VIDEO Fostul lider laburist Jeremy Corbyn cere Occidentului să nu mai trimită arme Ucrainei: „Nu va duce la o soluție”
Fostul lider al Partidului Laburist britanic, Jeremy Corbyn, a îndemnat Occidentul să nu mai trimită arme ucrainei într-un nou interviu despre care analiștii consideră că va submina poziția fostului său partid în ochii alegătorilor, scriu The Guardian și The Daily Express.
„Inundarea cu arme nu va duce la o soluție, doar va prelungi și agrava acest război. Am putea fi într-un război în Ucraina timp de ani și ani de zile”, a declarat el pentru Al Mayadeen, o televiziune din Beirut apropiată de gruparea teroristă Hezbollah.
„Ceea ce mi se pare dezamăgitor este că aproape niciunul dintre liderii mondiali nu folosește cuvântul pace. Ei mereu folosesc limbajul pentru mai mult război și mai mult război belicos. Acest război este dezastruos pentru poporul ucrainean, pentru poporul rus și pentru siguranța și securitatea întregii lumi”, a adăugat el.
Corbyn a mai spus că este nevoie de mai multe eforturi pentru obținerea păcii în Ucraina și a cerut ONU și altor organizații internaționale să se implice mai activ în soluționarea conflictului.
Labour’s former leader Jeremy Corbyn condemning Britain’s crucial military aid to Ukraine in an interview he granted to a pro-Russian, pro-Assad, pro-Hezbollah, Iranian-linked propaganda media outlet. Yikes.
pic.twitter.com/zDWA99PX6C— Brian Klaas (@brianklaas) August 2, 2022
Jeremy Corbyn a criticat excluderea sa din partid
El s-a plâns de asemenea de suspendarea și apoi excluderea sa din Partidul Laburist, o acțiune pe care a numit-o „rușinoasă”.
„Mi-am petrecut întreaga viață în Partidul Laburist. Am intrat în Partidul Laburist încă de dinainte ca Anglia să câștige Cupa Mondială în 1966. Am fost mândru să conduc Partidul Laburist”, a spus el.
Subiectul mai multor controverse din cauza comentariilor sale de susținere a palestinienilor, Corbyn a fost exclus din partid din cauza afirmațiilor considerate antisemite de care a refuzat să se distanțeze.
Declarațiile sale față de războiul din Ucraina au fost rapid condamnate de alți membri ai Partidului Laburist.
Sir Keir Starmer, noul lider al partidului, și-a exprimat susținerea fără menajamente pentru Ucraina în fața agresiunii rusești, Moscova punându-l pe lista sa de sancțiuni luni.
Urmărește ultimele evoluții din a 160-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.