Sari direct la conținut

VIDEO FOTOGALERIE Razboi Negoita-Vanghelie: Am sa dau autorizatie PSD in sector trei cand o sa dea autorizatie PD-L in sector cinci

HotNews.ro

Candidatii PSD in sectorul 3 il acuza pe primarul Liviu Negoita ca a refuzat sa le aprobe afisarea bannerelor, desi legea il obliga sa acorde autorizatii. In replica, primarul Negoita spune ca refuza cererile PSD din cauza ca si Vanghelie obstructioneaza PD-L in sectorul 5. Pentru a atrage atentia opiniei publice, toti candidatii PSD din sector impreuna cu echipele de campanie au protestat joi in fata primariei. „Oamenii rosii” au intins bannerele in fata primariei si au scandat prin portavoce.

Candidatii PSD, impreuna cu echipele de campanie, s-au infiintat la ora 11 in fata primariei lui Liviu Negoita scandand: „Negoita nu uita, primaria nu ea a ta”, „Negoita, nu uita, Constitutia”, „Rusine, rusine, rusine sa va fie”, „Negoita si Prigoana tot sectoru de pomana”.

Candidatii PSD pe sectorul 3 sustin ca primarul de sector ii discrimineaza si nu doreste sa le dea autorizatii pentru afisarea bannerelor, desi au depus cererile din 10 octombrie. In semn de protest, candidatii social-democrati au organizat un miting.

„PSD este discriminat de a-si afisa candidatii la alegeri. Concret, nu am primit autorizatie pentru a ne afisa bannerele si materialele de afisaj mari. Am afisat si noi ca si ceilalti candidati in locurile anuntate de primarie, dar acestea sunt acoperite la fiecare doua ore. Deci este o munca in zadar si nu putem sa facem fata”, a declarat Ileana Savu candidat in colegiul 13 la Camera Deputatilor.

Contactat telefonic de catre HotNews.ro, primarul Liviu Negoita a recunoscut ca a refuzat sa dea autorizatii pentru bannerele social-democratiilor pe motiv ca nici Vanghelie nu a dat democrat-liberalilor.

„Nu le-am dat autorizatie ca sa nu faca mizerie pe strazi si sa arate urat. Pe de alta parte, am sa dau autorizatie candidatilor in sectorul 3 atunci cand Vanghelie o sa dea autorizatie candidatilor PD-L in sectorul 5. Eu i-am lasat sa amplaseze corturile. Au peste 35 de corturi in sector, in schimb PD-L nu are nici un cort in sectorul 5. Ei vor sa afiseze pe stalpi sau de-o parte si de alta a strazi. Nu le dau autorizatie sa faca mizerie la mine in sector”, a declarat primarul Liviu Negoita.

In schimb, la cateva strazi de primarie, tot in sectorul 3, se lipeau afise cu Vasile Blaga chiar pe pomii de pe marginea drumului. Doamnele care lipeau afise de zor sustin ca le-a fost devastat cortul de campanie si ca nu mai au unde sa lucreze: „Ne-au distrus cortul azi noapte si noi ce sa facem? Lipim si noi afisele pe unde putem”

Intrebat de reporterul HotNews.ro daca stie ca in sectorul 3 afisele cu Vasile Blaga sunt lipite pe pomi, asta apropo de curatenie, primarul Negoita a raspuns prompt: „La noi nu se face asa ceva. Doamna, de unde sunteti, de la PSD? O sa ma interesez si o sa verific daca s-a intamplat asa ceva”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro