Sari direct la conținut

VIDEO Incendiul devastator de la Catedrala Notre Dame. Focul a fost stins complet/ Ancheta privind cauzele continuă

HotNews.ro
Sageata Notre Dame, Foto: France 24
Sageata Notre Dame, Foto: France 24

Puternicul incendiu care a mistuit acoperișul și turla Catedralei Notre Dame din Paris a fost stins în cursul dimineții de marți, după ore de luptă cu focul. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un simplu accident, însă ancheta continuă. Este tot ce autoritățile franceze pot spune la ore bune de la momentul dramatic în care vestea incendiului a făcut înconjurul lumii, oamenii urmărind live cum flăcările distrugeau monumentul istoric, unul dintre simbolurile culturii europene. Între timp, mai mulți lideri și-au exprimat solidaritatea față de Franța, iar președintele Emmanuel Macron a promis că monumentul va fi reconstruit. Donaţiile pentru reconstrucţia catedralei Notre-Dame au ajuns, marți după-amiază, la 750 milioane de euro.

Cele mai mai importante informații apărute după incendiul de luni:

16:09 Marile companii și miliardarii francezi continuă să anunțe donații impresionante pentru reconstrucția Catedralei Notre Dame. Astfel, grupul L’Oreal, familia Bettencourt Meyers și fundația care îi poartă numele au anunțat că donează 200 de milioane de euro.

14.35: Antonio Tajani le-a propus europarlamentarilor să-și doneze salariul pe o zi pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame

UPDATE 14.13: Patriarhia Română își exprimă solidaritatea cu poporul francez care, spun reprezentanții instituției, este greu încercat din cauza incendiului din Catedrala Notre Dame din Paris, subliniind că speră ca monumentul să fie restaurat curând.

”Patriarhia Română a primit cu adâncă întristare vestea despre incendiul care, în seara zilei de 15 aprilie 2019, a distrus acoperişul Catedralei Notre Dame din Paris, monument religios, istoric și arhitectural de valoare inestimabilă, simbol al creștinismului european, cunoscut în întreaga lume și vizitat în fiecare an de milioane de pelerini și turiști”, se arată în comunicatul remis de Patriarhia Română.

UPDATE 14:12: Ministrul Culturii a precizat că obiectele de artă prețioase salvate din incendiu vor fi transferate la Muzeul Luvru.

UPDATE 14.08: Vaticanul este dispus să ofere expertiză tehnică pentru reconstruirea și restaurarea Catedralei Notre-Dame, a spus Ministrul Culturii de la Vatican, Gianfranco Ravasi.

”Cred că este cea mai mare constribuție pe care o poate face Sântul Scaun…”, a spus cardinalul care susține că ”avem tipul de expetiză pe care întreaga lume o recunoaște ca fiind de înaltă calitate”.

UPDATE 13.50: Regina Elizabeth a-II-a a Marii Britanii a transmis marți un mesaj de solidaritate cu poporul francez după tragedia de la Catedrala Notre Dame

UPDATE 13.44:Incendiul de la Catedrala Notre-Dame a fost cel mai probabil rezultatul unui accident și nu există niciun semn care să arate că focul a fost pus, a spus procurorul Parisului Remy Heitz, relatează Reuters și AFP. Cinci companii lucrau la renovarea catedralei.

Anterior, secretarul de stat din ministerul internelor, Laurent Nunez, a spus că incendiul este sub control, dar focul nu a fost stins în totalitate.

„Focul este sub control, dar nu este complet stins”, a declarat Nunez într-o conferință de presă, susținută marți dimineață, chiar în fața catedralei Notre-Dame.

Pompierii au reușit să salveze în întregime structura edificiului. ”Vom reconstrui Notre-Dame. Ce a fost mai rău a fost evitat, chiar dacă bătălia nu este încă pe deplin câștigată”, a declarat președintele Emmanuel Macron.

Macron a spus că ”răul cel mai mare a fost evitat” datorită bravilor pompieri care s-au luptat cu focul întreaga noapte. Un pompier a fost grav rănit, dar nu există alte victime.

“Notre Dame este istoria noastră, literatura noastră, parte a spiritului nostru, locul marilor noastre evenimente, al epidemiilor, al războaielor, al eliberărlilor noastre, epicentrul vieților noastre…De aceea, spun astăzi solemn: o vom reconstrui împreună„, a spus Macron.

Anchetatorii merg pe ipoteza ca incendiul să fi pornit de la lucrările de renovare de la Catedrală, muncitorii fiind audiați încă de luni, scrie și AFP. De la momentul izbucnirii incendiului, a fost declanșată o operațiune de urgență pentru stingerea focului. 400 de pompieri, cu 18 autospeciale, au intervenit la fața locului.

Ce știm până acum despre indendiul devastator: Incendiul a izbucnit în jurul orei 6.50 pm. Focul s-a extins repede din pod, cuprinzând întregul acoperiș. Flăcările au mistuit acoperișul, turla ”săgeată” s-a prăbușit, dar structura a fost salvată în întregime; turnul nordic a rezistat, doar unul dintre vitralii, care era în renovare, a picat; cele 16 statui au fost date jos acum 4 zile pentru renovare; din incendiu au fost recuperate atât Coroana de Spini a Mântuitorului, cât și Tunica Sf. Ludovic și mai multe obiectele importante sunt in siguranță.

Nu au fost folosite elicoptere care să ajute la stingerea incendiului, așa cum sugera președintele american Donald Trump, pentru simplul motiv că acest lucru ar fi dus la prăbușirea acoperișului. Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a declarat că cele mai multe dintre obiectele de artă aflate în interiorul catedralei au fost recuperate.

Restaurarea clădirii înseamnă ani de muncă, a spus un reprezentant al clerului, de Moulins-Beaufort. De altfel, va fi lansată o acțiune amplă de colectare a fondurilor necesare, mai multe fundații privind patrimoniul național solicitând acest lucru.

Familia Pinault, una dintre cele mai bogate familii din Franța, a promis 100 de milioane de euro pentru catedrala Notre-Dame. Și omul de afaceri Bernard Arnault a anunțat că familia sa și compania sa LVMH vor dona 200 de milioane de euro, potrivit Reuters.

Un incendiu a izbucnit, luni seară, la Catedrala Notre-Dame din Paris, care a fost evacuată, imediat. Nu au existat victime.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro