Sari direct la conținut

VIDEO Ioana Mihăilă, noul ministru al Sănătății, a depus jurământul. Iohannis: Mă bucur că în coaliție s-a găsit un modus videndi care ne dă speranțe că lucrurile vor merge și mai bine

HotNews.ro
Ioana Mihaila, noul ministru al Sănătății, învestită în funcție, Foto: Presidency.ro
Ioana Mihaila, noul ministru al Sănătății, învestită în funcție, Foto: Presidency.ro

Ioana Mihăilă, desemnată de USR-PLUS la conducerea Ministerului Sănătății, după demiterea lui Vlad Voiculescu, a depus jurământul miercuri seară. „Mă bucur că în coaliție s-a găsit un modus videndi care ne dă speranțe că lucrurile vor merge și mai bine”, a spus Iohannis la ceremonia de învestire, el cerând Guvernului să o sprijine pe Mihăilă.

Ceremonia de învestire are loc la Palatul Cotroceni, după ce președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a Ioanei Mihăilă în funcția de ministru al Sănătății.

Klaus Iohannis, după depunerea jurământului de către noul ministru al Sănătății:

  • Dnă ministru, preluați astăzi un minister foarte complicat, într-o perioadă extrem de dificilă, de pandemie
  • Vă doresc multă putere de muncă, mult succes, vă doresc să vă integrați în echipa guvernamentală
  • Cred că e un moment bun să spun că sunt foarte bucuros că în coaliție s-a găsit un modus videndi care ne dă speranțe că lucrurile vor merge și mai bine
  • Doresc și Guvernului să găsească o colaborare foarte bună între membrii Guvernului și să o sprijiniți pe dna ministru Mihăilă, pentru că va avea enorm de multe probleme de rezolvat
  • Coaliției de guvernare îi doresc mult succes și să terminăm cu rezultate notabil de bune această etapă nerefericită, pandemică
  • Sper foarte mult ca printr-o campanie de vaccinare de succes să reușim ca până în vară să reușim să ieșim din pandemie

De la ora 19.30, Ioana Mihăilă va susține o conferință de presă la Ministerul Sănătății.

Ioana Mihăilă (41 de ani), medic endocrinolog, fost candidat al Alianței USR-PLUS la Primăria Oradea anul trecut și secretar de stat în Ministerul Sănătății în mandatul lui Vlad Voiculescu a fost propusă miercuri pentru funcția de ministru al Sănătății. Ioana Mihăilă va fi al patrulea ministru al Sănătății în timpul pandemiei, după Victor Costache, Nelu Tătaru și Vlad Voiculescu.

Nominalizarea acesteia vine la exact o săptămână de la demiterea lui Vlad Voiculescu de către premierul Florin Cîțu, decizie care a creat prima criză majoră în coaliția de guvernare, la mai puțin de 4 luni de la învestirea Cabinetului Cîțu.

Cine este Ioana Mihăilă

Din informațiile HotNews.ro, Ioana Mihăilă, un secretar de stat mult mai discret cu aparițiile în public decât Andreea Moldovan și Monica Althamer, s-a ocupat, în mandatul lui Vlad Voiculescu, în special de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă în sănătate. 1,85 de miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, programul național ce se bazează pe fondurile europene puse la dispoziție de Uniunea Europeană pentru a ameliora impactul pandemiei asupra economiilor europene, vor merge către investiții în domeniul sănătății.

Ioana Mihăilă (41 de ani) și soțul său, și el medic, au înființat o clinică privată la Oradea. Cei doi au împreună doi copii.

Absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, Ioana Mihăilă s-a clasat între primii 100 de candidați pe țară la examenul național de rezidențiat, profesând ca medic endocrinolog în Cluj și în Oradea, iar în 2016 a promovat cu nota 10 examenul pentru obținerea gradului de medic primar. A coordonat caravane medicale prin care au fost oferite servicii medicale gratuite în satele din județul Bihor.

Odată cu fondarea PLUS, Ioana Mihăilă s-a implicat în politică și a devenit președintele organizaţiei judeţene Bihor.

„M-am implicat activ în politică în 2018, atunci când am avut certitudinea că direcţia în care se îndrepta România este total îndepărtată de valorile europene. Mi-am dat seama atunci că avem 2 opţiuni: fie plecăm din ţară, fie ne alăturăm oamenilor în care credem şi contribuim la schimbare. Am ales cea de-a doua variantă şi am aderat la organizaţia ”Platforma România 100”, iar apoi la Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS)”, afirma Mihăilă anul trecut, înaintea alegerilor locale.

De altfel, Ioana Mihăilă a fost, anul trecut, candidatul Alianţei USR-PLUS la Primăria Oradea.

De asemenea, Ioana Mihăilă a făcut parte din celula de criză PLUS COVID şi a contribuit la programul de guvernare USR-PLUS la capitolul dedicat managementului crizei COVID-19.

La capitolul avere, Ioana Mihăilă deține 3 case de locuit la Oradea, 3 terenuri (intravilan) în Oradea, un apartament la Cluj, un spațiu comercial în Oradea, un autoturism și peste 400.000 de lei în conturi. De asemenea, Ioana Mihăilă a încasat anul trecut, potrivit declarației de avere publicate pe site-ul Ministerului Sănătății, dividende în valoare de 137.000 și 382.850 (fără a preciza dacă este vorba despre lei sau euro) și a acordat USR un împrumut de 20.000 de lei în campania electorală.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro