VIDEO Incendiile de vegetaţie din Colorado, care s-au declanşat brusc, stinse de ninsori abundente
Incendiile de vegetaţie care au devastat regiuni întregi din statul american Colorado în ultimele zile au fost stinse în cea mai mare parte a lor în noaptea de vineri spre sâmbătă în urma unor ninsori abundente, relatează agențiile AFP și Agerpres.
Cel puţin 500 de locuinţe au fost arse şi zeci de mii de persoane au fost nevoite să se refugieze în zone sigure, însă niciun deces nu a fost raportat până în prezent. „Este un miracol”, a declarat guvernatorul din Colorado, Jared Polis.
Pagubele materiale sunt totuşi importante: în imagini filmate din aer pot fi văzute străzi întregi care au fost transformate în mormane de rămăşiţe fumegânde. Aceste incendii, spre deosebire de focarele precedente, au atins şi periferii urbane, nu doar zone rurale.
„Familiile nu au avut la dispoziţie decât câteva minute pentru a pune în maşini tot ce puteau – animale, copii – şi să plece de acolo”, a declarat guvernatorul Jared Polis, vineri, într-o conferinţă de presă.
Totul s-a produs „într-o clipită”, a adăugat el.
Coloane impresionante de fum s-au ridicat în aer, stimulate de vânturi violente, care au atins joi viteze de până la 160 de kilometri pe oră. Incendiile din Colorado ar fi fost cauzate de prăbuşirea unor linii de electricitate pe un teren arid.
Numărul definitiv al locuinţelor distruse nu este deocamdată cunoscut. Şeriful din comitatul Boulder, Joe Pelle, a estimat vineri că acest număr este mai mare de 500 şi a spus că nu ar fi surprins „dacă bilanţul ar fi mai mare de 1.000”.
Focarele au ars „în mozaic”, scutind anumite cartiere şi devastând case învecinate, a explicat el.
„Când vedem aceste distrugeri, e incredibil că nu există o listă cu 100 de persoane dispărute, dar din fericire nu avem o astfel de listă”, a declarat acelaşi şerif.
Într-o conversaţie telefonică purtată cu guvernatorul Jared Polis, preşedintele american Joe Biden a promis că va face totul pentru a oferi un ajutor imediat persoanelor şi comunităţilor afectate, a precizat biroul de presă de la Casa Albă. Preşedintele Biden a ordonat plata unui ajutor federal către statul Colorado.
Căderi de zăpadă
Vineri, un strat de zăpadă s-a depus peste cenuşa produsă de aceste incendii devastatoare, realizând astfel un frapant constrast vizual în raport cu imaginea unui veritabil furnal din ziua precedentă.
Serviciul american de meteorologie (NWS) a plasat o parte din acest stat american din vestul ţării sub incidenţa unui cod de furtună de zăpadă, prognozând precipitaţii importante pentru zilele următoare.
Această ninsoare „ne va ajuta cu adevărat”, a declarat şeriful Joe Pelle, adăugând că nu se mai aşteaptă ca incendiile să evolueze.
O parte dintre ordinele de evacuare au fost ridicate în noaptea de vineri spre sâmbătă de autorităţile locale.
Însă accesul în localităţi precum oraşul Superior, care are 13.000 de locuitori, este în continuare interzis.
Patrick Kilbride, un localnic de 72 de ani, era la muncă atunci când a primit ordinul de evacuare şi nu a putut să îşi salveze decât maşina şi câteva articole vestimentare. „A rămas doar cenuşa” din casa în care a trăit timp de trei decenii, a declarat el pentru cotidianul Denver Post.
Persoanele care locuiesc în Superior, precum şi cei 20.000 de rezidenţi din Louisville, au primit ordinul de a fierbe apa de la robinet înainte de a o consuma şi să folosească sticle pentru a o stoca, întrucât cele două oraşe au utilizat apa din bazinele lor de tratare pentru a încerca să stingă incendiile.
Secetă istorică
La fel ca mare parte din partea vestică a Statelor Unite, Colorado, un stat deja arid, se confruntă de mai mulţi ani cu o secetă excepţională.
Odată cu încălzirea climei globale, intensitatea şi frecvenţa episoadelor de secetă şi de caniculă riscă să crească şi mai mult, continuând să creeze condiţii ideale pentru incendii de vegetaţie. În ultimii ani, regiunea vestică a Statelor Unite s-a confruntat cu incendii fără precedent, mai ales în statele California şi Oregon.
Pentru Daniel Swain, specialist în meteorologie la Universitatea UCLA, „este greu de crezut” că astfel de incendii se produc în decembrie, o perioadă de obicei puţin propice pentru acest tip de evenimente.
„Însă, dacă avem o toamnă cu o căldură şi o secetă record, doar doi centimetri de zăpadă până acum în acest sezon şi adăugăm o furtună cu rafale descendente extreme… rezultatul constă în incendii extrem de periculoase şi care se deplasează foarte repede”, a scris pe Twitter acelaşi cercetător american.