VIDEO Imobil din centrul Londrei care i-ar aparține oligarhului rus Oleg Deripaska, ocupat de anarhiști
O casă din Londra care i-ar aparţine oligarhului rus Oleg Deripaska aflat pe lista britanică de sancţiuni a fost ocupată de persoane care s-au autointitulat anarhişti şi care au pus pe faţadă un steag al Ucrainei şi un banner cu mesajul „Această proprietate a fost eliberată”, conform BBC și Reuters.
Este vorba despre un conac care valorează mai multe milioane de lire sterline în Belgrave Square, o zonă din Londra unde se află numeroase ambasade străine.
Mai multe persoane au reuşit să pătrundă în clădire şi au agăţat bannere la ferestrele de la primul etaj.
Activists seized the mansion of Oleg Deripaska. pic.twitter.com/AZKCmsWCsX
— NEXTA (@nexta_tv) March 14, 2022
Poliţia a anunțat că a fost chemată luni dimineaţă după ce anarhiştii au pătruns în locuinţă.
Anarchist Action Network a transmis că cei care au intrat în imobil sunt membri ai organizației, care au recurs la acest gest în semn de protest față de invadarea Ucrainei de către Rusia și pentru a arăta „solidaritate” cu poporul ucrainean și cu cetățenii ruși „care nu au fost niciodată de acord cu această nebunie”. „Voi ocupaţi Ucraina, noi vă ocupăm pe voi”, arată organizația într-un comunicat.
Organizația spune că proprietatea va servi drept „sprijin pentru refugiați, pentru oamenii din Ucraina și pentru oamenii din toate națiunile și etnia”.
Unii dintre protestatari le-au spus jurnaliștilor prezenți că nu există apă caldă în casă și nici mâncare în frigidere, sugerând că proprietatea nu a fost locuită de ceva vreme, conform BBC. Ei spun că nu intenționează să locuiască sau să doarmă în clădire, dar o vor ocupa prin rotație.
În documente ale Înaltei curţi din Londra din 2007 Oleg Deripaska este menționat drept proprietarul imobilului din Belgrave Square. Un judecător al acestei instanţe spunea cu un an înainte că această proprietate şi o altă casă deţinută de miliardarul rus în afara Londrei aveau atunci o valoare de aproximativ 40 de milioane de lire.
Cine este oligarhul rus Oleg Deripaska
Oleg Deripaska este unul dintre oligarhii vizați de sancțiuni după ce Rusia a invadat Ucraina în 24 februarie, joia trecută Marea Britanie hotărând înghețarea bunurilor miliardarului rus. Reamintim că Marea Britanie a sancţionat circa 20 de oligarhi ruşi, între care Roman Abramovici şi Alişer Usmanov, confiscându-le proprietăţile din Londra şi interzicându-le să intre pe teritoriul ţării.
Deripaska, acţionar la En+ Group, companie energetică ce deţine UC Rusal, unul dintre cei mai importanţi producători de aluminiu din lume, are o avere estimată la 2 miliarde de lire sterline şi un portofoliu de proprietăţi în Marea Britanie de mai multe milioane de lire, spunea guvernul de la Londra la momentul respectiv.
Marea Britanie susţine că Deripaska este asociat apropiat al guvernului rus şi al preşedintelui Vladimir Putin.
Deripaska, fondatorul gigantului rus al aluminiului Rusal, s-a numărat printre cei câțiva oligarhi ruși care au criticat războiul din Ucraina și impactul său asupra mediului de afaceri încă din primele zile ale invaziei, după ce Occidentul a anunțat că va impune sancțiuni fără precedent împotriva economiei țării.
––––––––