat in SUA de Craciun, filmul lui Martin Scorsese e intors pe toate fetele nu numai de critici, dar si de finantisti si procurori, fiind laudat si injurat in egala masura. Unii se intreaba care ii e mesajul, in fond – satirizeaza sau glorifica lacomia?, altii spun ca e anti-american. Ce deruteaza e ca Scorsese nu-si exprima clar – se spune, punctul de vedere, in contextul in care evenimentele narate sunt prea recente, iar trimiterile la prezent mult prea evidente.

Actiunea filmului se petrece in 1987, cand Jordan Belfort (Leonardo DiCaprio) un tanar broker care isi pierde jobul pe Wall Street infiinteaza impreuna cu niste prieteni care n-aveau nimic in comun cu brokerajul (ci cu traficul de droguri) o firma de „penny stocks”, adica una care tranzactiona la sume foarte mici, nefiind listata la bursa, si care putea insela usor prin procedee care spectatorului de cinema ii scapa si pentru care nici nu vrea sa-si bata capul.

Filmul il preia pe Belfort cand seful sau de pe Wall Street (Matthew McConaughey) ii furnizeaza secretul unei cariere in brokeraj – sa se masturbeze cat mai mult, si il paraseste in momentul cand, dupa ce-si va fi turnat partenerii de firma ca sa-si salveze pielea (si fara sa se fi masturbat, dimpotriva), Belfort ramane tot pe val, predandu-le unor incepatori din Noua Zeelanda tehnici de vanzare.

Problema moralitatii e delicata. Intentia lui Martin Scorsese de a construi o satira care sa te umple de dezaprobare amuzata timp de trei ore e evidenta. Dar sunt trei ore in care dezmatul de droguri, sex si bani furati aruncati pe fereastra se repeta la aceeasi intensitate, la nesfarsit. Totul e prea mult, prea zgomotos si prea la fel, egal flamboiant pe o durata mult prea mare pentru a nu deveni ca o jucarie muzicala stricata.

Povestea ascensiunii, decaderii si revenirii lui Belfort (care, de fapt, nu e niciodata cazut) putea fi restransa la doua ore (din patru, cate a avut filmul initial), dar efectul ar fi fost altul. Viata lui Jordan Belfort are o incontinenta care trebuia sa fie vizibila si care trebuia sa fie transpusa de un cineast cu simtul spectacolului – Martin Scorsese, Baz Luhrmann sau, de ce nu, Paolo Sorrentino.

Leonardo DiCaprio, care a lucrat cu primii doi, a devenit simbolul unui mod de viata burghez al carui snobism are in el ceva fermecator. Cu precizarea ca Gatsby nu isi construise averea escrocand si ca nu o dorea pe Daisy ca pe un trofeu, in timp ce bifa zeci de prostituate. Gatsby era un gourmet, in timp ce Belfort e un gurmand.

E de inteles de ce cantitatea trebuia sa prevaleze asupra calitatii (lacomia ne-a adus unde suntem), dar aceasta abundenta redundanta nu poate fi gustata decat de cei care accepta conventia cu totul.

Nu poate sa iti placa jumatate de film pentru ca e tot timpul la fel – un „acid trip”, spune Leonardo DiCaprio intr-un interviu, mai degraba un spectacol isteric, atent la ritm si decibeli, nu la continut. (Pe platou, regizorul i-a incurajat pe actori sa improvizeze, sa depaseasca litera scenariului – e unul dintre motivele pentru care filmul a iesit asa lung.).

Pe de alta parte, nu poti acuza un artist ca nu-si pune la zid personajele. E absurd. Cu atat mai putin pe Scorsese, care nu si-a judecat niciodata eroii. Aceasta problema ridicola se pune numai pentru ca povestea de la baza filmului e reala si mai ales pentru ca filmul pica pe fondul crizei interminabile care ne face sa ne intrebam cum s-a ajuns aici si ce putem face.

„Filmul trimite la ce inseamna America. Da, iti da ocazii extraordinare, dar e locul unde cele mai mari ocazii sunt de a te imbogati sau de a avea cele mai multe drepturi? E vorba despre libertate, despre cautarea libertatii sau doar despre cum sa faci bani?”, a explicat Scorsese pentru „The Hollywood Reporter”.

Exista ceva in persoana lui Jordan Belfort care atrage ca un magnet, iar acesta e tocmai lucrul care il face sa cada mereu in picioare. Dupa ce si-a turnat colegii de firma, pedeapsa i-a fost redusa de la 25 de ani la 22 de luni de inchisoare, dar trebuie sa restituie pagubitilor cele 110 milioane de dolari furati – chestiune care e deocamdata in suspensie, fiind putin probabil ca se va si realiza.

A escrocat atat de mult pentru ca, asemeni unui guru, a convins oameni sa i se alature, angajati pe care ii motiva de doua ori pe zi in sedinte urmarite ca in transa la care striga, gesticula si seducea prin vorbele cele mai potrivite. (Vina e doar a lui?)

A scris doua volume de memorii (una, „The Woolf of Wall Street, 2007, a stat la baza filmului), a devenit si mai celebru gratie filmului, iar cariera sa de vorbitor motivational primeste un nou impuls prin posibilitatea realizarii unui show TV. Aici e punctul sensibil al filmului – faptul ca, desi e o satira, ii da apa la moara acestui escroc.

Belfort spune ca nu ii va intra nici un dolar in buzunar in urma ecranizarii cartii dar, chiar de-ar fi asa, libertatea de expresie a facut din el o vedeta. „That’s entertainment”, cum spune amar Jake La Motta in „Taurul furios”.

America e patria tuturor posibilitatilor pentru ca le da posibilitatea unor oameni ca Jordan Belfort sa devina bogati furand, sa se laude pe urma cu asta, iar cineasti de valoare sa-i portretizeze facandu-le neintentionat un serviciu. Asta e America si asta e arta.

Unul dintre procurorii care au lucrat la caz a scris intr-un articol ca in spatele adevaratului caz Belfort se afla mii de victime care au pierdut bani pe care nu-i vor primi niciodata inapoi, victime despre care filmul refuza sa vorbeasca si pentru care aparitia lui Belfort la final e „dincolo de orice insulta”. ( Adevaratul Belfort e cel care il prezinta pe Belfort personajul la intalnirea cu agentii de vanzari din Auckland, inainte ca filmul sa se termine.).

„Cand il interogam, dl Belfort ne povestea cum se trezea in fiecare dimineata gandindu-se cum sa fure oamenii”, povesteste Joel M. Cohen, care considera ca Martin Scorsese a gresit oferind finalul filmului adevaratului Jordan Belfort.

„Don’t shoot the messenger!”, scrie un cititor pe site-ul „La Weekly” unde Christina McDowell, fiica unuia dintre partenerii lui Belfort care nu apare in film (si care i-a folosit numele ca sa escrocheze), ii trage un perdaf lui Scorsese et Comp. numindu-i „periculosi” pentru ca glorifica un mod de viata care „a pus America in genunchi”.

Un finantist de cariera, colaborator la „Forbes”, a scris ca filmul e „o rusine” pentru America si ca te face sa te intrebi daca producatorul nu e cumva bolsevic, chinez de odinioara sau chiar Fidel Castro, de aici anti-americanismul lui. Alti spectatori americani constata, insa, cu umor pe paginile de comentarii ale publicatiilor ca n-au dorit niciodata sa fie sofer de taxi, sef de cazino sau mafiot.

Dincolo de asemenea contextualizari, „Lupul de pe Wall Street” e aidoma eroului sau. Nu are substanta, dar se face auzit, agita apele, seduce, gesticuleaza, ridica vocea, stie ca repetitia e mama invataturii. „More is never enough”. Acest soi de entertainment e destul de masochist.

„Lupul de pe Wall Street”/”The Wolf of Wall Street” – de Martin Scorsese, cu: Leonardo DiCaprio, Jonah Hill, Margot Robie, Matthew McConaughey, Kyle Chandler, Rob Reiner. Premiera romaneasca 10 ianuarie 2014