Sari direct la conținut

VIDEO. O femeie de afaceri din România i-a virat o sumă uriașă de bani în conturi „prințului moștenitor al Dubaiului”. Henry era însă altceva

HotNews.ro
VIDEO. O femeie de afaceri din România i-a virat o sumă uriașă de bani în conturi „prințului moștenitor al Dubaiului”. Henry era însă altceva

Un bărbat din Nigeria a pretins că este prințul moștenitor al Dubaiului și a convins o femeie de afaceri din România să-i trimită 2,5 milioane de dolari. Reporterii de investigație de la Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), organizație media internațională la care e afiliată și publicația RISE Project, au călătorit în Nigeria și l-au descoperit pe falsul prinț și grupul de interese care se află în spatele acestuia.

Laura este numele româncei care a fost păcălită și care nu a dorit să-și facă publică identitatea. Acum trei ani, femeia a fost contactată pe contul de LinkedIn de o persoană care pretindea că este Prințul Moștenitor al Dubaiului. Bărbatul i-a cerut ajutorul pentru a investi milioane de dolari într-o fundație umanitară din România.

După mai multe schimburi de e-mailuri și o întâlnire cu un pretins manager al prințului, Laura a căzut în capcană și a alimentat un cont bancar cu peste 2,5 milioane de dolari. Când și-a dat seama că a fost păcălită a fost însă prea târziu.

DIICOT a deschis un dosar penal

Marți, DIICOT a anunțat că Biroul Teritorial Maramureș a început un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

În realitate, bărbatul respectiv este un escroc nigerian, Henry Eke, care folosea o schemă sofisticată de înșelare a victimelor, prin folosirea de identități false, bănci fictive, „consilieri financiari”, dar și promisiuni romantice și de căsătorie, se arată în comunicatul de presă al DIICOT.

Femeia din România a transferat într-un cont fals „al fundației” peste 2,5 milioane de dolari, bani proveniți din diverse împrumuturi bancare, pentru care și-a ipotecat casa, dar și resurse financiare ale companiei sale. Ea ar fi aflat că totul a fost o înșelătorie după ce a fost contactată de doi complici ai nigerianului, nemulțumiți că nu primiseră o parte din bani. Aceștia i-au mărturisit că întreaga poveste a fost o fraudă.

Urmărește investigația OCCRP și află cum a funcționat schema prin care a fost înșelată femeia de afaceri din România.

INTERVIURILE HotNews.ro