VIDEO Incident cu imigranți în trenul Timișoara – Baia Mare. Trei libieni scandalagii, dați jos
Trei tineri imigranți au fost dați jos din trenul Timișoara – Baia Mare, după ce au făcut scandal în tren și au fost acuzați că au vrut să fure și din portofelul șefului garniturii, relatează Mediafax. Este vorba de trei libieni care sunt înregistrați la Centrul pentru Refugiați Șomcuta Mare.
Cei trei tineri din Libia au fost urcați în tren de un echipaj al Poliției de Frontieră, după ce au fost găsiți în apropierea unui magazin din localitatea Valea lui Mihai, județul Bihor, și trimiși către Centrul de Cazare din Maramureș.
Cei trei imigranți au făcut însă scandal, sâmbătă, în trenul care circula între Timișoara și Satu Mare, iar în apropiere de Carei comportamentul celor trei devenise de nesuportat, astfel că șeful de tren a cerut sprijin pentru a-i da jos din ganitură.
„Au vrut să îmi fure portofelul din buzunar! Și de la călători! Vă rog să veniți, sunt scandalagii”, a spus șeful de tren atunci când a cerut ajutor prin 112, potrivit unor imagini filmate de călători.
„S-au dus, s-au pus pe lângă călători să îi fure! Nu se poate așa ceva!”, le mai spune șeful de tren polițiștilor.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Satu Mare spune că cei trei imigranți au fost sancționați.
„Am fost solicitați prin apel 112 să intervenim pentru că sunt trei persoane recalcitrante în tren. S-au deplasat colegii mei, alături de cei de la Frontieră, i-au identificat și i-au sancționat contravențional pentru că au adresat cuvinte și expresii jignitoare și au fost recalcitranți și i-au îndrumat spre Centrul de Refugiați din Maramureș”, a declarat Paula Maria Gabor, purtător de cuvânt al IPJ Satu Mare, pentru Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare a precizat că nu a fost depusă nicio plângere din partea vreunui pasager.
Cei trei fuseseră urcați în tren de un echipaj al Poliției de Frontieră, după ce fuseseră găsiți, sâmbătă după-amiază, în apropierea unui magazin de lângă localitatea Valea lui Mihai, din județul Bihor. Pentru că nu își justificau prezența în zonă, polițistii de frontieră i-au verificat și au constatat că sunt cetățeni libieni în vârstă de 16 și 17 ani și că dețin documente temporare emise de autoritățile române pentru solicitanții de azil.
„S-a mai stabilit faptul că aceștia figurează ca fiind înregistrați la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Șomcuta Mare, județul Maramureș. Având în vedere că persoanele nu își justificau prezenta in localitate, au fost scoase din zonă și îndrumate spre centrul regional de cazare, fiind urcate în trenul care avea ca destinația Baia Mare. Facem precizarea că persoanele respective nu necesitau escortă, întrucât acestea beneficiau de regim deschis și nu aveau limitat dreptul de a se deplasa liber pe teritoriul țării”, a precizat Laura Bondar, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea.