​VIDEO Filmul Loverboy de Catalin Mitulescu – proiectie cu sala plina la Cannes: Jocul periculos al seductiei in lumea traficantilor de femei

Dragi prieteni imaginari, pana sa ne retragem in regatul melancolicilor (ravasul despre filmul lui Von Trier vine cu o posta separata), va spun doua vorbe-trei prostii despre „Loverboy” pe care l-am vazut in prima sa proiectie de la Sala Debussy. Sala a fost plina, cred ca filmul a placut pentru ca nu am vazut spectatori plecand si se simtea ca povestea de pe ecran tine publicul curios. Mie filmul lui Catalin Mitulescu mi-a placut si nu mi-a placut, adica mi se pare ca are lucruri foarte bune si altele care i-au iesit mai putin. Cu care sa incep?

De fapt, am vorbit despre ele si ‘la oral’. O sa le intaresc pe cele care mi se par mai importante si mai adaug altele. Mi se pare ca filmul are un subiect extraordinar care ii permitea sa se joace pe dedesubtul povestii principale cu ideea seductiei pe care orice cineast/artist o opereaza asupra spectatorului (de la Kim Ki-duk cu falsul sau documentar care vad ca aici la Cannes a fost mai mult luat ca atare pana la Terrence Malick si Lars Von Trier – cele doua aripi ale aceluiasi egocentrism auctorial, aparitia vietii si distrugerea ei).

La Mitulescu in fata e povestea neorealista, contemporana, a unui tanar seducator de profesie, adica un tanar de la Dunare a carui meserie e sa faca fetele sa se indragosteasca de el pentru a le plasa in retele de prostitutie in strainatate. Super-subiect, daca ma pot exprima asa. Fireste, eroul pe nume Luca (George Pistereanu) cade intr-o zi in capcana si se indragosteste de o victima, de Veli (Ada Condeescu). Se indragosteste pana la a o dori numai pentru el. Filmul e o poveste de dragoste si una de maturizare pe fundalul dur al unei realitati de care majoritatea dintre noi devenim cat de cat constienti din ziare sau de la televizor.

Altfel, filmati superb de Marius Panduru, ale carui cadre decupeaza realitatea accentuand prin contrastul puternic senzatia ca ceea ce vezi pe ecran e cu totul special, cei doi tineri eroi isi traiesc povestea de dragoste si auto-distrugere condusi de un scenariu care nu speculeaza cat ar fi fost necesar toate suspantele povestii. Personajul Luca, prin definitie cel mai elaborat, nu e dezvoltat indeajuns pentru a ne face sa intelegem ca din pura autodistrugere isi provoaca singur accidente de scuter. Revelat de „Eu cand vreau sa fluier, fluier”, George Pistereanu e fotogenic si pregnant de la mama lui, nu e doar un actor foarte talentat, dar uneori are o sclipire de rautate in ochi care nu e a lui si care mai mult caricaturizeaza decat sprijina ceea ce si Veli ii spune – ‘uneori parca intra diavolul in tine si nu mai esti tu’.

Veli e mai simpla prin definitie. Ca si personajul jucat de Ada Condeescu in „Fluier…”, e o tanara dintr-o bucata, care are curajul sa isi asume riscurile. Pentru ea lucrurile sunt simple – se indragosteste de Luca si pana la urma se ofera singura sa se vanda, ca sa il ajute. Scenariul nu o construieste nici pe ea suficient de amplu, iar faptul ca auzim din gura lui Luca si al proprietarei terasei (Clara Voda) cat de intreprinzatoare e si cat de mult a inceput Veli sa schimbe noua ei casa nu e suficient pentru a ne face o idee despre cat de mult i-a schimbat ea viata lui Luca.

De fapt, cred ca asta e una dintre probleme – lucrurile care trebuie construite, sugerate din actiune sau detalii sunt enuntate telles quelles. Si din aceasta cauza, desi se descurca in general pe marginea fina dintre iubire sincera si seductie, filmul pierde puncte importante din dificultatea povestii de a retine momentele cele mai graitoare si a le reda ca felii de adevar. Nu m-a emotionat povestea din film, desi mi-a placut – la rece – schema lui nevazuta. Cred ca nu i-ar fi stricat mai putin lirism si mai multa obiectivitate. Am senzatia ca Mitulescu (evit prenumele ca sa evit cacofonia) are dificultati in a media masculinul cu femininul, intre a fi cu totul un liric sau a fi cu totul un ‘macho’, sau a le face pe cele doua elemente sa se imprieteneasca. Aceasta lupta e interesanta si cred ca destul de grea. Cand ea se va termina, filmele sale vor fi, indraznesc sa cred, rotunde si foarte bune. Asta e ‘pacostea’ artistilor sinceri – arta lor e oglinda evolutiei lor.

Scrisoare video de la Iulia Blaga (Cannes):

Trailer Loverboy:

​