Sari direct la conținut

​VIDEO FOTO Cum e respins un desant inamic pe malurile Dunării de către navele flotilei fluviale, militari și infanteriști marini, scafandri și elicoptere

HotNews.ro
Exercitiu militar pe Dunare, Foto: Fortele Navale Romane
Exercitiu militar pe Dunare, Foto: Fortele Navale Romane

Perturbarea căilor de comunicații fluviale prin infiltrare de elemente paramilitare, crearea de tensiuni în porturile din Delta Dunării și modificarea rutelor de transport fluvial de materii prime sunt câteva dintre amenințările pe care le înfruntă militarii din Forțele Navale și din Forțele Terestre în cadrul Exercițiului „Danube Protector 19” ce se desfășoară pe Dunăre, pe Brațul Sfântul Gheorghe și pe Brațul Sulina.

Nouă nave militare fluviale, un elicopter Puma Naval, două plutoane de infanterie marină, o grupă de scafandri de luptă și scafandri fluviali și două grupe de cercetare terestră de la Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” și de la Regimentul 528 Cercetare „Vlad Țepeș”, în total 330 de militari care execută acțiuni tactice pentru neutralizarea elementelor de diversiune ale inamicului fictiv din zona fluvială, pentru respingerea unui desant, precum și pentru menținerea libertății de navigație, transmit Forțele Navale.

Forțele participante vor desfășura, concomitent, activități de instrucție pe brațele Sfântul Gheorghe și Sulina, până la vărsarea acestora în mare.

Exercițiul „Danube Protector 19.11” se desfășoară în perioada 16-20 septembrie, pe Dunăre, iar marți, 17 septembrie, s-a desfășurat o secvență de respingere a unui desant, în zona Mahmudia, jud. Tulcea – imagini cu acest exercițiu mai jos:

Fotografii de la exercițiul de respingere a unui desant inamic în zona Mahmudia.Sursă: Forțele Navale Române

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro