Sari direct la conținut

VIDEO Csilla Kato: filmul documentar, mai ales cel de autor, a inceput sa-l bata pe cel de fictiune

HotNews.ro
Csilla Kato, director de programe la Astra Film 2012, Foto: Hotnews
Csilla Kato, director de programe la Astra Film 2012, Foto: Hotnews

“Pe plan mondial, suntem martorii unei mari schimbari: filmul documentar, mai ales cel de autor, a inceput sa-l bata pe cel de fictiune. La noi se vede prea putin, dar in Occident ruleaza in sali pline, sunt foarte mari vanzarile in televiziuni. Este un boom in acest sens.”, spune Csilla Kato, director de programe la Festivalul de film documentar Astra Film 2012.

R: Cat de dificila a fost selectia documentarelor care vor fi proiectate la Astra Film 2012?

Csilla Kato: In fiecare an avem o perioada de selectie de cam 2-3 luni, iar anul acesta a fost la 1 aprilie termenul de inscriere a filmelor. S-au inscrsi in jur de 1000 de filme din toata lumea, ceea ce inseamna, practic, un dulap plin de dvd-uri. Avem o echipa de selectori si preselectori cu care lucram, pentru ca practic nu se pot viziona atat de multe filme de catre un singur om. Selectia finala reprezinta doar 10% din materialele trimise, iar procesul de selectie este foarte intens, cu 2-3 luni de vizionari, de consultari si chiar si de dezbateri.

Pentru competitie primeaza realizarea cinematografica. Documentaristii sunt cineasti, la fel ca si cei din domeniul fictiunii. Ei prin film pun pe ecran o lume, construita din elementele realitatii care ne inconjoara. Ne duc intr-o lume prin limbajul cinematografiei, ori sunt cai infinite de a aborda un subiect si noi incercam sa le alegem pe cele mai bune pentru competitie.

R: Care este highlight-ul festivalului de anul acesta?

CK: Avem mai multe highlight-uri, practic competitia in sine este foarte importanta. Avem 4 sectiuni competitionale: International, Romania, EcoCinematograf si Student. In afara de asta avem programe de ateliere in care se discuta despre documentar, despre cum se poate realiza acest gen de film. Avem chiar un eveniment profesionist de prim rang in acest sens, care se numeste DocStories. Este un masterclass international in care participanti din tari din jurul Marii Negre incearca sa pregateasca povestile lor, din tarile lor, sa devina filme documentare. Sunt ghidati de tutori din Europa, iar prima editie a avut loc in iunie la Tbilisi, in Georgia, iar a doua editie este aici, la Sibiu. Dupa asta, merg la cel mai important festival de film documentar, IDFA Amsterdam. Practic, sunt participanti din Georgia, Rusia, Azerbaidjan, Ucraina, Turcia, Romania si Bulgaria, fiecare cu povestile lor. Este foarte important acest atelier, fiindca productia de documentare in aceasta zona nu este atat de mare ca in tarile occidentale, iar povestile din aceasta regiune nu sunt cunoscute nici de tarile lor, nu mai spun de publicul din Europa de Vest. Este o sansa foarte mare sa se produca in aceasta zona filme documentare.

R: Credeti ca publicul roman este interesat de documentare?

CK: Pe plan mondial, suntem martorii unei mari schimbari: filmul documentar, mai ales cel de autor, a inceput sa-l bata pe cel de fictiune. La noi se vede prea putin, dar in Occident ruleaza in sali pline, sunt foarte mari vanzarile in televiziuni. Este un boom in acest sens. In Romania simtim acest lucru prin festival. A crescut publicul si in Sibiu, unde vorbim de un public nu doar din oras, ci din toata Romania. Apelul lui Dumitru (Budrala, n.r.) – “luati-va concediu ca incepe festivalul” se pare ca este chiar valabil.

R: Ce parere aveti despre documentarele romanesti de anul acesta?

CK: Am fost surprinsi placut. Atunci cand s-a decis sa facem anual festivalul, ne-am pus o singura problema: oare vom avea suficiente filme? Finantarea nu este clar accesibila pentru productie, dar totusi avem destule filme pentru a crea sectiunea romaneasca. Acest lucru demonstreaza ca autorii romani si cei straini care fac documentare in Romania fac sacrificii ca sa ajunga la finantare, sa poata produce aceste filme. Vorbim de ani de zile de munca, este un sacrificiu imens si cred ca sunt multi care cred in aceasta forma de comunicare. Este un lucru absolut fantastic sa putem face premiere pentru filmele romanesti chiar aici, in Romania. In salile unde se proiecteaza aceste filme, unde se lanseaza, este intotdeauna o emotie foarte mare. Se lanseaza in fata unui public foarte activ, cu intrebari grele, neobisnuite. Este un puls al documentarului care se poate simti aici.

Ksilla Kato

Directoare de programe, a lucrat in cadrul Festivalului Astra Film incă din anul 1998, membru in cadrul comisiei de selecţie a filmelor şi organizator al programelor speciale şi workshop-urilor. Asistent de regie şi producător de filme documentare. Membru in jurii internaţionale de festivaluri de film documentar (DocumentaMadrid, Dialektus Budapesta). Coordonator al Şcolii de vară de Antropologie culturală din cadrul Central European University. A studiat antropologie culturală și film la Eotvos Lorant University in Budapesta, studii la London School of Economics şi la Australian National University din Canberra.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro