Sari direct la conținut

VIDEO Gardul de la Palatul Cotroceni a fost vandalizat. Ce mesaj i-a transmis un protestatar lui Klaus Iohannis

Mesajul „Trădătorule, pleacă!”, scris pe gardul Palatului Cotroceni. Foto: captură foto
Mesajul „Trădătorule, pleacă!”, scris pe gardul Palatului Cotroceni. Foto: captură foto

„Trădătorule, pleacă!”, a scris bărbatul pe gardul de la Palatul Cotroceni, potrivit unor imagini publicate de Digi24. El a fost identificat de jandarmi și amendat cu 5.000 de lei.

Incidentul a avut loc în jurul orei 9:00. În momentul vandalizării bărbatul nu a fost văzut de jandarmii prezenți în zonă, conform sursei citate.

Sursa video: Digi24

Bărbatul care a scris „Trădătorule, pleacă!” pe gardul Palatului Cotroceni a fost ulterior identificat și amendat cu 5.000 de lei, conform jandarmeriei. 

„Ca urmare a scrierii unui mesaj pe gardul Palatului Cotroceni, bărbatul a fost identificat și sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 5.000 de lei, în conformitate cu prevederile art. 2, pct. 14 din Legea nr. 61 din 1991 (republicată) pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și completările ulterioare”, a transmis jandarmeria. 

Locul vandalizat a fost ulterior revopsit pentru a acoperi mesajul scris de bărbat, conform imaginilor transmise de postul de televiziune Digi24.

INTERVIURILE HotNews.ro