VIDEO FOTOGALERIE Moda demolarilor de la miezul noptii: Primaria Capitalei a inceput demontarea Halei Matache dupa lasarea intunericului/ Potrivit Primariei, Hala se demonteaza legal
Primaria Capitalei a inceput luni seara demontarea Halei Matache. Lucrarile au inceput chiar in ziua in care s-a dezbatut Planul Urbanistic Zonal, care stabilea demontarea halei si mutarea ei pe un alt amplasament. Acest proiect nu a fost inca aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucuresti.
In plus, lucrarile au inceput dupa lasarea intunericului.
UPDATE Potrivit Primariei Capitalei, Hala se demonteaza legal. „Este important de mentionat ca autorizatia de construire a fost eliberata cu respectarea legislatiei in vigoare, avand la baza toate avizele necesare.Totodata, mentionam si pe aceasta cale ca faza avizarii PUZ-urilor corespunzatoare diametralei Nord-Sud este independenta de decizia stramutarii Halei Matache, aceasta din urma reprezentand un imobil aflat in proprietatea privata a Municipalitatii, inca din anul 2010,” se arata intr-un comunciat al municipalitatii.
Repezentantii Primariei spun ca autorizatia de demolare are aviz de la Ministerul culturii.
„In vederea operatiunii de demontare a halei s-au obtinut atat avizul pentru conceptul de stramutare eliberat de Ministerul Culturii precum si avizul Directiei de Cultura si Patrimoniu Bucuresti. Astfel, pentru proiectul de desfacere s-a eliberat in conditiile legii autorizatia de dezmembrare, in vederea executarii lucrarilor pentru demontarea elementelor artistice componente ale Halei ‘Matache Macelaru’. Restaurarea, reconditionarea si depozitarea acestora se vor face in conditii optime in vederea reconstruirii pe un amplasament adiacent”, se mai precizeaza in comunicatul emis de institutie
Contactat de HotNews.ro, seful Directiei de infrastructura din cadul Primariei, Ion Dedu, a declarat ca s-a obtinut autorizatia de demontare a halei, motiv pentru care au fost demarate lucrarile.
Acesta spune ca mutarea halei se putea face si fara ca PUZ-ul care stabileste acest lucru sa fie aprobat.
Hala Matache este monument istoric.
Nicusor Dan, presedintele Asociatiei Salvati Bucurestiul, spune ca autorizatia de demontare pentru stramutarea monumentului nu putea fi data in absenta unui PUZ aprobat. „Ca orice borfas, se feresc de lumina zilei. Este incredibil ce se intampla. Era o spartura in gard pe unde filmau televiziunile si au venit si au pus un camion in fata. Noi am chemat politia, este o autorizatie emisa in regim de urgenta, dar atat avizul cat si autorizatia sunt ilegale si vom face plangere penala impotriva celor care le-au semnat.
Pentru a stramuta un monument, ai nevoie de un motiv care sa justifice asta, PUZ-ul fiind acel motiv, iar in acest moment el nu este aprobat deci legal el nu exista”, a declarat Nicusor Dan, pentru HotNews.ro.
Hala Matache este monument istoric, fiind construita in 1887. Cladirea apartine Primariei Capitalei, fiind expropriata in urma cu cativa ani de municipalitate pentru construirea Diametralei Buzesti Berzei Uranus. Pana sa fie cumparata ade Primaria Capitalei, in cladire functiona o piata de carne. De cand a intrat in propriatatea Primariei Capitalei monumentul istoric este devastat de hotii de fier vechi, desi municipalitatea ar fi trebuit sa asigure paza cladirii. In urma protestelor ONG-urilor, in august 2011, Primaria Capitalei promitea ca Hala Matache nu va mai fi stramutata sau demolata, ci va ramane pe actuala locatie si va fi restaurata.