Skip to content

VIDEO. Cum fuge un deputat atunci când e întrebat de BMW-ul pe care îl conduce. „Nu înțeleg unde doriți să ajungeți, de ce mă întrebați lucrurile acestea”. Mașina duce la firma „de casă” a unui important primar din București

Cristian Andrei (Snoop.ro)
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Vlad-Florentin Drinceanu, fost inspector școlar general al Capitalei și actual deputat, a fost filmat de site-ul de investigații Snoop la Parlament cu un BMW X5M care nu apare în declarația de avere. Drinceanu nu a spus a cui e mașina. Snoop a aflat că firma care o deține a vândut o casă familiei primarului Băluță, are contracte cu Primăria S4 și ridică un bloc în sectorul unde Drinceanu a fost consilier local și consilier al aceluiași edil.

  • Snoop a demarat o campanie prin care i-a întrebat pe mai mulți parlamentari, în ultimele luni, dacă mașinile cu care vin la Parlament le aparțin și sunt trecute în declarația de avere.
  • Printre cazurile publicate se numără cel al lui Adrian Câciu, fost ministru de Finanțe, Mihai Weber, președintele Comisiei de Apărare, Răzvan Ciortea, membru al Comisiei de Apărare sau Eduard Koler, fost consilier al președintelui Superbet, deputat AUR. 
  • Sunt ultimele ore în care mai puteți susține Snoop, prin redirecționarea a 3.5% din impozitul pe venit, completând acest formular. Nu vă costă nimic și durează trei minute.

De la consilier al lui Băluță la deputat PSD 

Profesor de matematică, Vlad-Florentin Drinceanu, 52 de ani, se află la primul mandat de parlamentar. Reprezintă județul Teleorman.

În perioada 2022 – decembrie 2024, până să obțină mandatul de deputat, Drinceanu a fost inspector școlar general al Municipiului București. Când a obținut funcția de inspector, el era deja consilier local al PSD în Sectorul 4 și fusese mâna dreaptă a lui Daniel Băluță, primarul Sectorului 4. 

Conform CV-ului, el și-a început cariera de profesor la Școala nr. 194, unde a predat matematică între 1997 și 2002. Mama lui Băluță a fost directoare a acestei școli în trecut. 

Mașina BMW X5 M cu care a fost filmat la Parlament nu apare în declarația de avere. Potrivit ultimului document publicat pe această temă, Drinceanu deține un Volvo din 2012, nu un BMW. Drinceanu se afla și pe lista parlamentarilor care primeau bani de chirie de la Parlament, conform unei analize Europa Liberă, deși deține, potrivit declarației de avere, două apartamente în București și Otopeni.

Snoop a descoperit că autoturismul cu care Drinceanu a venit la Parlament aparține, în realitate, lui SC Cria General Construct. Firma de casă a primarului Sector 4, Daniel Băluță. Aceasta este condusă de Dumitru Petrea, fratele unui șef de serviciu din Primăria Sector 4.

„Doamne ferește”

Întrebat de reporterul Snoop dacă firma pe care o conduce i-a dat deputatului Drinceanu o mașină pe care să o folosească, Petrea a răspuns: „Doamne ferește!”

„Firma nu poate să dea domnului deputat, firma efectiv”, a fost prima replică a lui Petrea.

Dialogul a continuat, iar patronul Cria General Construct a fost întrebat dacă i-a împrumutat personal mașina deputatului PSD, deoarece autoturismul BMW X5, care aparține societății comerciale, a fost filmat la Parlament, fiind condusă de Vlad Drinceanu.

„Nu înțeleg unde doriți să ajungeți, de ce mă întrebați lucrurile acestea”, a continuat Petrea, fără să răspundă concret în ce condiții a ajuns BMW-ul firmei Cria General Construct la deputatul Vlad Drinceanu.

„Firma n-a dat nimănui nicio mașină. Nu cred că trebuie să vă explic dumneavoastră nimic. M-ați luat prea tare așa dintr-o dată. Mașinile firmei mele sunt mașinile firmei mele și atât”, a spus Petrea. Apoi a închis. 

Citește mai departe pe Snoop care este legătura dintre Cria General Construct și primăria lui Daniel Băluță, unde Drinceanu a fost consilier.