Sari direct la conținut

VIDEO Filmul "Zero Dark Thirty", nominalizat la 5 Oscaruri, acuzat ca a folosit fara acordul familiei inregistrarea cu vocea unei victime a atentatelor din 11 septembrie

HotNews.ro

Rudele unei insotitoare de bord care a murit in atacurile din 11 septembrie 2001 au criticat echipa filmului „Zero Dark Thirty” pentru ca au folosit o inregistrare cu vocea ei fara sa le ceara acordul, relateaza BBC. Fratele acesteia a solicitat ca, daca filmul primeste un premiu Oscar in cadrul ceremoniei de duminica seara (are 5 nominalizari, intre care si pentru Cel mai bun film), echipa sa isi ceara scuze.

Filmul Zero Dark Thirty, care spune povestea anilor de urmarire si operatiunii de ucidere a lui Osama Bin Laden, incepe cu o serie de inregistrari cu voci ale mai multor victime.

Fratele lui Betty Ann Ong, care se afla in unul din avioanele care au lovit turnurile World Trade Center si care a dat un telefon de 23 de minute autoritatilor din avion, a declarat pentru New York Times: „Cred ca este complet scandalos, si o decizie foarte proasta, si un abuz”.

Harry Ong a mai cerut ca realizatorii sa faca o donatie in contul unei fundatii caritabile intemeiate in numele ei, sa ii puna numele in genericul filmului si sa precizeze pe site ca familia Ong nu sustine tortura, care apare in film.

Scenaristul Mark Boal a declarat pentru New York Times ca doamna Ong este „un erou national”.

Intr-un comunicat al studiourilor Sony si Annapurna Pictures se precizeaza ca regizoarea Kathryn Bogelow si Boal s-au aflat in stransa legatura cu familiile victimelor dupa lansarea filmului, care a fost proiectat in mod privat pentru multi dintre acestia.

„Zero Dark Thirty este, intr-un fel, un tribut adus celor afectati pentru totdeauna de atacuri”, se mai spune in comunicat.

Pe site-ul oficial al filmului s-a adaugat cate un link catre fundatia Betty Ann Ong, organizatia „Voices of September 11” si memorialul 9/11.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro