VIDEO Cum a avut loc accidentul din Bacău în care un autoturism a intrat frontal într-o mașină de pompieri / Angajații ISU, deși răniți, i-au ajutat pe cei din mașina care intrase în ei
ISU Bacău a făcut publică miercuri înregistrarea accidentului de sâmbătă, când o mașină a intrat pe sensul de mers al autospecialei ce mergea la o intervenție și a lovit-o frontal.
Autospeciala s-a răsturnat, iar cei șase pompieri au suferit leziuni, dar ei totuși au dat primul ajutor celor trei persoane din mașina care a intrat în ei, una dintre ele fiind încarcerată.
„Pe înregistrare se observă că autospeciala de intervenţie de deplasează regulamentar. Am dat publicităţii aceste imagini pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că toţi participanţii la trafic trebuie să fie atenţi, în special când pe drumurile publice sunt autospeciale care se deplasează la diverse situaţii de urgenţă”, a declarat, pentru Agerpres, Adrian Cepoi, din cadrul ISU Bacău.
În urma accidentului, cei şase pompieri militari şi trei pasageri din autoturismul care a provocat accidentul au fost preluaţi de ambulanţe şi trimişi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Bacău. Cele nouă victime nu au suferit leziuni care să le pună viaţa în pericol. Cei şase pompieri militari se află în concediu medical, în urma recomandărilor primite de medici şi urmează să revină la lucru începând cu data de 5 iulie.
Potrivit informațiilor de sâmbătă, o autospecială de intervenţie cu o barcă, care se deplasa către comuna Sănduleni unde urma să intervină pentru evacuarea a două persoane, a fost implicată într-un accident.
„Una dintre persoanele din autoturism a fost încarcerată, aceasta fiind scoasă de către membrii echipajului de salvatori, a căror autospecială s-a răsturnat. Acest lucru s-a întâmplat până la sosirea forţelor de intervenţie plecate pentru gestionarea acestui eveniment rutier. Toate cele nouă victime sunt conştiente şi au fost preluate de către echipajele medicale şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Bacău”, au declarat sâmbătă reprezentanţii ISU Bacău.
„Avem o situație în județul Bacău. O mașină de pompieri a fost accidentată frontal de un șofer care circula cu viteza mare pe timp de ploaie. Avem 6 subofițeri care au suferit leziuni. Mașina de intervenție este avariată și nu a mai putut continua misiunea”, a declarat atunci Carmen Dan, la comandamentul de inundații de la sediul MAI.