VIDEO Guvernul a adoptat Ordonanta de urgenta care le permite alesilor locali sa-si schimbe partidul timp de 45 de zile. Liviu Dragnea despre criticile Ambasadei SUA: Nu e nimic nedemocratic
- Redactia Hotnews
Premierul Victor Ponta a anuntat la inceputul sedintei extraordinare de Guvern de joi ca va fi aprobat proiectul de Ordonanta de Urgenta care va permite traseismul politic al primarilor si consilierilor locali. „Eu imi asum (…)Cred ca in primul rand trebuie sa deblocam activitatile autoritatilor locale si trebuie sa facem si un pic de dreptate”, a spus Ponta. Acesta a precizat ca alesii locali vor avea la dispozitie 45 de zile pentru a alege sa se mute de la un partid la altul.
- UPDATE: Ordonanta a fost aprobata, a anuntat vicepremierul Liviu Dragnea, care a spus, referitor la criticile aduse de Ambasada SUA, ca „nu e nimic nedemocratic” in aceasta OUG.
www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/play’; document.write(”); if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayerhtml_max/e47b086136d3c0dda6d714992e8f3660/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
In proiectul initial era prevazuta o perioada de 10 zile pentru putea opta pentru a pleca din partidul din partea caruia fusesera alesi, fara a-si pierde mandatele.
„Eu imi asum. Spunea cineva ca plec din tara. Nu plec, plec putin mai tarziu. Cred in primul rand ca trebuie sa deblocam activitatea autoritatilor locale si mai trebuie sa facem si un pic de dreptate. Ca nu cine striga mai tare are dreptate. Toti alesii locali din Romania in 2012 au fost alesi USL cu Crin Antonescu si cu Victor Ponta langa ei si azi s-au trezit pedelisti cu Blaga si cu Iohannis. Deci, cat o sa fie termenul: exact ca in legea lor, 45 de zile. 45 de zile exact cat a fost in legea PDL-PNL pot sa fie independenti, pot sa ramana unde sunt sau pot sa-si respecte alegatorii”, a spus Ponta., a declarat premierul in sedinta de guvern.
Proiectul de act normativ a starnit reactii negative din partea Ambasadei SUA, a partidelor de Opozitie si a societatii civile.
Ambasada SUA arata intr-o declaratie remisa presei ca „suntem ingrijorati in legatura cu momentul ales” in privinta proiectului de OUG care permite migratia politica a alesilor locali. „Ne-am exprimat in trecut ingrijorarea privind legiferarea unor chestiuni complexe prin ordonante de urgenta”, se mai arata in declaratia de presa a Ambasadei SUA. Reactia vine in timp ce la Guvern are loc o sedinta a Executivului in care e posibil sa fie luat in discutie proiectul de OUG inaintat de Liviu Dragnea.
Declaratiile lui Liviu Dragnea (Agerpres):
Vreau să vă prezint un act normativ pe care l-am adoptat astăzi, respectiv Ordonanţa de Urgenţă privind reglementarea unor măsuri privind funcţionarea administraţiei publice locale prin care se reglementează următoarele lucruri: pentru anul 2014 prin derogare de la prevederile privind Statutul aleşilor locali în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei Ordonanţe de Urgenţă primarii şi preşedinţii Consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi îşi pot exprima în scris şi o singură dată opţiunea cu privire la partidul politic, organizaţia minorităţii naţionale din care doresc să facă parte sau să devină independenţi fără ca aleşii locali respectivi să-şi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor
Opţiunea prevăzută la alineatul 1 se depune de către primari, respectiv de către preşedinţii Consiliilor Judeţene, la autoritatea deliberativă a unităţii administrativ-teritoriale pentru care a candidat prin intermediul secretarului unităţii teritoriale respective. De asemenea, opţiunea respectivă se depune de către consilierii locali sau judeţeni la autoritatea deliberativă pentru care au candidat, tot prin intermediul secretariatului unităţii administrativ-teritoriale. Secretarii unităţilor respective au termen ca în 10 zile de la expirarea termenului prevăzut la alineatul 1 să comunice situaţia centralizatoare la instituţia prefectului.
Candidaţii înscrişi în liste şi care nu au fost aleşi şi sunt declaraţi supleanţi în listele respective în caz de vacanţă a mandatelor de consilieri locali, judeţeni, aleşi pe liste de candidaţi, supleanţii vor ocupa locurile devenite vacante în ordinea în care sunt înscrişi în liste cu condiţia confirmării în formă scrisă emisă de către conducerea judeţeană a partidului căreia îi aparţine după caz.