VIDEO Dezbatere publica la Ministerul Justitiei despre proiectul gratierii / Florin Iordache vorbeste despre proiecte de legi, nu proiecte de OUG
Ministrul Justitiei, Florin Iordache, a promis luni, la inceputul unei dezbateri publice pe tema proiectelor gratierii si modificarii codurilor penale (amnistia mascata), ca nu vor beneficia de gratiere „violatorii, criminalii, persoanele acuzate de fapte de coruptie si recidivistii” si ca principala conditie este „recuperarea prejudiciului”.
In deschiderea dezbaterilor, Florin Iordache a precizat ca se discuta despre un „proiect al legii gratierii„, in conditiile in care pana in prezent se discuta despre varianta unei ordonante de urgenta.
Florin Iordache a precizat ca, in prezent, „punctul de vedere majoritar” este ca dezbaterea proiectelor ordonantelor de urgenta „sa aiba loc in Parlament”. O alta varianta ar fi asumarea raspunderii, a adaugat ministrul Justitiei.
Urmareste aici transmisia LIVE VIDEO :
–––––-
Printre participanti se mai numara Florin Ghiulbenghian (condamnat la 4 ani de inchisoare in prima instanta), Florentin Scaletchi (condamnat in trecut la inchisoare), Mihai Costea.
La aceasta dezbatere, convocata dupa inca o zi de proteste masive in Bucuresti si in mai multe orase din tara, in primul rand al participantilor se afla Gigi Becali.
Ministrul Justitiei a mai promis ca doreste sa asculte „toate parerile si” si s-a declarat „deschis” „astfel incat actele normative care vor pleca de la Ministerul Justitiei” sa „corespunda” consultarii publice.
LIVETEXT:
13:50 O participanta il intreaba pe ministrul Justitiei de ce nu prezinta si cat de aglomerata este celula in care sta Dan Voiculescu, inchis la penitenciarul Rahova: „Vad ca prezentati penitenciarele aglomerate. Celula dl Voiculescu de ce nu o prezentati?”
13:45 Dezbaterea s-a transformat intr-o cacofonie totala, participantii vorbind unii peste altii, fara nici o regula.
13:10 Dezbaterea s-a reluat in jurul orei 13,00
12:45 Ministrul Justitiei anunta incheierea primei parti a consultarilor publice, fara a raspunde la intrebarile adresate de participanti
12:25 O reprezentanta care s-a prezentat ca fiind din partea Asociatiei Detinutilor din Romania a venit la
Reprezentanta unei asociatii a detinutilor
Foto: Captura Facebook
dezbatere taior negru cu dungi albe si a pledat impotriva ordonantei de gratiere.
11:50 Mai multi participanti propun inlocuirea gratierii colective cu gratieri individuale, care sa tina cont de cazurile sociale ale detinutilor
11:42 Presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene, a spus, in interventia sa la dezbaterea de la Ministerul Justitiei, ca modificarile din justitie nu trebuie sa fie facute prin OUG, ci prin dezbatere in Parlament, aratand ca daca acesta vor fi promovate prin OUG, „in trei zile venim aici si protestam sa aratam ce face PSD”, potrivit news.ro. Viorel Ene a precizat ca, dupa foarte mult timp, fostul presedinte Ion Iliescu a fost pus sub acuzare pentru ca a organizat o represiune, iar acum Ministerul Justitiei vine cu aceste modificari din justitie care l-ar putea ajuta.
„Vedem, dupa foarte mult timp, ca Ion Iliescu este pus sub acuzare. Si dumnenavoastra ce faceti? N-a omorat pe nimeni, nu a violat pe nimeni, doar a organizat o represiune. Nu suntem de acord cu aceste ordonante. Dezbateti in Parlament aceste proiecte. In trei zile venim aici si protestam, sa aratam ce face PSD”, a spus Viorel Ene.
Jurnalistii Liviu Avram, de la Adevarul, si Ioana Ene Dogioiu, de la Ziare.com, au avut fiecare cat o interventie in cadrul dezbaterilor de la Ministerul Justitiei, ambii criticand intentia ministrului si atragand atentia asupra faptului ca, practic, abuzul in servciu si conflictul de interese sunt dezincriminate.
„Prin aceste doua initiative reconfigurati politica penala a statului in ceea ce priveste cateva infractiuni. Abuzul in serviciu e gratiat, potrivit proiectului de ordonanta. Impuneti mai multe conditii: plangerea prealabila, un cuantum al prejudiciului si scaderea pedepselor. In nota de fundamentare nu explicati de ce. Infractiune de abuz in serviciu e practic dezincriminata, nu mai exista nici conflict de interese. Se poate modifica politica penala a statului prin ordonanta de urgenta?”, l-a intrebat jurnalistul Liviu Avram pe ministrul Justitiei.
11.33: Florin Ghiulbenghian vorbeste despre „situatia dramatica din penitenciare” si spune ca a anuntat de acum cativa ani ca e nevoie de gratiere si amnistie. „Intelegem urgenta adoptarii acestor masuri. Dar trebuie sa aratati cum veti elibera rapid cei 9.000 de detinuti? Conditionati de neimplicarea in decizia publica pe o anumita perioada, ca sa nu fiti acuzati ca favorizati factori politici”.
11.27: Vorbeste o doamna a carei sot are o condamnare de 11 ani pentru trafic de droguri. Cere conditii mai bune in penitenciare
11:15 Reprezentanta APADOR-CH cere retragerea ordonantelor de urgenta si discutarea lor in procedura normala
11:05 Un alt participant, Vivian Oancea, le spune ministrului si oficialilor de la Administratia Penitenciarilor ca pentru el sunt „niste eroi” care se lupta „cu niste acoperiti care au dosare ascunse si vor sa santajeze populatia Romaniei”.
Acesta a fost acuzat intr-un dosar instrumentat de DIICOT de „participatie improprie la infractiunea de determinare cu intentie prin intermediari intrarea pe teritoriul tarii a cetatenilor straini supusi traficului de persoane”, fiind condamnat in prima instanta la 5 ani de inchisoare cu executare.
Ora 11:00 Un participant, care se prezinta drept „persoana fizica”, il lauda pe ministru pentru indrazneala de a organiza aceasta dezbatere si vorbeste despre „rejuvenare”, o „transformare cu adevarat exponentiala” si o „atitudine solara” de care Romania trebuie sa dea dovada.
Gigi Becali: Proiectul lui Iordache e „smecheresc”, pentru ca tortionarul Visinescu iese in 3 ani din inchisoare din cauza lui. Proiectul de gratiere trebuie sa se dea, dar cea mai mare problema e ANP, gardienii care au mentalitate criminala. Infractiunea de santaj trebuie sa intre la gratiere.
Becali vorbind:
In momentul in care a luat cuvantul Florentin Scaletchi, condamnat pentru coruptie, mai multi participanti din sala s-au aratat revoltati: „Ati facut consfatuire cu condamnatii? Trebuia sa o faceti separat”.