VIDEO FOTO Atac la Nikolaev: Cel puțin 3 morți și mai mulți răniți, după ce rușii au lovit un bloc / Moscova susține că ținta a fost o ”bază de mercenari străini”
Atacul cu rachete lansat de ruși miercuri dimineața la Nikolaev s-a soldat cu 3 morți și 5 răniți, potrivit ultimului bilanț prezentat de guvernatorul regiunii Vitali Kim, citat de Kyiv Independent.
Miercuri dimineața, primarul orașului, Oleksandr Sienkevych, preciza că o clădire înaltă a fost lovită, cel mai probabil, de o rachetă rusească. Guvernatorul regiunii a adăugat că două persoane au fost ucise și trei au fost rănite, inclusiv un salvator.
Sirenele antiaeriane au sunat toată dimineața.
A video of the aftermath of #Russia‘s shelling of #Mikolayiv appeared. Head of the Mykolaiv regional military administration @vitalij_kim stated that two people were killed and three more locals and one emergency service officer were wounded. pic.twitter.com/tZoXnhiOIb
— NEXTA (@nexta_tv) June 29, 2022
Rusia a susținut că a distrus o bază de antrenament pentru ”mercenari străini” de la Nikolaev și nu a lovit ținte civile, conform The Guardian.
Ministerul rus al apărării a mai susținut că Rusia a lovit practic batalionul 108 al Ucrainei, distrugând patru posturi de comandă într-o zi, inclusiv la Harkiv, că a doborât un avion MiG-29, două avioane Su-25, un elicopter Mi-8 și nouă drone ucrainene.
The #Russian Defense Ministry reports the destruction of a „foreign mercenary training base” near the city of #Mykolaiv with high-precision missiles.
The pictures show this so-called „foreign mercenary base”. pic.twitter.com/Vn84DRL6SR
— NEXTA (@nexta_tv) June 29, 2022
Fotografiile publicate de Nexta și înregistrarea video arată că ”baza militară pentru mercenari străini” este un bloc de locuințe.