VIDEO Doctorița eliberată de ruși după aproape doi ani de prizonierat a primit un inel de la cel care i-a fost alături în asediul de la Mariupol
O doctoriță a armatei ucrainene, eliberată miercuri după aproape doi ani de captivitate în Rusia, a spus „da” cererii în căsătorie făcute de logodnicul ei, cu care a servit în timpul asediului de la Mariupol, a anunțat joi comandantul lor, potrivit AFP.
Într-o înregistrare video postată pe rețelele de socializare de Serghei Volynsky, cunoscut și sub numele de „Volyna”, comandantul Brigăzii 36 de pușcași marini, fosta prizonieră de război Galyna Fedychyn îl sărută pe logodnicul ei, Mykola Grytseniak, după ce acesta o cere în căsătorie, cu inelul și un buchet imens de trandafiri roșii în mână.
„Această iubire a supraviețuit încercărilor care îi pot frânge pe cei mai puternici”, a comentat Volyna, o legendă în Ucraina pentru că el și trupele sale, inclusiv acest cuplu, au rezistat săptămâni întregi asediului devastator de la Mariupol.
„Au luptat împreună în bătălia pentru Mariupol, au îndurat calvarul captivității și o lungă despărțire, dar inimile lor nu au încetat niciodată să bată la unison”, a adăugat el.
Cuplul a fost reunit în urma unui schimb de sute de prizonieri ce a avut loc miercuri între Rusia și Ucraina, cel mai mare de la începutul războiului și primul schimb oficial din august 2023.
Șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak, le-a transmis felicitări celor doi combatanți pe platforma X.
Today, Halyna Fedyshyn, a combat medic released from captivity, got engaged to her boyfriend, Mykola Hrytsenyak, a Marine of the 36th Brigade.
Congratulations! pic.twitter.com/QCmLy7Q1Lc
— Andriy Yermak (@AndriyYermak) January 4, 2024
Galyna Fedychyn se afla în captivitate din primăvara anului 2022. Potrivit lui „Volyna”, ea era ultima femeie membră a Brigăzii 36 de pușcași marini care mai era deținută de armata rusă.
Apărătorii din Marioupol, în special cei din Brigada 36 de pușcași marini care au luptat în combinatul siderurgic Azovstal, sunt considerați eroi în Ucraina, după ce au rezistat timp de săptămâni la potopul de bombardamente rusești care au distrus orașul.