Sari direct la conținut

​​VIDEO INTERVIU Liviu Tipurita, regizor si producator BBC, creatorul documentarului The New Gypsy Kings: Imi amintesc cum imi spunea: “Ne omoara manelele, Liviule! Moare muzica lautareasca”.

HotNews.ro
Liviu Tipurita la AFF 2016, Foto: Hotnews
Liviu Tipurita la AFF 2016, Foto: Hotnews

Regizorul si producatorul Liviu Tipurita a vorbit in cadrul unui interviu despre noul sau documentar The New Gypsy Kings, film ce prezinta doua lumi diametral opuse, dar care au ceva in comun: muzica. Vorbim de lumea muzicii lautaresti, unde asistam la o lupta pentru supravietuire si cea de-a doua lume, cea a manelelor, unde vedem opulenta.

Inspiratia pentru subiectul filmului documentar The New Gypsy Kings

Iubesc muzica tiganeasca de cand eram copil si din momentul descoperirii ei am inceput sa o ascult obsesiv si am inceput sa caut noi muzicieni. Iubesc bogatia ei cromatica, vitalitatea ei. In 2004 m-am dus intr-o vizita la Caliu, el fiind violonistul principal al trupei Taraf de Haidouks si unul dintre cei mai buni violonisti din lume, si acolo l-am gasit destul de trist, amarat, asa cum a zis el. Supararea venea din faptul ca manele devenisera foarte puternice. Mi-a spus asa: “Ne omoara manelele, Liviule! Moare muzica lautareasca”. Imi spunea ca nepotii, copii lor, nu mai vor sa invete instrumente acustice, dureaza foarte mult sa devii un foarte bun instrumentist acustic. Toata lumea e interesata de pop electronic, de clape. Si a spus: “Domne, cand incepi sa canti vioara pe clape, s-a dus dracului tot”. A facut o comparatie pe care si acum mi-o amintesc: “Sintetizatoarele sunt ca plasticul, distrug totul. Cum sa pui plastic intr-un Mercedes”.

“Muzica traditionala, lautareasca, dispare si o data cu ea, dispar si lautarii”

Si era ingrijorat ca muzica traditionala, lautareasca, dispare si dispar lautarii. Iar dupa aceasta discutie, m-am tot gandit la el, ma gandeam ca si pe mine ma intristeaza faptul ca muzica lautareasca dispare. Ar fi trist sa se intample asta. Si atunci am vrut sa vad cine sunt oamenii astia care distrug muzica lautareasca. Chiar sunt, asa cum zice Caliu, manelistii? Apoi, cautand pe internet, am vazut niste manele care aveau o audienta de zeci de milioane de oameni (…) Cam asta a fost punctul de plecare al documentarului meu The New Gypsy Kings.

Am petrecut aproape doi ani facand acest film si am filmat peste 300 de ore de material. Imi amintesc ca eram totusi destul de ingrijorat. E o poveste fabuloasa, extraordinara, dar sa o reduci la o ora. Ma gandeam ca acum trebuie sa simplific atat de multe lucruri, sunt nuante pe care le voi pierde, ma gandeam cum o sa inteleaga publicul din Marea Britanie. Pentru ca pentru ei am facut acest film… Cum o sa inteleaga (englezii – n.red.) o poveste atat de complexa, cum o sa vada documentarul cei care cunosc toate nuantele povestii.

Pana la urma este un film despre muzicieni tigani, care fac doua genuri de muzica: traditionala si manele si despre cum isi castiga ei existenta, ce s-a schimbat in viata lor. Muzicienii sunt in lumea tiganilor foarte respectati.

Cum este perceputa muzica lautareasca in Marea Britanie

Publicul britanic nu stie nimic despre muzica asta. Fanfara Ciocarlia si Taraf de Haidouks sunt destul de cunoscuti in toata lumea, dar totusi este un segment mic de populatie care stie cine sunt oamenii astia. Publicul larg nu stie nimic despre acest gen de muzica. Daca as fi facut filmul asta pentru Romania sau pentru o alta piata, poate ar fi fost structurat altfel, dar trebuie sa plec de la premisa ca oamenii trebuie sa inteleaga despre ce vorbesc, iar lucrurile trebuie sa fie inevitabil simplificate, fara a fi insa deformate.

Despre festivalul Astra Film

Astra Film este un festival pe care l-am vazut dezvoltandu-se, avand ocazia sa vad una dintre primele editii din anii ’90, iar ’97 chiar am castigat un premiu aici. Apoi nu am mai avut ocazia mult timp sa vin aici, pana acum doi ani cand am tinut un workshop. Mi-a placut foarte mult ce am vazut. Este o oferta reala, autentica, culturala, pe care Astra Film o face Sibiului si intregii tari. Am intalnit aici oameni din toata tara, dar si din tari ca Ungaria, Anglia, Franta, SUA… din toata lumea practic. Este un festival international care si-a castigat o reputatie foarte buna si e bine meritata. Editia aceasta vine Frederick Wiseman, care este un zeu al documentarului, un mare documentarist, si sa fie prezent aici, sa poti sa discuti cu el, asta inseamna foarte mult. Astra Film creeaza si un public care sa aiba deschidere catre documentar si care isi dezvolta creativitatea inca de la o varsta foarte frageda. Asta inseamna foarte mult.

Interviul integral cu Liviu Tipurita

Video realizat cu echipament Nikon

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro