Video Donald Trump: ,,Farsa rusească e în sfârșit moartă”
La primul său discurs de la publicarea raportului lui Mueller, Donald Trump și-a criticat oponenții politici și a susținut din nou că raportul lui Mueller este ,,o exonerare totală”, transmite BBC.
Raportul nu a găsit nicio dovadă a ingerințelor rusești, însă nu l-a exonerat pe Trump de la nerespectarea legii.
Într-un format de discurs standard, Trump a folosit un limbaj grafic pentru a face referire la investigația care s-a întins pe o durată de doi ani.
Acesta a ținut discursul în Grand Rapids, în statul Michigan.
,,După trei ani de minciuni și acuze și ofense, farsa rusească e în sfârșit moartă. Iluzia ingerințelor s-a terminat”, a spus președintele unei mulțimi de mii de oameni.
Acesta a spus despre investigația condusă de fostul director FBI Robert Mueller că ar fi ,,un plan al celor care au pierdut alegerile de a încerca în moduri ilegale să obțină puterea prin înscenarea unor americani nevinovați- mulți dintre aceștia au suferit- folosindu-se de o farsă elaborată”.