Sari direct la conținut

VIDEO Haos în traficul din Madrid din cauza penei de curent. Blocaje și cozi kilometrice pe importanta autostradă M-30

HotNews.ro
VIDEO Haos în traficul din Madrid din cauza penei de curent. Blocaje și cozi kilometrice pe importanta autostradă M-30
Blocaj în traficul din Madrid după pana de curent. Foto: Thomas COEX / AFP / Profimedia

Pana masivă de electricitate care a paralizat luni Spania a provocat haos și în traficul rutier, în special în aglomerata capitală Madrid. Pe autostrada M-30 din inima orașului s-au format cozi imense de autovehicule.

  • Amintim că Spania și țara vecină Portugalia sunt afectate luni de o pană masivă de curent. Probleme au fost semnalate și în Andorra și sudul Franței.
  • Pana de curent generalizată a perturbat serviciile publice din aceste țări, inclusiv circulația trenurilor, a metroului și activitatea unor aeroporturi.
  • Operatorul reţelei de electricitate spaniole, Red Electricia, a estimat că va fi nevoie de un interval de timp cuprins „între 6 şi 10 ore” pentru a restabili complet situaţia.

Autoritățile din Madrid au decis închiderea tunelurilor de-a lungul autostrăzii M-30 din oraș. Acest inel central ocolitor este cea mai importantă șosea din zona centrală a Madridului.

Iar nefuncționarea semafoarelor a dus, în plus, la blocaje și ambuteiaje pe arterele principalele ale capitalei spaniole.

De asemenea, 112 a cerut cetățenilor ca serviciul să fie apelat numai pentru situații de urgență.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro