Video Fabulosul Felix K. al lui Jan Koneffke. Cum ajung povestile sa contracareze ideologiile
Jan Koneffke, prozator, poet şi jurnalist german, a fost in redactia Contributors.ro pentru a discuta cu Ioan Stanomir despre cartea sa “Cele şapte vieţi ale lui Felix K “, aparuta la Editura Humanitas .
Ioan Stanomir și Jan Koneffke despre cartea “Cele șapte vieți ale lui Felix K.” from HotNews.ro on Vimeo.
Ioan Stanomir: “Cele şapte vieţi ale lui Felix K“ este o carte despre Romania. Din pacate, vestile despre Romania nu sunt intotdeauna dintre cele mai bune, asa ca, o astfel de carte scrisa de un autor german este din start o prezenta foarte rara. In al doilea rand, ar trebui spus ca Jan Koneffke este un autor care realizeaza o punte intre spatiul germanofon si Romania. Domnia-sa este nu numai un foarte bun cunoscator si vorbitor de romana, dar si un intelectual care a descoperit placerile Romaniei si din cate am inteles are si o casa la Maneciu unde a gasit un spatiu prielnic pentru scris. Este o carte foarte bine scrisa si extrem de importanta pentru un tip de realism magic pe care domnia-sa il ilustreaza. Este un roman ce se invarte in jurul unor teme importante si actuale, de la tema exilului la tema identitatii, de la parasirea patriei pana la reinventarea unei identitati ce trebuie sa ascunda o alta. Am sa-l intreb pe Jan Koneffke cum s-a gandit la acest titlu, ce se ascunde in spatele lui si daca este o aluzie la un alt K., nu mai putin celebru.
Jan Koneffke: Titlul original este de fapt “Cele sapte vieti ale lui Felix Kannmacher”. Am schimbat titlul in limba romana pentru ca numele de Kannmacher nu este prea usor de inteles sau de retinut pentru urechile romanilor. Nu este o aluzie directa la Kafka si nici o aluzie la Felix Kroll al lui Thomas Mann. Dar, amandoua comparatiile sunt cat se poate de legitime. “Cele 7 vieti” se refera la faptul ca Felix K trebuie sa treaca prin sapte morti.
Ioan Stanomir: Cred ca exista un argument pentru a apropia destinul lui K., al lui Kafka, de personajul dvs. prin relatia cu istoria si prin relatia cu absurdul. Urmatoarea intrebare care-mi vine in minte este legata de remarcabila documentare a cartii care are si o dimensiune de roman politic. Termenul de roman politic este el insusi ambiguu in cultura romana. De la Ivasiuc, la Nicolae Breban si Marin Preda foarte multi romancieri l-au utilizat si el a fost asociat cu tendinta in epoca comunista de a rosti adevarurile pe jumatate in functie de comanda partinica. Eu as folosi termenul de roman politic in sensul pur si dur de roman care are in centrul sau si o dezbatere asupra politicii si a impactului politicii asupra protagonistului.De unde ati gasit sursele de documentare si ce v-a fascinat in ele.
Jan Koneffke: Cred ca nu am fost mai norocos decat alti autori in ceea ce priveste gasirea surselor. Probabil ca atentia mea asupra acestor surse a fost alta, m-au interesat alte lucruri sau pur si simplu le-am privit dintr-o alta perspectiva. Desigur provin si dintr-un alt spatiu cultural. Va pot numi insa un titlu care mi-a fost de mare ajutor pentru romanul meu, Jurnalul lui Mihail Sebastian. Aveti fara doar si poate dreptate, este un roman politic. Dar nu este numai un roman despre Romania, este si un roman european care arata intrepatrunderile intre cele doua tari, Romania si Germania, si in general, dintre tarile europene.
Ioan Stanomir: Ce ati gasit in Jurnalul lui Sebastian care sa va starneasca in scrierea acestei carti, pentru ca Jurnalul este un reper de nevitat cand se discuta de perioada interbelica si, mai cu seama, cand se discuta un aspect pe care si dvs. l-ati evocat, problema antisemitismului. V-as intreba, aceasta cautare a identitatii personajului dvs este cumva legata si de identitatea pe care a cautat-o Mihail Sebastian si pe care antisemitii de atunci i-au refuzat-o?
Jan Koneffke: Pe de o parte aveti dreptate, acesta ar fi un aspect, dar celalalt ar fi atmosfera apasatoare si amenintatoare, foarte prezenta in jurnalul lui Sebastian. Sebastian descrie cum pe zi ce trece o societate decade. Exista bineinteles paralele aici si cu societatea germana. In romanul meu totul este un pic intors pe dos, privit din alte unghiuri. Un fugar vine tocmai din Germania, nu este evreu, dar i se tot intampla sa fie luat drept evreu. Si am vrut sa rastorn acesta problema a identitatii si sa duc la absurd notiunile de identitate si rasa.
Ioan Stanomir: V-as mai intreba apropo de Sebastian si Jurnalul sau, exista pagini foarte frumoase in cartea dvs despre un teritoriu care acum nu mai apartine Romaniei, este vorba de Balcic. Cu siguranta spectatorii nostri stiu ca Balcicul a fost in perioada interbelica un adevarat punct nodal pentru arta romaneasca, el fiind probabil cel mai apropiat teritoriu romanesc de Orient. Este legat si de o personalitate celebra si in acelasi timp enigmatica, Regina Maria. De aceea am si folosit termenul de realism magic pentru ca realismul magic al multor scriitori este legat de o fascinatie a Orientului. Ce ati gasit in Balcic si cat de orientala si exotica, cu ghilimele de rigoare, era Romania; ma gandesc pur si simplu la orentalism in sens de constructie intelectuala in teoriile culturale din ultimii ani. Era Romania asa cum ati intuit-o dvs prin prisma fictionala o tara orientala, o tara europeana sau o tara la jumatate de drum intre aceste doua repere evocate.
Jan Koneffke: In discursul literar german partea aceasta orientala nu joaca un rol atat de important. Cred ca oricum se stie prea putin despre influenta orientala in aceasta parte a Europei. Pentru mine Balcicul a fost un inceput pentru roman care face un contrast puternic cu anii razboiului. Cu alte cuvinte, fugarul Felix K. ajunge in paradis. Iar mai tarziu, prietenul lui Felix K., arhitectul Haralamb Vona spune ca exista un singur paradis, acela din care ne-a izgonit Dumnezeu. A trebuit sa-l trimit pe Felix K. la Balcic pentru ca acest om linistit din Pomerania sa devina un povestitor. Vrand-nevrand, el devine un inventator de povesti, iar aceste povesti devin o necesitate pentru el si-l ajuta, cel putin din punct de vedere psihologic, sa supravietuiasca. Iar acest lucru arata forta acestor lumi orientale, a deveni o Seherezada, a spune povesti te ajuta sa supravietuiesti. Fantezia de care ai nevoie sa scrii, sa povesti te ajuta sa fii liber.
Ioan Stanomir: Uitandu-ma pe carte dvs imi venea in minte numele lui Mircea Eliade. Exista in opera lui Eliade un text care aminteste de aceasta vocatie de Seherezada, “Pe strada Mantuleasa”, unde un personaj prins intre blocurile istoriei este nevoit sa spuna povesti pentru a se salva. S-a spus despre Bucurestiul lui Eliade din perioada interbelica ca este un oras fantastic, imaginar, neavand nimic dintr-o reconstructie istorica. Din acest punct de vedere modul cum Eliade isi reinventeaza patria pierduta are legatura cu modul in care dvs inventati o tara pe care nu ati cunoscut-o decat prin intermediul lecturilor. In “Pe strada Mantuleasa” este vorba de aceasta presiune a istoriei, ori romanul dvs care incepe cu descoperirea unui paradis inselator la Balcic evolueaza printr-o serie de vami foarte intunecate si culmineaza cu intalnirea personajului dvs cu cealalta fata a totalitarismului european, cu totalitarismul sovietic. Dvs, in calitate de scriitor german, aveti acces la aceste doua tragedii. Pe de o parte Germania este si creatoare, si obiectul totalitarisimului national-socialist, si, in acelasi timp obiectul unei represiuni teribile in anii de dupa 1945, o represiune despre care noi in tarile din Est nu am dorit sa o discutam si abia acum ea iese la suprafata. V-as intreba cum ati resimtit aceasta calatorie spre Est, pentru ca, pentru calatorul german care vine in Est, zone precum Cehia, Ungaria, Romania au o semnificatie speciala. In toate aceste zone, populatia germanofona a fost obiectul unei atentii represive speciale. A fost deportata, a fost acoperita de acest stigmat al vinei colective. Romanul dvs este cu atat mai interesant cu cat vina colectiva se aplica chiar si asupra celui care nu este in nici un caz asociat cu regimul national-socialist, ci este un opozant al lui Hitler. Stim din istorie ca principalii suspecti ai naratiunii staliniste sunt chiar germanii antihitleristi.
Jan Koneffke: Si din acest punct de vede am vrut sa arat istoria in toata monstruozitatea ei. Pentru antisemiti Felix K. este considerat un evreu german. Comunistii romani il vad ca pe un nazist. Abstractiunea ideologica face ca vietile omenesti sa fie jertfite, ideologia abstracta nu are nimic de a face cu oamenii reali si cu pluralitatea vietii. Ce urmareste ideologia este sa eticheteze totul sub un singur aspect. In acest sens cartea mea este o carte impotriva ideologiilor secolului XX. In acelasi timp cartea se indeparteaza de ideologie.
Ioan Stanomir: Exista si astazi tendinta de a judeca prin intermediul unor stereotipuri si probabil singurul antidot pentru stereotipuri este aceasta placere de a povesti si aceasta placere de a imagina. In final, v-as intreba, daca ar fi sa mai scrieti o carte despre Romania, despre Romania inteleasa ca placa tectonica in aceasta parte a Europei, ce anume v-ar tenta ca pretext al cartii dvs.?
Jan Koneffke: Prima oara am venit in Romania in 1993 invitat de Uniunea Scriitorilor impreuna cu alti scriitori de la Berlin, a doua ora am revenit in 1998 si va pot spune cu mana pe inima ca diferenta a fost uriasa. In 1993, am avut senzatia ca patrund intr-o tara socialista, lipsita de speranta si perspectiva, iar cinci ani mai tarziu am avut inca de la aeroport sentimentul ca intru intr-o tara europeana normala. Disparusera deodata soldatii inarmati pana-n dinti. Politia care controla pasapoartele devenise ca prin minune deosebit de prietenoasa. Sigur ca exista pana in ziua de astazi multa saracie. In ciuda acestui lucru Romania a a devenit o alta tara. Dar, o alta tara care este mereu in pericol de a se intoarce la acel trecut nefericit, asa cum s-a aratat foarte recent. Daca as scrie o carte despre Romania as vrea sa fie despre perioada anilor ’90.
____________________________________________________________
Un text al lui Ioan Stanomir despre cartea lui Jan Koneffke:
Despre poveşti, identitate şi vrajă
Cartea lui Jan Koneffke este una dintre puţinele cărţi de ficţiune care îşi aleg ca decor spaţiul românesc. Şi o face cu eleganţă şi dragoste, fără a privi, nici un moment, România sub semnul pitorescului şi al exotismului facil. Autor care se împarte între România şi Germania, Koneffke este un autor- punte, unul dintre cei care mediază şi face să vorbească limbi ce vin din diferite teritorii intelectuale.
Cu un titlu ce evocă, jucăuş, amprenta kafkiană, “ Cele şapte vieţi ale lui Felix K “ este un roman despre identităţi schimbătoare şi despre drama exilului. Refugiatul german care ajunge în România interbelică, spre a fugi de nazism, este o făptură obligată să se ascundă, să îşi creeze, prin poveste şi umbre, un al doilea “eu“, sigur, care să îl ascundă pe cel vechi. Călătoria înspre România este călătoria nu doar către salvare, ci şi o coborâre în necunoscut şi imprevizibil. România pe care o descoperă Felix K este România scindată între modernitate şi arhaicitate, între Bucureştiul care trăieşte după ritmurile Vestului şi Balcicul în care se reclădeşte, din penel şi din cuvinte, un Orient miraculos, o Românie în care fanatismul legionar pulsează sub crusta moderaţiei şi a normalităţii. Mai departe, România lui Felix K este şi România comunistă, acea Românie în marginile căreia “ străinul” este prin excelenţă suspect, iar arestarea este regula cotidiană.
Autor-punte, Jan Koneffke scrie un text-punte, unul în care coexistă, post modern, aventura, politicul şi vraja. Prins în acest malaxor care frământă şi distruge destine, Felix K întruchipează pe cei care sunt obligaţi să confrunte arbitrariul cu energia conferită de poveste şi de sensibilitate. În România lui Koneffke, ca şi în India lui Salman Rushdie, ficţiunea şi basmul pot îmblânzi realitatea, pot ridica un baraj în faţa brutalităţii, fanatismului şi crimei.
“ Cele şapte vieţi ale lui Felix K” inchide între paginile ei un discurs ce pendulează între tristeţe şi speranţa ce se naşte împotriva speranţei. Realismul lui Koneffke este şi un realism magic, un realism ce face să se ivească dintre pagini de roman o Românie ce seamănă cu O mie şi Una de nopţi, dar şi cu un coşmar modern. Felix K este un pelerin şi un picaro, împins de destin către acest spaţiu al contrastelor şi pasiunilor.
INTERVIURILE HotNews.ro