VIDEO Durere pe Insula Paștelui: Un incendiu de vegetație a provocat daune „ireversibile” faimoaselor statui Moai
Mai multe statui de piatră „Moai” de pe Insula Paștelui au suferit daune ireversibile din cauza unui foc de vegetație izbucnit în urmă cu o zi, a declarat vineri primarul insulei pentru jurnaliștii agenției Reuters.
„Nu poate fi cuantificat, nu poate fi măsurat, pagubele care s-au produs sunt irecuperabile”, afirmă Pedro Edmunds, primarul Insulei Paștelui, un teritoriu al statului Chile.
El a explicat că acest lucru se datorează faptului că „focul încălzește piatra iar piatra crapă”.
Edmunds afirmă că mai mulți oameni de știință urmează să sosească pe insulă pentru a evalua pagubele și vedea ce se poate face.
„Nu știu dacă există o soluție pentru asta”, a deplâns el.
Un raport preliminar publicat de ministerul pentru Cultură, Artă și Moștenire din Chile afirmă că focul de vegetație care a izbucnit joi a afectat peste 60 de hectare de teren și a avariat un număr necunoscut de statui Moai.
Raportul nu a precizat ce a cauzat incendiul, afirmând doar că o anchetă privind originea sa este în curs.
Craterul vulcanic Rano Raraku, situl UNESCO din Parcul Național Rapa Nui unde se află mai multe statui, a fost de asemenea puternic afectat de incendiu.
Deteriorarea statuilor Moai, motiv de dispută între Insula Paștelui și guvern
„Pentru noi este super dureros să vedem cum au fost arși Moai”, afirmă Francisco Haoa, un reprezentant al comunității indigene Rapa Nui, adăugând că statuile sunt oricum afectate de-a lungul timpului de lumina solară, ploi și vânt.
„Iar focul accelerează daunele aduse statuilor Moai”, spune acesta.
Aflată la 3.219 de kilometri vest de coasta statului Chile, Insula Paștelui este unul dintre cele mai izolate locuri de pe Pământ. Autoritățile locale au decis pe 1 august să redeschidă insula pentru turiști după ce aceasta a fost închisă timp de peste doi ani de zile din cauza pandemiei de COVID-19.
Carolina Perez, unul dintre secretarii de stat pentru Cultură ai guvernului cilian, a scris pe pagina sa de Twitter că guvernul de la Santiago de Chile oferă autorităților de pe insulă întreg sprijinul său, însă primarul Edmunds dă vina pe absența susținerii executivului pentru situația creată.
„Soluția este în mâinile unui stat absent, care a fost absent și care rămâne absent”, a afirmat el, acuzând de asemenea că guvernul cilian „nu vrea să asculte ce a planificat insula pentru a preveni aceste probleme”.
Incendiul a survenit după ce în urmă cu doi ani o altă statuie a fost distrusă într-un accident de camionetă bizar.