VIDEO Guvernul pregătește prelungirea șomajului tehnic și acordarea de zile libere părinților care supraveghează copiii aflați în școala online / Care sunt condițiile, beneficiarii și impactul bugetar
Guvernul vrea să adopte două Ordonanțe de urgență privind prelungirea șomajului tehnic și acordarea de zile libere părinților care supraveghează copiii aflați în școala online. Ministrul Muncii, Raluca Turcan a anunțat în mod greșit la finalul ședinței de Guvern că aceste acte ar fi fost adoptate, ele fiind doar analizate în primă lectură.
Premierul Florin Cîțu a anunțat miercuri în briefingul care a urmat ședinței de Guvern că cele două OUG-uri au fost prezentate în primă lectură.
Ulterior, Raluca Turcan a prezentat cele două proiecte de ordonanțe de urgență, dar a spus în mod greșit că acestea ar fi fost adoptate în ședința de azi.
- „Azi am aprobat doua Ordonanțe de urgență privind prelungirea șomajului tehnic și acordarea de zile libere părinților care supraveghează copiii aflați în școala online și în ședința de Guvern de vineri vom aproba normele metodologice pentru aplicarea legii consumatorului vulnerabil.
- Prelungirea somajului tehnic este necesară pentru că această măsură se acordă angajaților și angajatorilor a căror activitate este restricționată prin decizii ale autorităților. Acest șomaj tehnic exclusiv până acum a ajutat 1,2 milioane de oameni și am investit 4,8 miliarde de lei și constă în acordarea a 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut.”, a declarat Raluca Turcan.
Aceasta a spus că șomajul tehnic se poate acorda angajatorilor care își întrerup total sau partial activitatea ca urmare a măsurilor de prevenire și control pentru prevenirea infecţiilor cu Sars-COV-2, precum și angajatorilor a căror activitate a fost suspendată ca urmare a anchetelor epidemiologice.
- „Anticipăm un sprijin pentru circa 50.000 de persoane, 32.000 de salariaţi, 15.000 de profesionişti, iar impactul financiar calculat pentru 2 luni este de circa 238,4 milioane de lei.”, a spus aceasta.
În ceea ce privește Ordonanța de Urgență care prevede acordarea de zile libere părinților care supraveghează copiii aflați în școala online, Raluca Turcan a spus că de la începutul pandemiei s-au investit 90 milioane de lei și am fost circa 34.000 de părinti care au beneficiat de aceasta măsură.
„Estimăm că prin prelungirea acestei măsuri să existe un număr 20.000 de beneficiari și un efort financiar de 50 milioane lei pe luna. Acest sprijin se acordă părinților copiilor care au vârste până în 12 ani și se află în sistemul de educatie antepreșcolară și preșcolara. De asemenea, sprijinul reprezinta corespondentul pe zi a 75% din castigul salarial mediu brut pentru fiecare zi libera acordata. Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinti și în baza unei declarații pe proprie răspundere cu condiția să nu fie în activitate de telemuncă.”, a spus Raluca Turcan.