Sari direct la conținut

VIDEO Febra alegerilor in SUA: Starbucks ofera cafea gratis daca votezi, oficialii recomanda ce sa nu porti de Election Day si ce faci daca favoritul tau pierde

HotNews.ro

Campania electorala din Statele Unite se apropie rapid de final iar noul lider de la Casa Alba va fi cunoscut, cel mai devreme, marti seara. Americanii traiesc la intensitate maxima ultimele zeci de ore inainte de Election Day. Pe strada, in restaurante sau in magazine poti auzi cum oamenii discuta despre ultimele declaratii facute de John McCain sau daca Barack Obama stia ca una dintre matusile sale, o imigranta din Kenya, locuieste ilegal in Boston. Chiar si la petrecerile de Halloween, costumele ce o reprezentau pe Sarah Palin sau pe senatorul de culoare au fost printre cele mai cautate. Starbucks indeamna oamenii sa voteze, momindu-i cu cafea gratis, cei de la Gap afiseaza sloganul „No Vote, No Love”, iar oficialii electorali fac de zori recomandari cu hainele pe care nu ai voie sa le porti in Ziua Alegerilor. Febra electorala americana a atins apogeul.

Cafea gratis de la Starbucks

Compania Starbucks, care are peste 11.400 de cafenele in Statele Unite, a intrat si ea in cursa electorala. Pentru a indemna oamenii sa mearga la vot marti, compania cu sediul central la Seattle a anuntat ca va oferi o cafea gratis clientilor sai care vor vota pe 4 noiembrie. „Daca iti pasa indeajuns de mult sa votezi, ne pasa suficient sa-ti oferim o cafea gratis”, anunta Starbucks intr-o reclama care circula deja in Statele Unite.

Gap: Pentru ce votezi?

Nici cei de la Gap, retailer-ul american de haine si accesorii, nu au putut ignora alegerile de pe 4 noiembrie. „Pentru ce votezi?” este campania lansata on-line dar si in magazinele sale de compania din San Francisco.

„Voteaza pentru stiinta”, „Voteaza pentru reciclare”, „Voteaza pentru Mama Natura”, „Voteaza pentru opera” sau „Voteaza pentru serile de poker” sunt cateva dintre sloganurile folosite de Gap, care sustine ca ii da alegatorului american „sansa sa lupte pentru crezurile sale”. Compania a apelat la ajutorul unor vedete sportive sau de cinema pentru a incuraja oamenii sa meraga la urne. „Voteaza pentru ceea ce te face sa fii tu”, sustine mesajul celor de la Gap.

Ce sa nu porti de Ziua Alegerilor

Ce haine porti atunci cand mergi la urne poate determina daca esti lasat sa votezi sau vei

Tricourile cu mesaje sunt interzise
Foto: AP

fi trimis acasa sa te schimbi. Acesta este mesajul pe carte oficiali dintr-o serie de state americane l-au transmis alegatorilor.

In Virginia, spre exemplu, orice haina cu mesaj electoral si orice afis, banner sau insigna ce contine sloganuri politice sunt complet interzise la sectiile de vot. Alegatorii care totusi vor purta haine cu inscriptii electorale vor fi rugati sa mearga acasa sa le schimbe, sa le acopere intr-un fel sau altul sau sa-si intoarca hainele pe dos.

In California, oficialii vor oferi jachete si veste celor care au tricouri cu mesaje electorale, pentru a le masca si a nu influenta alti alegatori.

In alte cateva state, voluntari vor aduce la urne haine de schimb pentru ca alegatorii care vor fi impiedicati sa-si exprime optiunile de vot sa poata vota fara probleme.

Politistii se tem de violente post-electorale

Politistii, pregatiti sa intervina
Foto: AP

Departamentele de politie din marile orase americane au luat masuri suplimentare de securitate, pregatindu-se pentru posibile violente post-electorale. Autoritatile se tem, in principal, de faptul ca daca republicanul John McCain va castiga si vor exista suspiciuni de fraudare a alegerilor, suporterii lui Barack Obama din orasele cu populatie afro-americana majoritara ar putea recurge la violenta. Chiar si o victorie a senatorului democrat ar putea scoate sustinatorii sai entuziasmati pe strazi, situatie ce ar putea degenera in confruntari, asemenea violentelor intamplate dupa victoriile echipelor favorite in intrecerile de fotbal american sau baseball.

In Detroit, Chicago, Oakland si Philadelphia, sute de politisi suplimentari vor fi prezenti pe strazi pe 4 noiembrie. In Oakland, spre exemplu, politisti din trupele anti-tero vor patrula pe strazi, iar trupele SWAT sunt pregatite sa intervina in caz de nevoie.

Si la New York, Departamentul de Politie va suplimenta numarul ofiterilor pentru Ziua Alegerilor, acestia urmand sa patruleze nu doar in zona sectiilor de votare, ci si in metrouri, in apropierea cladirilor federale sau in cartierele in care exista numerosi afro-americani. NYPD a pus la punct planuri de siguranta si de control a multimilor in cazul in care situatia va degenera in violente.

De asemenea, autoritatile din diferite state sunt ingrijorate ca numarul mare de alegatori la urne ar putea duce la aglomerarea unor sectii de votare si la aparitia unor confruntari intre votanti (in 2004, in Ohio, unii alegatori au asteptat si opt ore pentru a vota).

Ce faci daca favoritul tau pierde

Ce se intampla in situatia in care Obama-Biden castiga alegerile iar tu esti suporter al republicanilor? Dar daca cuplul McCain-Palin va fi proclamat invingator, iar tu esti un democrat convins, care a asteptat cu sufletul la gura ca America sa-l aleaga pe senatorul de Illinois in fruntea Administratiei? Psihologi si consilieri au aparut la talk-show-uri de la CNN si FoxNews, cu sfaturi pentru cei care se vor simti frustrati, stresati, neputinciosi, nelinistiti sau ingrijorati dupa aflarea rezultatelor.

In primul rand, specialistii au recomandat „invinsilor” sa ramana pozitivi si sa incerce sa

Stresul alegerilor
Foto: AP

nu cada in depresie. Psihologii sustin ca suporterii celui care vor pierde vor trebui sa-si ocupe rapid timpul cu activitati domestice, sa citeasca, sa se plimbe sau sa alerge prin parc. „Nu ramaneti singuri in fata televizoarelor si nu va plangeti de mila!”, sustin expertii, convinsi ca depresia post-electorala ar putea, in unele cazuri, sa o completeze pe cea determinata de dificultati economice si sa ia forme dintre cele mai periculoase.

„Veti avea sansa voastra peste patru ani!”, le-au transmis specialistii celor care vor fi invinsi, iar implicarea activa si voluntariatul politic ar fi semne ca poti depasi esecul electoral si incerci sa schimbi in favoarea ta rezultatul scrutinului din 2012.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro