Sari direct la conținut

VIDEO INTERVIU Valeriu Lazar, ministrul moldovean al Economiei: Fara o agenda ambitioasa de integrare oferita Moldovei de UE, Chisinaul ar putea evalua si alege oferta Rusiei de integrare aprofundata intr-o organizatie regionala pe baza CSI

HotNews.ro

Moldova va fi pusa in fata unei optiuni, daca Uniunea Europeana nu va accepta o agenda de integrare ambitioasa pentru Chisinau si in conditiile in care Parteneriatul Estic este doar un instrument birocratic si ineficient, crede ministrul Economiei din R. Moldova, Valeriu Lazar. Intr-un interviu acordat HotNews.ro, acesta spune ca alternativa ar fi o integrare intr-o organizatie regionala pe baza CSI, al carei motor sa fie Rusia. In prezent, cea mai mare provocare a Chisinaului este sa convinga partenerii europeni prezenti miercuri la Conferinta Donatorilor pentru R. Moldova de la Bruxelles ca guvernul este decis sa faca reforme. Riscul major insa este incetinirea acestora, in cazul unor anticipate.

  • Ca niciodata, pozitia Rusiei e foarte structurata acum. (…) Oferta Federatiei Ruse e una clara: ea consta in faptul ca Rusia vede CSI ca o organizatie regionala bazata pe interesele economice comune. (…) R. Moldova, mai devreme sau mai tarziu trebuie sa ia o decizie incotro merge.
  • Pana la un anumit nivel de integrare nu exista niciun conflict intre integrarea noastra pe axa est sau vest. (…) Noi avem toata vointa politica de integrare europeana, dar, pana la urma nu suntem, nici noi naivi, intelegem foarte bine procesele din UE si nu cred ca putem vorbi acum despre aderarea la UE.  Aderarea in sensul politico-administrativ. Mie acest lucru imi este foarte clar. (…) Momentan nu cred ca este obiectivul nostru aderarea politico-administrativa la UE, nu este gata nici UE, nici R. Moldova, cel putin mesajele care vin din partea Bruxelles-ului asta inseamna. Noi trebuie sa ne ambitionam sa facem pe intern reformele necesare, sa preluam standardele europene si vom continua cu aceeasi ardoare si aceeasi viteza.
  • Pe de alta parte, exista un mare semn de intrebare. Pentru ca Parteneriatul Estic, la nivel de discutii functioneaza. La nivel practic – din discutiile pe care le port cu cunoscuti la Bruxelles – nici ei nu stiu ce mancare de peste este acest Parteneriat Estic. Nu mai vorbim de situatia in care Belarusul, care desi formal este parte a acestui parteneriat, de la 1 iulie de facto si de jure este in uniunea vamala cu Rusia si Kazahstan, care presupune deja o alta forma de integrare. Asta inseamna ca prezenta Belarus in Parteneriatul Estic e un mare semn de intrebare. Nu stim ce se va intampla cu Ucraina.
  • Si asta inseamna doua lucruri: fie in Parteneriatul Estic ramane doar Moldova – si atunci vom insista la Bruxelles sa avem si noi o agenda de integrare europeana mai ambitioasa -, fie, daca asta nu se va intampla, noul proces va fi catalizat de noua pozitie a Rusiei. Federatia Rusa se ofera sa fie nucleul unui proces de integrare in aceasta regiune, pe baza CSI. Au zis (n.r. rusii) ca inteleg foarte bine ca tarile membre CSI nu sunt gata momentan sa delege o parte din suveranitatea lor unor structuri supra-statale, dar vor vrea ca tarile CSI sa ofere mai multa claritate asupra intentiilor lor, sa spuna pana unde sunt gata sa se integreze in structurile a ceea ce va urma dupa CSI: „Vreti sa va opriti la nivel de acord de comert liber, e ok; vreti sa mergeti mai departe, fiti bineveniti; vreti sa participati la spatiul economic comun, welcome; vreti sa mergeti si mai departe, si mai bine; voi decideti”. Numai ca au zis sa nu ne asteptam la acelasi nivel de deschidere a tarilor din aceasta organizatie egal intre toti, ci pe baza nivelului de integrare. Mai devreme sau mai tarziu acest fenomen ne va face sa fim mai expliciti si mai clari.

Intrebat daca simte ca Rusia ofera in acest moment Moldovei ceva mai mult decat ofera Uniunea Europeana, ministrul Lazar a spus ca exista o analogie cu UE la modul in care vede Rusia integrarea spatiului CSI. Insa el a subliniat ca este sustinatorul integrarii europene, al adoptarii standardelor si proceselor democratice europene.

  • Ceea ce propune Rusia urmeaza logica procesului de integrare europeana, asa cum s-a creat UE. In perspectiva urmatorilor ani de zile va trebui sa decidem: avansam in procesul de integrare cu alte tari din CSI sau nu. Pentru mine e mult mai aproape perspectiva integrarii europene, dar nu putem sta prea mult in antecamera UE, intr-o zona, o camera de asteptare precum Parteneriatul Estic.
  • Noi negociem acum si Acordul de Asociere, dar sa stiti ca nu e acordul pe care l-a avut Romania sau tarile care au aderat. Eu ma tem sa nu ne dezamagim cetatenii, pentru ca le spuneam ca vor avea regimul de vize pe care l-au avut si romanii, insa acum le spunem ca vom avea un regim simplificat de vize.
  • Nu vad un conflict deschis intre aceste doua procese, cred ca R. Moldova poate sa fie o zona in care interesele estului si vestului se intersecteaza, dar nu sunt conflictuale. (…) Capitalul rusesc poate fi folosit in Moldova pentru a produce marfuri care sa fie exportate in UE si viceversa. (…) Sunt procese care depind de noi si altele care nu depind de noi.

Valeriu Lazar este membru al Partidului Democrat din Moldova, condus de Marian Lupu. PDM – rupt din Partidul Comunist si aflat acum in Alianta pentru Integrare Europeana – este recunoscut pentru pozitia sa extrem de prietenoasa fata de Federatia Rusa. In aceste conditii, este important de stiut daca ministrul Lazar exprima o opinie a PDM sau a intregii coalitii aflata la guvernare. Premierul Filat a spus, intr-un interviu pentru HotNews.ro, ca indubitabil calea Moldovei este spre vest, dar ca isi doreste relatii ‘redictibile, pragmatice’ cu Rusia. Ele insa nu trebuie sa incetineasca parcursul european al Chisinaului, a subliniat primul ministru moldovean.

  • Este, cu certitudine, o pozitie a partidului nostru, a spus Lazar, si ea este impartasita si de colegii nostri de coalitie. Mesajul este consolidat. Noi suntem pentru un proces de integrare europeana mai consistent, mai rapid, dar agenda pe care UE este dispusa sa o accepte e mai putin ambitioasa.

Despre Conferinta Donatorilor pentru R. Moldova de la Bruxelles

Moldova s-a pregatit temeinic pentru Conferinta Donatorilor care are loc miercuri la Bruxelles. Saptamana trecuta, guvernul de la Chisinau a elaborat un program numit Regandirea Moldovei/Rethink Moldova. El are ca principii o guvernare responsabila, redresarea si dezvoltarea economica si investitiile in capital uman si arata ca prioritatile Moldovei sunt crearea unui serviciu public eficient si a unui sistem educational modern,combaterea coruptiei si independenta justitiei, sustinerea dezvoltarii IMM-urilor, descentralizarea, dezvoltarea regionala echilibrata sau atragerea de investitii in agricultura.

Guvernul a elaborat o lista de proiecte – multe in infrastructura – pentru care cauta finantarea internationala.

  • Vrem sa convingem partenerii nostri de dezvoltare ca in R. Moldova actuala guvernare stie ce vrea, pentru ca asta ni s-a reprosat mereu: ca avem idei multe, dar mai putina claritate. Acum avem sentimentul ca stim ce vrem, spune ministrul Economiei.
  • Calcaiul lui Ahile in R. Moldova a fost intotdeauna capacitatea slaba de a implementa politici, planuri, proiecte. Cu ajutorul partenerilor de dezvoltare am invatat cel putin sa le scriem, acum suntem la capitolul implementare si vom convinge ca avem aceasta capacitate.
  • Capacitatea politica de a implementa reforme este determinata de resurse, iar R. Moldova nu are resurse interne, mizam foarte mult pe cele din afara. In acelasi timp, si viceversa, deschiderea donatorilor fata de Moldova depinde in mare masura de a demonstra ca avem vointa politica.

  • Vom incerca sa convingem ca avem o agenda de reforme ambitioasa, dar care are si niste costuri sociale si este  grija noastra cea mare sa gasim un echilibru intre dezvoltarea economica si modul in care sa compensam costurile sociale ale acestor reforme.
  • Cea mai mare provocare pentru economia R. Moldova este situatia politica. Avem un guvern format pe principii politice, toti membrii cabinetului reprezinta partidele politice si din aceasta perspectiva exista aceasta temere. Sigur ca eforturile noastre au fost de a identifica orice posibilitate legala de a evita aceste alegeri anticipate. Nu este un moft al nostru si acest obiectiv deriva din motive foarte practice: guvernul are nevoie de cel putin un an de munca deplina. Atunci cand nu ne gandim la anticipate, ministri se gandesc mai bine cum sa-si faca meseria. Si din acest motiv toate eforturile noastre au fost de a identifica o solutie.
  • In situatia reactiei pe care o avem de la structurile occidentale, sigur ca s-ar putea sa trebuie schimbat acest obiectiv. (…) Nu vrem sa punem in balanta evitarea cu orice pret a alegerilor cu incalcarea unor norme democratice. Daca anticipatele nu vor putea fi evitate va trebui sa intelegem bine situatia si sa incercam sa asiguram membrilor executivului libertatea si confortul, conditiile ca ei sa fie axati pe implementarea agendei de reforme.
  • Ceea ce ma face sa vorbesc despre riscul destabilizarii si abtinerii de la reforme se bazeaza pe faptul ca succesul aliantei depinde de implementarea acestor reforme. Din perspectiva interna trebuie sa le realizam, pentru ca oricum le-am inceput. Dar nu putem spune ca populatia este prea fericita ca au crescut preturi, dar a fost inevitabila.
  • Mai e un factor din zona politicului care ne va tine impreuna si ne va face foarte eficienti: faptul ca riscul revansei partidului comunistilor exista. Nu te uneste nimic mai mult decat un dusman comun si care e suficient de puternic si speculeaza foarte abil ceea ce facem noi acum. E bine sa fii la guvernare cand e crestere economica si este bine sa fii in opozitie cand ai declin economic.
  • Cred ca vom fi in stare sa gasim echilibrul intre interesul partidelor si interesul comun. Pana la urma suntem in aceeasi barca si nu e cazul sa o sabotam pentru ca ne vom scufunda cu totii. Vom face si in continuare ceea ce am facut pana acum: vaslim toti, din toate partidele componente ale AIE. Eu sunt optimist, dar nu vreau sa exagerez si sa dau impresia ca nu exista riscuri politice. Ele exista, fara indoiala. Insa tine de datoria noastra sa gasim modalitatea prin care vom subordona interesul comun interesului particular de partid.

Despre investitori si investitii in R. Moldova

Valeriu Lazar a fost anterior detinerii portofoliului economiei directorul unei companii de investitii, al carui rol era atragerea investitorilor straini pe piata moldoveneasca. Intr-un interviu dat anterior, in calitate de membru al mediului de business, el a spus ca „notiunea de incredere este una sacra pentru investitorii straini”. Intrebat care cel mai mare risc care ar putea duce la pierderea increderii investitorilor, ministrul Valeriu Lazar a spus ca acesta este „pierderea din viteza la implementarea reformelor”, care ar putea aparea in cazul unor alegeri anticipate.

  • Ma tem foarte mult sa nu pierdem din viteza implementarii reformelor. Sigur ca anticipatele reprezinta un risc. Este de asteptat ca opozitia, „prietenii nostri” comunisti, va specula reformele pe care le facem, care – pe termen scurt – au un impact negativ. Vom intra intr-o zona de maxima sensibilitate, care ar putea duce la o temperare a vitezei reformelor. Nu ne vom abtine sa facem reforme, insa ne-am putea abtine sa aplicam o accelerare a acestora.
  • In situatia anticipatelor e un mare semn de intrebare cum se vor comporta institutiile internationale. Stiu ca pot avea anumite rezerve si vor vrea sa astepte acest deznodamant, insa stiu cu certitudine ca nu e cazul sa ne asteptam la investitii private masive. Ma refer in special la investitii straine directe. (…) Acum depinde cand vor fi anticipatele, in toamna sau in primavara anului viitor, suntem acum intr-o zona de incertitudine si speram sa o depasim cat mai repede, a mai spus ministrul.
  • Acum nu prea constat un interes vadit al investitorilor, lumea asteapta, mai iese din starea de hibernare specifica acestei perioade a anului. (…) Ne propunem ca in aprilie/mai sa iesim pe bursa de valori cu anumite actiuni ale unor companii de stat. Maximum in luna iunie vom sti clar ce facem cu aceste intreprinderi. Cred ca partea leului va reveni in perioada de toamna, atunci ne asteptam la o intensificare a procesului investitional, iar expunerile din mai/iunie vor fi mai degraba niste pachete mai mici, pentru tatonarea apetitului investitorilor.
  • Ar fi naiv sa credem ca anul acesta vom face marile privatizari, pentru ca ele necesita o perioada de tatonare, de evaluare si e important sa iesi in piata cu active cand ai certitudinea ca exista cerere si interes si ca piata este coapta pentru asta.
  • Vom avea surprize bune pentru investitori in domeniul energetic, in tot ce inseamna utilitati, sectorul aviatic, poate calea ferata. In tot ce tine de infrastructura, statul are dorinta de a le oferi sectorului privat pentru investitii. Alte domenii de interes pentru investitori sunt agricultura, industria de procesare, precum si tehnologia informatiilor.

In ce masura potentialii investitori s-ar lovi in piata de oligarhii Moldovei, creati in perioada comunista, si de influenta acestora?

  • Nu poti distruge in 6 luni ceea ce s-a facut in opt ani de zile, a spus ministrului Valeriu Lazar. Au fost situatii relativ mai simple si situatii mai complexe si, din aceasta perspectiva este foarte important ceea ce se va intampla: vor fi anticipate sau nu, cand vor avea ele loc. Noi am inceput foarte hotarat, dar sigur ca exista o anumita inertie.
  • Figurat vorbind, noi urma sa oprim un tren care deraiaza si am reusit sa il repunem pe sine si incercam sa schimbam propriu-zis elementele acestei garnituri. Nu poti face toate reformele odata, ceea ce creeaza perceptia in societate ca exista inca foarte multi oligarhi care stau acum in umbra. Sa nu uitam insa ca foarte multe tranzactii dubioase din ultimii ani de zile au fost securizate si nu vrem sa mergem pe calea pe care au mers comunistii sa le contestam. Toate tranzactiile de privatizare contestate s-au intors impotriva statului, toate procesele au fost pierdute la CEDO si contribuabilii trebuie sa plateasca aceste costuri.
  • Asa ca noi suntem mult mai atenti la ceea ce facem sa nu intram in litigii care sa ne coste si care ne distrag atentia de la ceea ce avem de facut. (…)Comunistii au securizat foarte bine, chiar la nivel de legi, toate ilegalitatile.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro