Sari direct la conținut

VIDEO Igor Dodon, primele declarații după demiterea Guvernului: Maia Sandu a provocat căderea Cabinetului, dar chem Blocul ACUM la discuții

HotNews.ro
VIDEO Igor Dodon, primele declarații după demiterea Guvernului:  Maia Sandu a provocat căderea Cabinetului, dar chem Blocul ACUM la discuții

Președintele Igor Dodon susține că va accepta orice candidatură din partea Blocului proeuropean ACUM pentru funcția de premier, în afară de cea a Maiei Sandu. El a acuzt-o pe Maia Sandu că a provocat intenționat căderea Guvernului, pentru a distrage atenția de la politicile economice eșuate.

Dodon i-a îndemnat pe deputații din actuala majoritate parlamentară PSRM-ACUM să meargă împreună la discuții, să negocieze pentru un nou premier și să propună o candidatură, avertizând că nu va accepta candidatura Maiei Sandu.

„Iresponsabilitatea, imaturitatea unor politicieni pun la grea încercare Republica Moldova, atunci când țara are nevoie de o alianță de guvernare stabilă. Nu e prima dată când cineva calcă în picioare un acord politic. Asistăm la o autodizolvare planificată a Guvernului, prin demisia premeditată a Guvernului. Maia Sandu a provocat intenționat căderea Cabinetului de miniștri, pentru a distrage atenția de la politicile economice eșuate”, a susținut Igor Dodon într-o conferință de presă susținută după ședința Parlamentului în care a fost votată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Maia Sandu.

El a spus că o altă majoritate decât PSRM/ACUM, în actualul Parlament, nu va exista, scrie Unimedia. Întrebat de ce socialiștii refuză o eventuală coaliție cu PD, Igor Dodon a răspuns: „De-atâta!”.

„Invit facțiunile mâine la discuții pentru a depăși actuala criză politică. Dacă acest dialog nu va fi cu succes, îmi asum, ca președinte, responsabilitatea de a face totul pentru a evita alegerile anticipate. Voi înainta un prim-ministru din afara politicului, tehnocrat, care să aibă grijă de cetățeni”, a mai spus Igor Dodon.

Guvernul Maia Sandu – învestit în urmă cu 5 luni – a picat, marți, prin moțiune de cenzură. Cu votul deputaților din Partidul Socialiștilor, susținuți de Partidul Democrat, moțiunea de cenzură înaintată de socialiștii președintelui Igor Dodon a trecut.

Criza politică majoră de la Chișinău s-a declanșat după decizia Maiei Sandu de a modifica legea procuraturii.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro