VIDEO Elicoptere Black Hawk care zboară fără piloți: Pușcașii marini americani vor testa varianta inedită de aeronavă
Sikorsky a dezvoltat un sistem de zbor autonom pentru celebrele elicoptere Black Hawk, iar primii care vor testa capabilitățile de zbor fără pilot ale aeronavei vor fi pușcașii marini din cadrul armatei americane.
Elicopterul Sikorsky Black Hawk cu echipaj opțional va ajuta Corpul de Infanterie Marină al SUA să evalueze capabilitățile de zbor autonom pentru a alimenta trupele în zone de luptă disputate, potrivit unui comunicat transmis de companie.
Sikorsky, o companie parte a Lockheed Martin, spune că a fost selectată de Corpul de Infanterie Marină al SUA pentru a demonstra maturitatea și capabilitatea sistemului său de zbor autonom MATRIX.
„Zborurile demonstrative relevante din punct de vedere operațional efectuate în cursul anului 2025 cu ajutorul elicopterului Sikorsky UH-60 Black Hawk cu echipaj opțional vor informa programul Aerial Logistics Connector al serviciului cu privire la modul în care aeronavele autonome pot alimenta și susține pușcașii marini în spații de luptă disputate”, transmite compania.
„Aeronavele cu autonomie MATRIX pot îndeplini în siguranță și în mod eficient o varietate de misiuni complexe, inclusiv transportul intern și extern de marfă fără personal la bord”, a declarat Rich Benton, Vicepreședinte și Director General al Sikorsky.
Demonstrațiile pentru pușcașii marini vor arăta modul în care aeronavele autonome pot asigura alimentarea viitoarelor forțe ale pușcașilor marini, indiferent dacă operează de pe nave ale Marinei sau din baze expediționare pe uscat.
La testele din 2025 infanteriștii marini vor interacționa cu elicopterul autonom Black Hawk prin intermediul unei tablete pentru a face modificări ale misiunii înainte sau după decolare.
Un sistem care poate transforma avioane și elicoptere existente în aeronave fără pilot
Sikorsky spune că a demonstrat capabilitățile sistemului MATRIX relevante pentru misiune în medii operaționale militare și comerciale la bordul mai multor aeronave cu aripi fixe și rotative, adică au realizat un sistem care nu depinde neaparat de o anumită platformă.
Inițial destinat să îmbunătățească siguranța zborului pentru elicopterele cu echipaj, sistemul a fost dezvoltat mai departe cu finanțare din partea programului ALIAS al Agenției pentru Proiecte de Cercetare Avansată în Domeniul Apărării (DARPA).
Caracteristicile sistemului includ gestionarea asistată a zborului pentru operațiuni cu doi piloți, copilot virtual pentru un singur pilot sau zbor complet autonom, fără piloți.
Un elicopter fără pilot, comandat de la 500 de km distanță
În iulie, la Aeroportul Stafford din statul american Virginia, și mai apoi din nou în octombrie 2024, la expoziția Asociației Armatei Statelor Unite (AUSA) din Washington D.C., Sikorsky și DARPA au efectuat zboruri autonome ale elicopterului Black Hawk cu echipaj opțional în fața oficialilor Departamentului Apărării din SUA.
La demonstrația din octombrie, reprezentanții Departamentului Apărării au putut să trimită de la distanță obiective și indicații elicopterului. La 500 de kilometri distanță, la sediul Sikorsky din Connecticut, aeronava a decolat autonom, a zburat, a parcurs un scurt circuit al câmpului de zbor și apoi a aterizat cu succes.