VIDEO Gest viral. Un polițist a coborât din mașină, în timpul examenului auto, pentru a ajuta o bătrânică să traverseze
Un polițist din Ploiești i-a cucerit pe internauți după apariția unei înregistrări care îl arată că se dă jos din mașină în timpul unui examen auto pentru a ajuta o bunicuță să traverseze strada, relatează Observatorul Prahovean.
Polițistul a oprit mașina de examen la o trecere de pietoni, s-a dat jos și a făcut semn șoferilor să oprească pentru a-i permite unei femei care se deplasa cu greutate să traverseze strada în siguranță.
„Așa arată normalitate” este mesajul care însoțește înregistrarea video publicată pe pagina de Facebook Ploieștean, care a strâns peste 30.000 de vizualizări.
Internauții au fost impresionați de gestul făcut de examinatorul auto.
„Bravo, domnule polițist, ați arătat omul din dumneavoastră”.
„Felicitări! Rar vezi asa ceva la noi în România! Respect polițistului!”
Polițistul se numește Bogdan Petruț Șonea, are 38 de ani și este agent șef adjunct.
Este din Băicoi și este absolvent de Teologie.
Lucrează în cadrul Serviciului Regim Permise și Înmatriculări Prahova, fiind încadrat din sursă externă în anul 2017.
„Am simțit că fac un gest firesc și omenesc. Nu am simțit că fac ceva extraordinar”, a declarat agentul pentru Observatorul Prahovean.