VIDEO Cronica de film: "The Karate Kid" – Micul Smith si "Cichie" Chan cuceresc China turistica

Cu mami si tati pe post de co-producatori, Jaden Smith n-are niciun stres, iar tandemul pe care il face cu Jackie Chan emana umor si dezinvoltura. „The Karate Kid” ar fi trebuit sa fie „The Kung Fu Kid” sau, mai bine zis, „The Wushu Kid”, dar relansarea seriei cu alte personaje, alta poveste si alt stil de lupta pare sa fie o idee isteata.

Apropourile la seria cu Ralph Macchio si Pat Morita nu lipsesc, normal, dar Jaden Smith si Jackie Chan dezvolta o alchimie particulara evidenta. De fapt, nu prea are cum sa nu-ti fie simpatic pustiul asta care e si talentat, dar care a mostenit de la parinti si ce le era caracteristic – ochii blanzi, de om bun, ai tatalui sau, Will Smith, dar si nervul si ambatzul mamei sale, Jada Pinkett Smith.

Spre deosebire de sclipiciurile disco-kitsch afisate de familia Smith la ocazii, „Karate Kid” se concentreaza pe oameni simpli, din popor. Dre Parker (Jaden Smith) si mama sa (Taraji P. Henson) se muta de la Detroit la Beijing. Mama Parker e muncitoare in industria de automobile, iar sotul ei a murit nu demult. Principala problema a lui Dre, copilul ale carui codite ii innebunesc pe micii chinezi e depeizarea, care se suprapune peste trauma pierderii tatalui. Amandoua se manifesta prin nervi si lipsa de comunicare cu mama.

China nu e America, asta e clar. Limba e alta, obiceiurile altele, si daca fetele frumoase sunt frumoase dupa specificul zonei, si smecherii de la scoala te caftesc dupa un stil inedit. Cavalerismul fata de fata pe care o place si curajul de a-i infrunta pe cei care il bat indiferenti la ratingul filmului nu-l ajuta pe Dre, dar asta nu e decat in beneficiul filmului pentru ca il va sili pe domnul Han, omul bun la toate din blocul comunist unde sta familia Parker, sa se grabeasca sa-l ia pe Dre sub aripa si sa-l invete sa fie barbat.

Conventia pe care „The Karate Kid” o incheie cu spectatorul e una foarte simpla. Acesta stie ce urmeaza sa primeasca – niciun stres de aici. Dar, spre deosebire de insipida relatie maestru-discipol din „Ucenicul vrajitor”, de pilda, cea dintre Mr. Han si Dre are tot ce-i trebuie: si intelepciunea hatra a lui Mr.Han, care merge poate ca un Charlot cu sapca proletara, dar care are o agilitate de animal, si metoda pe care acesta o aplica pentru a pune saua pe senzitivul baiat, si tenacitatea acestuia de a se tine de treaba o data ce si-a gasit calea.

Orice om care are o pasiune ar trebui sa rezoneze la cuvintele domnului Han care vede kung fu in toate, si nu sa rada. Daca iubesti muzica, vei vedea muzica in orice, iar daca esti poet vei vedea acte poetice peste tot in jurul tau. Mai infantil e felul in care domnul Han isi traieste propria drama familiala (si existenta ei in economia scenariului). Cel mai penibil moment e de departe acela in care durerea stapanitului domn Han rabufneste ca un ceainic sub presiune. Bietul Jackie Chan, de ce trebuia chinuit si pus sa exprime stari complicate?

Mai sunt si alte lucruri in scenariu care par rezolvate in fuga si la prima mana, mai e si China care arata uneori ca intr-un pliant de la Oficiul National de Turism (cu tabloul conducatorului iubit itindu-se in cadru de doua ori si cu Marele Zid Chinezesc in varful caruia se antreneaza mot cei doi eroi), dar ce e mai important e ca filmul realizat de Harald Zwart are multa candoare – ingredient pe cale de disparitie din filmele americane de azi (daca nu e inlocuit cu un fel de zaharina.).

Aceasta candoare echilibreaza gaurile povestii si pe lungi portiuni filmul – care e un fel de basm complet rupt de vreun context social sau politic – e tihnit si simpatic. Cele mai frumoase momente sunt, fireste, cele in care Dre se antreneaza. Extrem de elastic, micul Jaden Smith – care a invatat kung fu special pentru film (dupa cum e si un dansator talentat) creeaza alaturi de Jackie Chan adevarate coregrafii. Mai putin dragut e sa vezi cum un copil e batut (chiar daca in cadrul unei competitii sportive).

Croit special pentru masurile lui Jaden Smith, filmul il pune pe acesta in valoare si ii da primul rol principal avut pana acum in cinema. O fi Jaden Smith primul nume de pe generic, dar nu-i ia totusi fata lui „Cichi” Chan. Impreuna ei fac o echipa sudata, legata barbateste prin empatie tacita si umor.

„Karate Kid”/”The Karate Kid” – regia Harald Zwart, cu: Jaden Smith, Jackie Chan, Taraji P. Henson, Wenwen Han. Pe ecranele romanesti din 20 august 2010.