​VIDEO De ce merita citit "In salbaticie"/"Into the Wild" (o falsa auto-reclama)

In 2008 m-am intors de la Berlin, unde fusesem la Festivalul de Film, cu „Into the Wild” in geamantan. Cumparasem romanul non-fictional al lui Jon Krakauer afland ca Sean Penn il ecranizase in 2007. Citindu-l, m-am gandit ca si altora le-ar placea povestea lui Chris McCandless, asa ca am inceput sa traduc. Editura Humanitas a acceptat manuscrisul, iar „In salbaticie” e acum in librarii. Carui „gen de public” se adreseaza povestea reala a unui tanar care a murit singur in Alaska? Surprinzator, noua tuturor.

Disparitia prematura a lui Chris McCandless, un tanar de 24 de ani care, dupa ce facuse doi ani autostopul prin SUA, a murit in 1992 in Alaska la capatul a trei luni in care reusise sa traiasca din ce ii oferea natura (fructe, vanat), a suscitat pareri contradictorii dupa ce Jon Krakauer a scris un amplu material in revista „Outside”.

Au fost oameni care au spus ca tanarul a gasit ce a cautat si altii care i-au admirat curajul. Impresionat de numeroasele reactii primite pe adresa revistei, Jon Krakauer (care in 1997 urma sa publice „Into Thin Air”, epopeea ascensiunii sale pe Everest, cand patru din cei cinci colegi de expeditie au fost ucisi de furtuna), a inceput sa se intereseze de „cazul Chris McCandless”.

A stat de vorba cu familia, colegii, prietenii pe care acesta i-a facut pe drum. I-a refacut traseul, a descoperit in plus cat de multe sunt cazurile de tineri care pleaca in necunoscut pentru a-si testa fortele.

A descoperit (si pastrat in carte) cazuri de tineri care s-au aventurat, de pilda, in anii ’30 in Marele Canion din Colorado – care era pe atunci la fel de putin frecventat cum e azi, inca, Alaska. A fost fascinat de personalitatea acestor idealisti care se hraneau din carti, aveau un cod moral inalt si visau sa se contopeasca cu natura, traind libertatea suprema, si si-a propus ca printre randuri sa schiteze si un mic portret-robot al acestui gen de oameni.

„In salbaticie” nu e o carte trista. Daca eroul ei ar fi supravietuit, ar fi ramas un anonim iar povestea nu s-ar mai fi spus. Destinul lui Chris McCandless, tanarul care inainte sa-si doneze banii din cont (24 000 de dolari) la OXFAM si sa plece in lume, hranea homelesii din Washington, e una dintre cele mai – pardon de expresie -, inspirationale carti pe care le poate citi cineva.

Din toate datele si amanuntele puse cap la cap de Jon Krakauer se leaga un singur fir – acela ca trebuie sa iti urmaresti visul si sa lupti pentru el pana la capat. Asa simplu si banal cum suna. Visul lui McCandless a fost sa traiasca o perioada in Alaska fara niciun ajutor.

Daca McCandless ar fi supravietuit – adica n-ar fi ingerat seminte de cartof salbatic continand un alcaloid otravitor, sau daca acei vanatori ar fi aparut cateva zile mai devreme, sau daca raul Sushana n-ar fi devenit imposibil de traversat in august -, el s-ar fi intors in lumea civilizata cu lectia invatata (ca e bine sa-ti traiesti visul, dar ca e si mai bine sa-l impartasesti cu ceilalti), dar aceasta lectie n-ar fi fost aflata de o lume intreaga.

Posibila lui descoperire, concluzia acelei aventuri, notate in jurnalul pe care l-a tinut si din care Krakauer citeaza copios este ca „fericirea nu e reala decat daca e impartasita”. (McCandless isi notase in jurnal si o fraza din „Fericirea conjugala”, de Lev Tolstoi, care se referea la faptul ca „singura fericire sigura a vietii este aceea de a trai pentru ceilalti”).

Acest lucru se pare ca il descoperise Chris McCandless in cele trei luni petrecute intr-un tinut salbatic (sau ii era urat?) Nevoia de a impartasi cuiva toata aceasta experienta l-a facut sa tina un jurnal in care sa-si noteze nu doar citate (plecase cu carti la el – Thoreau, Tolstoi, Gogol, Michael Crichton), ci si propriile ganduri, pana in ultima clipa.

Nu isi punea problema ca ar putea muri in Alaska – era mult prea fericit de ce i se intampla, dar acest jurnal i-a permis lui Krakauer sa refaca pas cu pas cele trei luni de aventura si, mai ales, sfarsitul ei.

Unul dintre cele mai emotionante momente e cel in care Chris ucide un ren, dupa care urmeaza remuscarile – carnea stricata fiind un semn ca nu trebuia sa ucida un animal asa de mare pentru a obtine mai multa carne decat avea nevoie.

In jurnal, el isi leaga boala (nu stia de unde i se trageau faptul ca nu mai asimila ce manca, ametelile, pierderea in greutate) de „greseala” pe care a facut-o omorand renul. E doar un indiciu pentru un cod moral care il face pe Krakauer sa il asimileze unui soi de „idealism ce nu se impaca usor cu viata moderna”.

Cartea lui Jon Krakauer a stat doi ani pe lista bestseller-urilor „New York Times” si a fost tradusa in 24 de limbi. Singure, comentariile online la carte si la filmul lui Sean Penn ar fi suficiente pentru a vedea masura exacta a impactului pe care destinul acestui tanar continua sa il aiba asupra celorlalti.

Curios, tocmai asta isi dorea si Chris McCandless – sa isi impartaseasca cu ceilalti fericirea de a-si trai visul. Cititi cartea si dati-o mai departe.