VIDEO Incendiu la Spitalul Județean Ploieşti: Doi pacienţi au murit carbonizați, o infirmieră a suferit arsuri / Spitalul nu avea autorizație pentru securitatea la incendiu / Posibila cauză a focului
Un incendiu a izbucnit joi dimineaţă în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Ploieşti, unde erau internați 20 de pacienţi cu COVID-19. Doi bolnavi, bărbaţi cu vârste de 74 şi 75 de ani, au murit carbonizaţi, iar o infirmieră a suferit arsuri după ce a încercat să stingă focul. Alţi 15 pacienți au fost evacuaţi, fiind transferaţi în clădirea principală a Spitalului Judeţean, în timp ce trei au refuzat transferul. Managerul spitalului, Bogdan Nica, spune că secţia era renovată, iar instalaţia electrică fusese verificată și există detectoare de oxigen. Spitalul nu avea însă autorizație pentru securitate la incendii. Incidentul are loc la mai puțin de o lună și jumătate de la incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, în care au murit 7 pacienți. Este a patra tragedie în mai puțin de un an, după incendiile de la Piatra Neamț și Institutul „Matei Balș”.
Cele mai importante informații, LIVETEXT:
Conform unui comunicat dat publicităţii joi de compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, în cadrul dosarului sunt cercetate împrejurările în care a izbucnit incendiul care a dus la decesul a doi pacienţi şi rănirea unei infirmiere din cadrul unităţii medicale, care a suferit arsuri pe o suprafaţă de aproximativ 25% din corp.
16.02 Spitalul Judeţean din Ploieşti, unde joi a izbucnit un incendiu în care au murit doi pacienți, funcționa fără autorizație privind securitatea la incendiu, iar managerul unității medicale, Bogdan Nica, susține că, după „umila” sa părere, „un astfel de accident se poate întâmpla şi cu trei autorizaţii”.
15.40 O echipă de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani a plecat joi la Ploieşti pentru a lua parte la cercetările de la Spitalul Judeţean de Urgenţă, a declarat pentru Agerpres directorul executiv al INSEMEX Petroşani, Artur Găman.
De regulă, în cazuri similare celui de la Ploieşti, specialiştii INSEMEX ajută la prelevarea probelor de la faţa locului, alături de poliţişti şi procurori. În baza observaţiilor şi probelor adunate, experţii instituţiei elaborează un raport tehnic ce este predat autorităţilor judiciare care efectuează ancheta.
14.06În procesul-verbal întocmit de pompieri în urma incendiului izbucnit la Secţia de Boli Infecţioase din Ploiești se vorbeşte despre un posibil scurtcircuit produs la o priză, spune managerul Spitalului Judeţean, Bogdan Nica.
9:40 Inspecția Sanitară de Stat a efectuat acțiuni de verificare în ultimii doi ani, în conformitate cu competențele deținute, la Spitalul Județean din Ploiești, aplicând amenzi în valoare de aproape 90.000 de lei.
9:38 Cei 15 pacienți transferați după incendiu sunt în stare stabilă – 14 într-o secție COVID-19 și unul la Terapie Intensivă, anunță Ministerul Sănătății. Infirmiera are arsuri pe 20% din suprafața corporală și a solicitat să nu fie transmise public alte informații despre starea sa de sănătate.
8.45 Poliţia Prahova a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, a precizat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al instituției, Mihaela Florescu.
07.38Fiica infirmierei care a suferit arsuri în incendiul de la secţia de Boli infecţioase a Spitalului Judeţean a afirmat că aceasta lucra de 20 de ani în unitatea medicală. Tânăra a precizat că, din informaţiile pe care le-a primit, mama sa are arsuri de gradele unu şi doi. Femeia are 53 de ani, este conştientă, conform fiicei sale. Soţul femeii lucrează la Serviciul de Ambulanţă Prahova. (news.ro)
07:29 Bogdan Nica, managerul spitalului (fost director DSP Prahova: Posibil, dar nu pot spune cu certitudine, o defectiune la un aparat a declanșat acel incendiu. S-a încercat stingerea cu niște stingătoare. Secția a fost modernizată acum doi ani. Nu aveam autorizație, dar eram în curs de a o obține. Aveam dosarul depus de 2 luni. La controlul din februarie nu am avut nereguli.
07.11 Corespondent tv: Spitalul nu avea autorizație pentru securitatea la incendiu. La un control al ISU Prahova din urmă cu 9 luni s-au găsit mai multe nereguli la acel spital. S-a primit o amendă de 10.000 de lei. Din februarie până acum nu au fost remediate problemele.
07.03 Cseke Attila, la DigiTv: A fost o intervenție cu foarte multe ambulanțe. Din păcate, două persoane au decedat. Urmează o anchetă să stabilească exact cauzele care au dus la acest eveniment nedorit. Ceilalți pacienți au fost duși la UPU pentru a fi evaluați și se pare că nu sunt în stare gravă.
06.40 Raed Arafat, la DigiTV: Eu sunt acum pe drum înapoi. Am discutat cu colegii de acolo. Erau 2 pacienți pe aparate de ventilat neinvaziv care erau agitați. În salon mai erau o asistentă și o infirmieră în salon. Asistenta a ieșit, infirmiera a mișcat un pat ca să ajungă mai bine la priză. La mișcarea patului s-a produs incendiul. De la o scânteie, probabil. S-a încercat cu stingătoare… Pompierii au ajuns foarte rapid, au stins incendiul în 3 minute. Nu sunt alte persoane în stare gravă. Infirmiera a suferit arsuri și va fi adusă la București.
06.15 În salonul în care se manifesta incendiul erau doar 2 pacienți (cei care au decedat). Pe secție mai erau 19 pacienți, 16 au fost evacuați, 3 au refuzat transportul, scrie ziarulincomod.ro.
06.11 O infirmiera a suferit arsuri pe 40 la suta din suprafața corpului, încercând să-i salveze pe cei doi bărbați care au decedat. Acesteia i-a luat foc halatul. A fost transportata la spitalul Floreasca, din București.
06.02 La spitalul Movila a ajuns și șeful DSU, Raed Arafat. Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, se află, de asemenea, la fata locului.
––––-
- Secţia de boli infecţioase a SJU Ploieşti, cunoscută localnicilor sub denumirea „Spitalul Movila”, funcţionează într-un loc separat de corpul principal de clădire al spitalului. Secţia este amplasată în zona de nord a oraşului, între blocuri de locuinţe şi funcţionează în mai multe corpuri vechi de clădire.
La faţa locului au fost mobilizate şase autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o descarcerare şi 20 de ambulanţe SMURD şi SAJ, cu 57 de pompieri militari, precizează ISU Prahova.
IGSU anunţă că focul, care s-a manifestat într-un salon de la parterul unei clădiri, pe o suprafaţă de aproximativ 20 metri pătraţi, a fost lichidat.