VIDEO Interviu cu istoricul Oliver Jens Schmitt despre continuitatea ideilor legionare in nationalismul comunist si fractionalismul din sanul miscarii

Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea si caderea „Capitanului“, volumul cercetătorului austriac Oliver Jens Schmitt, este printre cele mai importante carți de istorie apărute în 2017, in Romania. Ediția românească, de la editura Humanitas, este mult adăugită față de versiunea în limba germană, cuprinde multe fotografii și documente, iar autorul o consideră versiunea definitivă. Este probabil și cea mai importantă lucrare despre fenomenul legionar apărută până acum. Autorul s-a documentat timp de 10 ani pentru a o scrie.

Idei principale:

• Ce deosebește legionarismul de alte mișcari fasciste din regiune:

– Carisma conducătorului.

– Dimensiunea europeana ”Fascismul românesc avea prin Codreanu însuși și mai ales prin Ion Moța o vocație europeană și si-a prezentat, alături de fascismul italian și de național-socialismul german, ca o a treia fortă a unei axe creștine.”

– Dimensiunea transcendentă

• ”Misticismul a fost un element important pentru cel puțin o parte a legionarilor dar, pe de altă parte, era foarte răspândit în societatea românească, cu mari diferențe regionale… Acest misticism care a izbucnit atunci era și intens mediatizat”
• ”Fracționismul legionar, care până acum nu a fost discutat prea adesea, nici în istoriografie, nici în dezbaterea generală, este o grilă de lectură pentru a înțelege mai bine și o anumită slăbiciune în conducerea mișcării și faptul că în mișcare erau și oameni mai hotărâți și mai violenți decât Codreanu.”
• Intelectuali precum Cioran, Eliade, Noica, dincolo de cercuri foarte restrânse bucureștene, n-au avut niciun impact in forța de mobilizare a mișcării legionare. ”Cred că acest fenomen, adică concentrarea asupra acestei elite intelectuale legionare bucureștene, ne arată și o tendință de a explica istoria modernă a României numai printr-o perspectivă bucureșteană.”
• “În ceea ce privește metodele și scopurile nu erau prea departe de ceea ce au realizat comuniștii patru ani mai târziu. Există și o continuitate logică între doctrinele legionare și național comunismul de stil ceaușișt. De fapt legionarismul are o viață destul de lungă în societatea românească pentru că ideile foarte importante ale doctrinei legionare au fost preluate și integrate în național-comunismul ceausist cu o excepție, iar excepția era persoana lui Codreanu, care, cu carisma lui, ar fi fost o primejdie, o amenințare pentru carisma lui Nicolae Ceaușescu.”
• ”Revizioniștii legionari, aripa codrenistă, pretind întotdeauna că există două feluri de mișcare legionară: o mișcare bună, curată, reprezentată de către Codreanu și o mișcarea rea reprezentată de către Sima. Este o interpretare pe care putem găsi deja la începutul anilor ‘40, facută mai ales de către familia Codreanu. Dar trebuie să fim foarte clari, există o continuitate foarte puternică între mișcarea codrenistă și mișcarea simistă și cred că Ion Antonescu avea dreptate când a insistat asupra dinamicei aripii social revoluționare a mișcării legionare.”

Cumpară volumul Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea si caderea „Capitanului“ de pe Giftbooks.ro

Cum v-ați făcut documentarea pentru această carte? Ați găsit și lucrări, articole în românește care vi s-au părut importante pentru scrierea cărții?

​

Oliver Jens Schmitt: Am început să mă documentez în arhive acum opt ani, dar deja înainte, în bibliotecile noastre, la Viena, m-am documentat cu bibliografia existentă în limba română, dar și bibliografia generală. Mai ales în ceea ce privește studiile comparative despre fascismul în România am profitat enorm și sunt dator Arhivelor de Stat și Arhivelor CNSAS, care m-au susținut ani de zile. Am profitat și de multe sfaturi pe care le-am primit de la consilieri arhiviști care mi-au arătat și m-au ajutat să descopăr câteva fonduri foarte importante, mai ales scrisorile cu caracter privat care, desigur, au lărgit perspectiva noastră asupra persoanei lui Corneliu Zelea Codreanu. Dar, pe de altă parte, pentru mine a fost foarte important de la început să pun acest personaj într-un context mai larg, metodologic, teoretic, mobilizând bibliografia de specialitate din studiile comparative despre fascism, unde istorici români în ultimii ani, specialiști mai ales în istoria ideilor, istoria intelectuală a României interbelice, au produs publicații de mare valoare, care mi-au călăuzit drumul spre această biografie. Pe de altă parte, am încercat și să comunic cu alți specialiști în domeniu și acum șase ani, împreună cu Armin Hainen, autorul celei mai importante monografii despre mișcarea legionară, am organizat o conferință internațională. Am scos și un volum, așteptăm acum și traducerea acestui volum în limba română iar acum doi ani, colegii mei ieșeni m-au invitat – și acesta a fost un dar intelectual foarte important pentru mine – la o masă rotundă, o dezbatere la Universitatea din Iași unde am avut prilejul să discutăm împreună câteva teze importante ale acestei cărți.

Sunteți specialist în mișcările fasciste din perioada interbelică nu numai cele din spațiul românesc, ci și din spațiul balcanic, din intreaga Europă centrală și de est. Cum apare miscarea legionară într-un context mai larg? Care sunt elementele care o deosebesc de celelalte mișcări radicale din perioada aceea?

Oliver Jens Schmitt: Dacă facem o comparație mai ales cu Bulgaria, Iugoslavia, poate și cu Ungaria, faptul că mișcările legionare erau înființate și conduse de un lider carismatic – ceea ce a lipsit în Bulgaria și Iugoslavia, este desigur o deosebire importantă. Bulgaria și Iugoslavia aveau formațiuni paramilitare puternice, dar fără o ideologie care să aspire, să pretindă să fie vizibilă și pe plan european. Adică, fascismul românesc avea prin Codreanu însuși, și mai ales prin Ion Moța, o vocație europeană și s-a prezentat alături de fascismul italian, alături de național-socialismul german, ca o a treia fortă a unei axe creștine. Așa a fost concepută și percepută de către legionari. Alt element ce deosebește legionarismul, un element care este specific pentru legionarism în cadrul fascismului european, este această dimensiune transcendentă. Cel puțin nucleul dur al mișcării legionare era compus din fanatici național-ortodocși-creștini care credeau într-o înviere colectivă – învierea, mântuirea erau cuvinte cheie ale legionarismului. In Germania, în Italia și-n cazul altor fascisme europene, acest limbaj a fost întrebuințat numai ca un instrument metaforic. Dar în România, cel puțin pentru nucleul legionarismului, această dimensiune transcendentă era o parte integrantă a ideologiei. Un alt element foarte important, în România fascismul a fost un fenomen care a plecat de la universitate, adică din spațiul universitar, și, în ceea ce privește dimensiunea europeană, legionarii au fost probabil singura mișcare studențească care a reușit să treacă de la universitate și să pătrundă în aproape toate segmentele sociale, să mobilizeze de la boierime, până la muncitor, în sensul de mișcare catch all, oameni, femei dar și copii – pentru că mișcarea a fost și o mișcare intragenerațională a societății românești.

Detaliați vă rog puțin această dimeniune europeană reprezentată de Moța.

Oliver Jens Schmitt: Moța a participat la o conferință internațională fascistă la Montreux, în Elveția, organizată de către italieni. Moța era probabil legionarul cel mai de seamă care a clădit și păstrat o legătură foarte strânsă cu un fenomen pe care putem să-l numim fascismul internațional sau internațională fascistă, cu reprezentanți ai fascismului italian și cu reprezentanți ai național-socialismului german. După moartea lui Moța în Spania, această vocație internațională a legionarismului era prezentă mai ales în discursul legionar, dar nu și în practică. Corneliu Zelea Codreanu a anunțat că după preluarea puterii de către mișcarea legionară, aceasta va avea în 48 de ore o alianță cu Germania și Italia. Nu avea un fundament real, adică nu s-a negociat niciodată concret între legionari și Germania sau Italia despre asemenea alianță și această internațională fascistă era mai ales o fantasmă, dar o fantasmă care părea credibilă, cel puțin diplomaților străini, mai ales diplomației franceze și engleze, dar și cel puțin unei părți a elitei politice românești de atunci. A contribuit de asemeneaîn mod esențial la căderea lui Codreanu, pentru că mai ales puterile occidentale, cei mai importanți suținători ai României Mari din perioada interbelică au luat foarte în serios această propagandă, cum am spus, fără nicio bază concretă.

Spuneți că mișcarea avea un pronunțat caracter religios, mistic. Dar toată societatea trăia un fel de efervescență religioasă intelectuală. Acesta e principalul motiv pentru care populația îi susținea, aveau aprobarea unui atât de important segment social?

Oliver Jens Schmitt: Cred că dezvoltarea mișcării legionare oglindește foarte bine elemente esențiale, tipice pentru dezvoltarea generală a societății românești din perioada interbelică și această observație se referă și la misticism. Misticismul a fost un element important pentru cel puțin o parte a legionarilor dar, pe de altă parte, era foarte răspândit în societatea românească, cu mari diferențe regionale. Foarte puternic în Basarabia și în alte zone, misticismul a fost un element care a ieșit la iveală în întreaga țară în momentul apogeului crizei mondiale. Mă refer la fenomenul Maglavit, o isterie religioasă izbucnită în 1935, care a stârnit un val de misticism și o mișcare de pelerinaj uriașă, foarte repede controlată de stat și biserică. Carol al II-lea a devenit nașul ciobanului Petrache Lupu, ciobanul care a pretins că a avut un contact direct cu Dumnezeu. Și reacția din partea societății și nu vorbim numai de populația rurală, ci și populația urbană, chiar și elita, aristocrația, boierimea, care a reacționat puternic, ne arată că în prima jumătate a anilor ‘30, întreaga societate românească de atunci a simțit un sentiment de criză puternic, din cauza crizei economice mondiale. Pe de altă parte, după aproape 15 ani de existență a României, mari părți ale societății au pierdut complet încrederea în structurile politice ale țării. Erau răspândite idei și asteptări de mântuire, de salvare imediată. Mulți oameni, si nu numai oameni fără o bună educație, așteptau o salvare imediată, care trebuia să vină de sus. Si de aceea întreaga societate a reacționat atât de puternic. Acest misticism care a izbucnit atunci era și intens mediatizat. România interbelică a intrat într-o fază a societății de masă și a mediilor de masă. Maglavit a fost mediatizat mai ales de presa de stânga bucureșteană, care l-a speculat, având și motive pecuniare. Dar și România oficială a făcut un film pe care l-a prezentat la expoziția universală de la Bruxelles. Maglavit și acest misticism au fost preluate ca parte integrantă a ideologiei de stat și a felului în care România a vrut să se prezinte în străinătate

Insistați în carte pe relația lui Corneliu Zelea Codreanu cu tatăl său și pe faptul că a existat o simbioză tot timpul între ei. Și, în același timp, analizând personalitatea lui Codreanu, vorbiți despre Codreanu ca un om ezitant, nu lua decizii foarte ușor. Oare această ezitare venea din această relație cu tatăl său?

Oliver Jens Schmitt: Cred că nu, legătura cu tatăl a fost foarte strânsă, pentru că, într-o anumită măsură, Codreanu a reprodus și cariera politică a tatălui. Acesta a venit în România pe vremea cand Suceava, acolo unde a frecventat liceul, era încă sub administrația Austriei. A fost primit la universitatea ieșeană de către profesori foarte cunoscuți ca Xenopol și A.C. Cuza. A devenit apoi un activist în asociațiile studențești de la Iași unde s-a angajat în opoziția basarabenilor de limbă română împotriva regimului țarist. A intrat apoi în partidul înființat de Nicolae Iorga și A. C. Cuza. Desigur a fost un homo novos care a încercat să se integreze în această lume universitară antisemită și ultranaționalistă care a caracterizat o parte importantă a vieții academice ieșene de atunci.

În ceea ce privește ezitarea și uneori insecuritatea lui Codreanu în ceea ce priveste conducerea miscării, trebuie să facem o deosebire între anii ‘20 și ‘30. Codreanu și-a început cariera ca activist anti-grevist, împotriva grevelor socialiste. După aceea, ca lider studențesc a ajuns la un apogeu de popularitate ca ucigaș – ucigaș achitat de către elitele de dreapta. In anii 30, mai ales în a doua lor jumătate, după experiența falimentului violent în faza Gărzii de Fier , Codreanu însuși, în jurnalul lui din anul ‘34, remarca faptul că o formațiune paramilitară nu poate reuși într-o luptă deschisă împotriva autorităților de stat. Aceasta era lecția pe care a învățat-o din experiența Gărzii de fier. Și când mișcarea legionară s-a transformat într-adevăr într-o mișcare de masă, în anul ‘36, Codreanu a fost silit să integreze fracțiuni diferite. Fracționalismul a caracterizat într-o manieră elementară această mișcare. Si aceste fracțiuni au urmărit uneori scopuri contradictorii – pro-carliști și anti-carliști, pentru rege sau împotriva regelui, apoi exista acea aripă social revoluționară care a devenit foarte puternică. Și, de aceea, Codreanu a fost, spre sfârșitul vieții sale chiar depășit în radicalism de unii legionari. Pare să fie un paradox. Dar la sfârșit această aripă social revoluționară, reprezentată de Horia Sima, iarăși, a întrebuințat violența. Asta făcuse și Codreanu însuși la începutul carierei sale, dar după aceea el a schimbat tactica cel puțin în ce privește violența, pentru că această violență necontrolată devenise un dezavantaj politic. Codreanu credea, cel puțin în ‘37 – inceputul anului ‘38, că putea prelua puterea pe cale legală. Dar acest fracționism legionar, care până acum nu a fost discutat prea adesea, nici în istoriografie, nici în dezbaterea generală, este o grilă de lectură pentru a înțelege mai bine și o anumită slăbiciune în conducerea mișcării și faptul că în mișcare erau și oameni mai hotărâți și mai violenți decât Codreanu. Deși – și insist asupra acestui punct – Codreanu până la sfârșit a rămas un antisemit convins și un om care nu s-a distanțat niciodată în mod deschis de violența politică pentru că nu a putut să se distanțeze de propriul lui început în viața politică.

Cumpară volumul Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea si caderea „Capitanului“ de pe Giftbooks.ro

Spuneți in carte despre antisemitismul lui Codreanu că urmărea latura socială și economică mai degrabă decât să fie rasist. Era diferit antisemitismul legionar de sentimentele populare din societate?

Oliver Jens Schmitt: Cred că trebuie să fim foarte exacți, vorbim doar despre perioada lui Codreanu și nu despre dictatura național-legionară și despre implicarea legionarilor, cel puțin ca activiști, în armată sau în alte părți ale sistemului de stat românesc. În ceea ce privește perioada lui Codreanu și vorbind despre Codreanu personal, putem spune că antisemitismul pe care l-a propagat era produsul antisemitismului intelectual, care în România avea rădăcini profunde deja în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Codreanu a fost socializat într-o familie în care, cum deja am spus, făcea parte din mișcarea politică înființată de Nicolae Iorga și A.C. Cuza membrii importanți ai elitei intelectuale de atunci. Ca și A.C. Cuza care era, desigur, cel mai important doctrinar al antisemitismului radical și care a propovăduit întotdeauna așa-zisa ”eliminare” a evreilor – ăsta era cuvântul cheie, chiar de la început era evident că acești oameni vor să elimine populația evreiască din România. Ca și A.C. Cuza, Codreanu nu și-a echimbat această ideologie antisemită. Nu a încercat insă niciodată să se adapteze antisemitismului rasist de tip german care a existat în România mai târziu. Dar Codreanu a rămas un cuzist, adică un antisemit radical convins, care a susținut că evreii sunt un obstacol în calea societății românești spre modernizare. Asta era o interpretare clasică pe care o găsim deja la Eminescu, la Hașdeu și alți intelectuali ai sfârșitului sec. al XIX-lea.

Si care era relația Legiunii cu intelectualii vremii? În istoriografia românească s-a pus mult accent pe această relație care poate că nu era chiar atât de strânsă, poate mai degrabă intelectualii se foloseau și-și însușeau această mișcare. Miscarea legionară era mai putin interesată de ei.

Oliver Jens Schmitt: Cred că dezbaterea aceasta s-a născut în anii ‘90, după căderea regimului comunist în România, după ce s-a descoperit implicarea mai multor intelectuali de seamă ca Eliade, Cioran, Noica și alții în fascismul românesc. Asta a stârnit un șoc și reacția a fost o dezbatere intensă a acestui fenomen. Dar studiind istoria socială a mișcării legionare, mecanismele de mobilizare și cauzele succesului electoral în mișcarea legionară trebuie să admitem că acești intelectuali, dincolo de cercuri foarte restrânse bucureștene, n-au avut niciun impact. Aceste texte nu erau citite decât de acești intelectuali. Țăranii, muncitorii și alte straturi sociale nu au avut acces la aceste texte. Și cred că acest fenomen, adică concentrarea asupra acestei elite intelectuale legionare bucureștene, ne arată și o tendință de a explica istoria modernă a României numai printr-o perspectivă bucureșteană. Dar mișcarea legionară era – și în ceea ce privește intelectualii – o mișcare care a pornit și de la universitățile din Cluj, Cernăuți, din toate universitățile țării – nu erau așa de multe ca astăzi.

Intelectualii de la sate, învățători și preoți, au jucat un rol cu mult mai important decât intelectualii bucureșteni. La fel și în ceea ce privește ierarhia legionară. Scriitori ca Radu Gyr, intr-adevăr, au făcut o carieră în organizație. Mai puțin Mircea Eliade care a participat la campania electorală din anul ’37. Dar, scriind o biografie a lui Codreanu, trebuie să spun că acești intelectuali de seamă, ale căror nume sunt foarte cunoscute în România, nu apar prea des, nu au pătruns niciodată în nucleul dur, în comunitatea, în această familie legionară. Dar au gravitat în jurul acestei comunități și mai ales l-au întrebuințat pe Codreanu ca un fel de ecran al proiecțiilor mai multor ideologii intelectuale moderne ale acelui timp. Dar dincolo de aceste cercuri, impactul și importanța pentru mobilizarea uriașă, și mai ales în a doua jumătate a anilor ’30, a muncitorilor era extrem de limitată.

Mișcarea avea baze puternice în țărănime, intrau și foarte mulți muncitori iar când s-a încheiat povestea legiunii mulți au trecut destul de ușor la mișcarea comunistă.

Oliver Jens Schmitt: Există să spunem două căi de continuitate între legionarism și comunism. Pe de o parte o continuitate socială – am publicat două articole despre istoria socială a mișcării legionare, analizând printre altele cine au fost aceia ce au preluat puterea în septembrie 1940. Și nu era generația veche legionară, ci o generație de țărani tineri, radicalizați care au urmărit un scop social revoluționar, adică o revoluție socială, economică în România. În ceea ce privește metodele și scopurile nu erau prea departe de ceea ce au realizat comuniștii patru ani mai târziu. Există și o continuitate logică între doctrinele legionare și național comunismul de stil ceaușișt. De fapt legionarismul are o viață destul de lungă în societatea românească pentru că ideile foarte importante ale doctrinei legionare au fost preluate și integrate în național-comunismul ceausist cu o excepție, iar excepția era persoana lui Codreanu, care, cu carisma lui, ar fi fost o primejdie, o amenințare pentru carisma lui Nicolae Ceaușescu. In cartea aceasta citez și un raport al unui turnător al securității despre o întâlnire cu fratele lui Codreanu, Decebal, care la începutul anilor 70 a declarat: voi comuniștii ați reabilitat un politician anti-semit ca Octavian Goga, prim-ministrul anti-semit instalat de către Rege, iar acum noi, codrenii, așteptăm să-l reabilitați și pe fratele meu.

In afara de anitsemitism ce alte teme avea Legiunea? Care era proiecția lor, cum își reprezentau ei felul de a conduce România? Ce ar fi făcut într-o lume ipotetică în care ei ar fi condus, ce ar fi făcut?

Oliver Jens Schmitt: Au ajuns la putere sub conducerea lui Horia Sima și știm ce s-a întâmplat – pogromuri și la sfârșit o ciocnire cu armata pe care legionarii au pierdut-o. Ion Antonescu, deja la începutul anului ‘38, când Codreanu era încă în viață, a prevăzut exact acest scenariu. Antonescu era convins că și o mișcare legionară codrenistă, dacă ar fi ajuns la putere, ar fi provocat un haos care ar fi condus la o dictatură a armatei. De aceea a propus un fel de coabitare între armată la cârma statului și Codreanu ca un fel de dascăl al neamului, adică ar fi rezervat dimensiunea idelogică pentru mișcarea legionară, dar puterea reală pentru armată. Revizioniștii legionari, aripa codrenistă, pretind întotdeauna că există două feluri de mișcare legionară: o mișcare bună, curată, reprezentată de către Codreanu și o mișcarea rea reprezentată de către Sima. Este o interpretare pe care putem găsi deja la începutul anilor ‘40, facută mai ales de către familia Codreanu. Dar trebuie să fim foarte clari, există o continuitate foarte puternică între mișcarea codrenistă și mișcarea simistă și cred că Ion Antonescu avea dreptate când a insistat asupra dinamicei aripii social revoluționare a mișcării legionare, deja la sfârșitul anului ‘37 și începutul anului ‘38, când în România se aștepta o preluare legală de către mișcarea legionară. După părerea lui Antonescu Codreanu nu era în stare să controleze și să oprească această dinamică revoluționară pe care a stârnit-o prin crearea corpului muncitoresc legionar. Crearea acestei formațiuni muncitorești legionare a fost, pe de o parte, un mare succes, pentru că muncitorii erau mult mai ușor de mobilizat decât țăranii, dar, pe de altă parte, muncitorii erau greu de controlat pentru că urmăreau un scop care era diferit de scopul lui Codreanu însuși. Pentru ei acest discurs al mânturirii, al dimensiunii transcendente a mesajului legionar, nu avea niciun rost. Ei au vrut o revoluție, o integrare a lor într-o comunitate națională, omogenizată și nivelată. În cercurile legionare nu s-a discutat prea des despre proiecte concrete privind politica economică și socială. Codreanu a rămas întotdeauna foarte vag. Dar în mișcarea lui se aflau și doctrinari de stânga care aveau o concepție mult mai clară despre o Românie legionară și această concepție nu era prea departe de ceea ce s-a realizat in perioada comunistă. Și de aceea se ințelege cum de codrenii care au supraviețuit anilor ‘30, în perioada ceaușistă, au slăvit acest regim, cu excepția politicii față de biserică. Chiar și Iridenta, sora lui Codreanu, a declarat că comuniștii au realizat o Românie puternică, o Românie care este respectată în lume, o Românie modernizată și industrializată – e păcat că sunt comuniști și nu creștini credincioși. Se vede că această aripă de stânga a mișcării legionare și comuniștii aveau nu numai o bază socială comună, ci și o parte importantă a ideologiei.

Acesta este de fapt un volum mult îmbunătățit față de volumul apărut în Austria?

Oliver Jens Schmitt: Da, pentru mine este o versiune definitivă, mult îmbogățită.

Cumpară volumul Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea si caderea „Capitanului“ de pe Giftbooks.ro

După ce ați terminat de scris, cum ați caracteriza personalitatea lui Codreanu? Cum l-ați simțit dvs. ca om?

Oliver Jens Schmitt: Eu am încercat să scriu o biografie politică. O biografie trebuie să trateze însă și aspectul privat. Dar Codreanu n-avea o viață privată. Tot ce făcea era politic. Familie nu a avut, a trăit ca un călugăr, un călugăr laic, a trăit și a clădit o comunitate, așa-zisa familie legionară, și a realizat această utopie legionară în această lume pământeană prin crearea comunității legionare. O comunitate intragenerațională. Codreanu a invitat si copii, mai ales copii țăranilor săraci și este important să subliniem că copiii și femeile au jucat un rol esențial și probabil erau și susținătorii cei mai loiali pe care i-a avut. O figură cheie este și șefa mișcării de femei legionare, Nicoleta Nicolescu, cu care a colaborat, cu care a administrat organizația și cu care a animat această comunitate legionară. Ceea ce știm despre viața privată a lui Codreanu este în multe cazuri un rezultat al sistemului de reeducare – așa l-au numit comuniștii de la Aiud și de la Pitești. Legionarii din închisori au fost siliți să distrugă carisma lui Codreanu prin povești despre viața lui privată și mai ales despre viața lui sexuală. Dar este important să subliniem că în anii ‘30, când Codreanu era încă în viață, nici cei mai aprigi adversari ai lui politici nu au abordat tematica aceasta. Era un om extrem de fanatic, care credea în misiunea lui și care a trăit într-o manieră care nu a corespuns la realitățile și la moravurile elitelor românești de atunci. De aceea a fost și o provocare. A rămas până la sfârșit un om sărac și de aceea mulți oameni, chiar și adversari politici ca Iuliu Maniu, i-au arătat o stimă pe care din punct de vedere politic putem s-o înțelegem numai cu greutate. Cum un politician democrat, pro-occidental, care a apărat statul de drept și statul constituțional, ca Iuliu Maniu, poate să încheie un pact de neagresiune cu un lider fascist? Cred că trebuie să fim foarte atenți pentru că mulți revizioniști au insistat asupra acestor elemente ale caracterului lui Codreanu, sărăcie, lipsă de corupție, pentru a-l prezenta pe Codreanu ca pe un exemplu politic chiar și pentru astăzi. Dar să nu uităm că a fost un om politic ucigaș, antisemit, care a contribuit esențial la escaladarea violenței în viața politică românească și care a pregătit terenul politic și mental pentru intrarea în războiul mondial.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro