VIDEO Cronica de film Partea I: "Nymphomaniac: Volume 1" – Sexul care latra nu musca

Dupa toata reclama care i s-a facut celui mai provocator film al lui Lars Von Trier, dupa teaserele care nespunand nimic spuneau orice, concursurile de postere cu orgasmul personajelor si sexul explicit de care toata lumea a auzit, „Nymphomaniac” pare bland. Sexul e doar limbajul unei opere reflexive si nostalgice despre arta si creatie. Unul dintre cele mai bune filme ale cineastului danez. Un „magnum opus”, cum scriu criticii straini.

Pacat ca producatorul a decis sa difuzeze filmul in doua parti pentru ca nu simti cand trec doua ore. Nu era nevoie sa ti se stimuleze curiozitatea pentru episodul doi, ca la un serial. Pana in 7 februarie, cand intra partea a doua, ai timp destul sa iesi din stare.

Mai rau e cand trebuie sa si scrii despre un film din care ai vazut doar prima parte. Pentru ca nu poti sa nu scrii, „Nimfomana: Vol. I” e mult prea bun pentru a nu vorbi despre el pana la partea a doua. Von Trier e de aceeasi parere. Inainte de generic, un scurt insert anunta ca varianta pe care o vedem nu e cea agreata de regizor. (La Festivalul de la Berlin va fi prezentata varianta uncut, de 145 de minute, a volumului 1.)

Cu Rammstein zguduindu-ti creierii pe cele doua generice, ca un comentariu vulgar despre chestii foarte delicate, mai usor de acoperit cu fulgii de zapada imprumutati din „Antichrist”, „Nimfomana” e un fel de „1001 de nopti” dintr-o epoca in afara timpului, ca in toate filmele lui Lars Von Trier.

Eroina lui este o femeie pe nume Joe (Charlotte Gainsbourg) care ii povesteste unui barbat mai in varsta, Seligman (Stellan Skarsgard), care a gasit-o batuta in curte, intreaga odisee erotica a propriei vieti, din copilarie si pana in prezent. Premisa ar fi ca e un om rau care merita sa fie pedepsit.

Odiseea, ca si filmul, are opt capitole (cinci alcatuiesc prima parte a filmului, restul partea a doua), iar fiecare capitol pleaca de la un element pe care Joe il observa in camera austera in care a cazat-o Seligman si care devine tot mai vizibila ochilor nostri pe masura ce povestea inainteaza – un ac cu o musca de pescuit, un colt de tablou, un croasant oferit impreuna cu o furculita etc. Ca si cum Joe ar crea si camera. (Sau noi o cream?).

Povestea care ia nastere sub ochii nostri pare sa fie inventata de eroina dupa cum ar putea fi si partial reala. (Slabe sperante ca partea a doua sa ne lamureasca.). Musca de pe perete, „fly on the wall” reprezinta in engleza o sintagma pentru un stil de cinema documentar care pretinde ca prezinta evenimentele asa cum sunt, asa cum le-ar vedea o musca de pe perete, adica neintervenind in viata personajelor. (Filmul e vorbit in engleza.).

Or musca devine aici din martor pasiv motorul primului capitol si al intregului film (mai exact, un fel de demaror 🙂 ), nu degeaba apare si pe afis, ca o mica balerina mecanica. Scenariul aerat si sobru (pare mai simplu decat e) se lanseaza destul de devreme intr-o paralela intre experientele amoroase ale tinerei Joe, care zboara de tanara din barbat in barbat, fara a simti placerea (desi pretinde contrariul), si pescuit.

Comparatia pare la prima mana, dar e mai degraba o capcana sau o ironie. Personajul lui Seligman e misterios: un om singur, tolerant si naiv, pasionat de muzica si pescuit. E cel care asculta fara sa judece si pune intrebarile de care e nevoie – ca un psihoterapeut, un alter ego al eroinei (o parte a sinelui care o echilibreaza) sau un spectator.

Spectatorul poate fi pasiv sau implicat. Desi e credul, Seligman nu e deloc pasiv, iar comentariile lui duc povestea mai departe, imbogatind „amintirile” lui Joe.

Desi fiecare capitol incepe in mod aleatoriu in functie de detaliile pe care le observa femeia, povestea inainteaza cronologic, retinand imaginea tatalui (Christian Slater) de care Joe era foarte atasata dar care moare prematur, si pe cea a lui Jerome (Shia LaBoeuf), baiatul care a dezvirginat-o si care reapare misterios de mai multe ori in viata/povestea acesteia in chip de obiect al afectiunii.

Un alt lucru de neinteles (deocamdata) e faptul ca adolescenta si tanara Joe sunt interpretate de o alta actrita (necunoscuta Stacey Martin), ca si cum ar fi vorba de alt personaj. Sunt multe lucruri misterioase in cel mai provocator si, paradoxal, cel mai reflexiv film al lui Lars Von Trier, care e de fapt un thriller.

Titlul lui se scrie

NYMPH( )MANIAC. Cuiva care auzit o gramada de lucruri despre film (de fapt, ce a dorit Von Trier sa auda printr-o campanie extrem de inteligenta, imaginandu-si restul) cele doua paranteze din titlu i-ar sugera ideea de uter.

Dupa ce va iesi din sala va avea tot mai clar impresia ca intre cele doua paranteze sta esenta filmului, secretul care nu poate fi spus fara sa nu fie voalat. In mod cu totul ciudat, scenele de sex i se vor sterge treptat din minte, lasand locul unei povesti putin filosofice, un pic metafizice, foarte psihanalitice si poate chiar Zen despre viata si creatie.

Prezentat pe net ca „cel mai sexual film facut vreodata”, „Nymphomaniac” nu e si erotic. Sexul e un mijloc de comunicare, dar e pus intre paranteze de o poveste care pare sa aiba mai putina legatura cu natura umana si mai mare legatura cu felul in care aceasta e interpretata de artist.

Dar cum la Von Trier nimic nu e definitiv, mai ales in cazul de fata, sa nu ne grabim cu judecata. La revedere, ne reintalnim la partea a doua a cronicii.

„Nimfomana: Vol. I”/”Nymphomaniac: Volume 1” – de Lars Von Trier, cu: Charlotte Gainsbourg, Stellan Skarsgard, Stacey Martin, Shia LaBoeuf, Christian Slater, Uma Thurman. Premiera romaneasca 17 ianuarie 2014