Sari direct la conținut

VIDEO FOTOGALERIE: Ratko Mladic, inchis la Scheveningen. Vezi cum arata celula sa si cine sunt ceilalti "locatari" ai inchisorii

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Ratko Mladic va aparea vineri dimineata in fata Tribunalului de la Haga. Pana atunci insa, el se alatura fostilor dictatori acuzati de genocid, liderilor militari si ucigasilor in serie, gazduiti de inchisoarea Scheveningen. Reuters descrie facilitatile pe care le pune la dispozitie centrul de detentie.

Situat intr-o suburbie a orasului Haga, la aproximativ doi kilometri de plaja, centrul de detentie Scheveningen este construit langa o veche inchisoare in care nazistii au intemnitat luptatori ai rezistentei olandeze.

Conditii „de lux” – televizor, telefon si calculator in celula

Comparativ cu inchisorile din tarile de origine ale detinutilor, centrul de detentie, supranumit „Hiltonul de la Haga”, poate fi considerat „de lux”. Printre conditiile oferite se numara: spital propriu, sali de fitness, consiliere spirituala, acces la calculator si televizor, precum si biblioteca unde detinutii se pot documenta pentru realizarea pledoariilor de aparare.

De la 9 seara pana la 7:30 dimineata, detinutii sunt inchisi in celule cu suprafete de aproximativ 10 metri patrati, pe care nu le impart cu nimeni. Fiecare celula din aripa Tribunalului Penal International are un pat, un birou, o biblioteca, un dulap, toaleta si chiuveta, precum si televizor, calculator si telefon. Apelurile telefonice sunt plasate de catre personalul centrului de detentie, iar detinutii pot utiliza calculatoarele pentru a lucra la cazurile lor, insa nu au acces la internet.

Pe parcursul zilei, detinutii – care nu poarta uniforma, ci se imbraca cu propriile haine – sunt liberi sa isi paraseasca celulele si sa petreaca timp cu ceilalti detinuti.

„Exista reguli stricte in centrul de detentie – conversatiile despre politica si despre cazuri nu sunt permise”, a declarat Sefer Halilovic, un fost general bosniac musulman, suspectat de uciderea unor civili croati in perioada 1992-1995 si ulterior achitat de catre tribunal.

Divizati de razboi, uniti de Haga

Potrivit presei sarbe, detinutii, odinioara de parti diferite ale baricadei in timpul razboiului din Balcani, fac acum schimb de cadouri si petrec impreuna sarbatorile religioase. „Razboiul ne-a separat, Haga ne-a adus din nou impreuna”, a scris Sefer Halilovic intr-o carte despre timpul pe care l-a petrecut in detentie.

Fostul ministru macedonean de interne, Ljube Boskovski (fost detinut al inchisorii Scheveningen, care a fost, de asemenea, achitat de catre tribunal), a povestit cum a fost primit Ante Gotovina (fost general locotenent in armata croata, condamnat pe 15 aprilie 2011 la 24 de ani de inchisoare pentru crime de razboi savarsite impotriva sarbilor din Croatia) in centrul de detentie de la Haga: „Cand a fost adus la Scheveningen, Ante Gotovina purta un tricou cu maneca scurta, pentru ca a fost arestat in Insulele Canare (n.r. Gotovina a fost retinut in Insulele Canare pe 7 decembrie 2005, dupa patru ani de cautari). Problema a fost rezolvata imediat, cand Slobodan Milosevic (n.r. fostul presedinte al Serbiei si al Republicii Federale Iugoslavia, acuzat de crime de razboi comise in Bosnia si Hertegovina, Croatia si Kosovo si gasit mort in celula sa, dupa cinci ani de detentie si cu doar 50 de ore inaintea declararii verdictului) i-a imprumutat un pulover de-al lui”, a povestit Boskovski.

Detinutii isi pot gati singuri mancarea

Intrucat conversatiile pe subiecte politice si juridice sunt interzise, detinutii discuta despre produsele alimentare, familie si problemele de sanatate, cum ar fi dificultatea de a obtine o programare la dentistul institutiei.

Cele mai frecvente plangeri se refera la mancarea servita in centrul de detentie: legumele servite „al dente” nu sunt pe gustul tuturor, insa detinutii pot solicita anumite alimente – care se gasesc pe o lista de cumparaturi care nu reprezinta niciun pericol – pentru a-si pregati propria hrana.

„Mancarea nu este ca la noi, in Balcani. Legumele nu sunt suficient de bine fierte, iar portiile sunt prea mici”, a declarat Halilovic pentru Reuters, adaugand ca cea mai mare problema o reprezenta dificultatea de a obtine o programare la dentistul institutiei, din cauza listei de asteptare uriase.

Centrul de detentie se afla intr-un complex care gazduieste, de asemenea, un spital si o clinica de psihiatrie. „Detinutii pot folosi facilitatile medicale ale inchisorii, dar daca au probleme grave pot fi tratati in alte spitale penitenciare sau chiar in spitale civile”, a declarat Nerma Jelacic, purtatorul de cuvant al tribunalului.

Mladic – primele nopti de detentie

Fostul lider militar al sarbilor bosniaci, Ratko Mladic, a petrecut primele nopti la Haga, in custodia Tribunalului Penal International pentru fosta Iugoslavie. Tribunalul sarb pentru crime de razboi a respins apelul lui Mladic la decizia de extradare catre TPI, iar acesta a fost adus in Olanda si inchis in centrul de detentie Scheveningen, de la Haga. Mladic va aparea in fata instantei de la Haga vineri, incepand cu ora locala 10.00, potrivit unei ordonante emise de unul dintre magistratii TPI.

La prima aparitie in fata judecatorilor, lui Mladic i se va cere sa-si confirme oficial identitatea si sa inainteze o pledoarie pentru fiecare dintre capetele de acuzare stabilite impotriva sa. El va fi intrebat de asemenea daca are nemultumiri in legatura cu conditiile din inchisoare.

Pe cine mai gazduieste centrul de detentie Scheveningen de la Haga:

Radovan Karadzic – liderul politic al sarbilor bosniaci, a fost arestat in apropiere de Belgrad pe data de 22 iulie 2008. Opt zile mai tarziu, Karadzic a fost extradat in Olanda, pentru a se prezenta in fata Tribunalului Penal International de la Haga, unde este judecat pentru 11 capete de acuzare pentru crime de razboi si crime impotriva umanitatii si genocid, in legatura cu razboiul din Bosnia, din 1992-1995. In cadrul unei audieri la Tribunalul Penal International pentru fosta Iugoslavie, pe 2 martie 2011, Karadzic descrie cele mai mari doua atrocitati din timpul razboiului din Bosnia ca fiind niste mituri perpetuate de bosniacii musulmani si neaga orice implicare in aceste evenimente. De asemenea, Karadzic spune ca regreta ca „la Srebrenica n-au murit toti musulmanii bosniaci”.

Charles Taylor – fostul presedinte liberian este acuzat ca a primit diamante de la rebelii din Sierra Leone, pe care le-a folosit pentru a cumpara arme intr-o calatorie din 1997 in Africa de Sud. Taylor are 11 capete de acuzare care se refera la instigare la crima, viol, mutilare, sclavie sexuala si recrutare de copii ca soldati in timpul razboaielor din Liberia si Sierra Leone, in care peste 250.000 de oameni au fost ucisi.

Ante Gotovina – fost general locotenent in armata croata, condamnat pe 15 aprilie 2011 la 24 de ani de inchisoare pentru crime de razboi savarsite impotriva sarbilor din Croatia. Gotovina a fost retinut in Insulele Canare pe 7 decembrie 2005, dupa patru ani de cautari. A fost gasit vinovat de opt dintre cele noua capete de acuzare, printre care omucidere, persecutare si distrugere de proprietate.

Thomas Lubanga – liderul rebelilor din fosta Republica Democratica Congo (RDC). A fondat si a condus Uniunea Patriotilor Congolezi (UPC), fiind un jucator-cheie in conflictul din Ituri. Rebelii aflati sub comanda sa au fost acuzati de grave incalcari ale drepturilor omului: masacre etnice, crima, tortura, viol, mutilare, recrutarea copiilor. La 17 martie 2006, Lubanga a devenit prima persoana arestata in temeiul unui mandat emis de Curtea Penala Internationala. Procesul sau a inceput la 26 ianuarie 2009.

Germain Katanga – fost lider al Fortelor Rezistentei Patriotice din Ituri. La data de 17 octombrie 2007, autoritatile congoleze l-au predat Tribunalului Penal International pentru a fi judecat pentru sase capete de acuzare pentru crime de razboi si trei capete de acuzare pentru crime impotriva umanitatii, printre care crima, sclavie sexuala si fortarea copiilor sa participe la ostilitati.

Mathieu Ngudjolo – colonel in armata congoleza. La data de 6 februarie 2008 a fost arestat de autoritatile congoleze si predat Tribunalului Penal International, pentru a fi judecat pentru noua capete de acuzare pentru crime de razboi si crime impotriva umanitatii.

Jean-Pierre Bemba Gombo – fost vice-presedinte al Republicii Democratice Congo. A fost arestat in apropiere de Bruxelles la 24 mai 2008, pe baza unui mandat de arestare emis de Curtea Penala Internationala. In octombrie 2010, CPI a decis judecarea pentru doua capete de acuzare pentru crime impotriva umanitatii si trei capete de acuzare pentru crime de razboi.

Callixte Mbarushimana – ruandez hutu, fost angajat al Organizatiei Natiunilor Unite, acuzat ca ar fi regizat si participat la uciderea a 32 de persoane (inclusiv angajati ai ONU) in 1994.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro