VIDEO Imagini teribile. Copil de 11 ani, pe bicicletă, lovit de doi motocicliști pe o trecere de pietoni din Suceava
Un copil în vârstă de 11 ani a fost lovit succesiv de doi motocicliști, în timp ce traversa strada pe bicicletă, pe o trecere de pietoni. Imaginile sunt dure și au fost surprinse de o cameră video, scrie Monitorul de Suceava. Băiatul a scăpat cu leziuni ușoare.
Accidentul a avut loc miercuri seară în comuna Baia, iar imaginile video arată cum copilul a intrat pe trecerea de pietoni mergând pe bicicletă. A fost lovit puternic de o motocicletă care venea în viteză, a reușit să se ridice și a încercat să traverseze înapoi. În acel moment, a fost izbit cu putere de o a doua motocicletă.
În imagini se poate vedea cum primul motociclist și-a continuat drumul, în timp ce al doilea a interacționat pentru scurt timp cu copilul, apoi a plecat și el. Băiatul a reușit să se ridice și a plecat șchiopătând.
Copilul de 11 ani a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, unde a fost diagnosticat cu „plăgi cu excoriații” (julituri) fără probleme deosebite, conform publicației locale citate.
Monitorul de Suceava mai scrie că cei doi motocicliști au fost identificați de polițiști în aceeași seară, fiind vorba despre unul de 21 de ani și unul de 23 de ani. Unul dintre ei nu are permis de conducere iar al doilea are permis de conducere necorespunzător categoriei, scrie publicația locală.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunile de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”, „conducerea unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat”, și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.