Sari direct la conținut

VIDEO Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în România. Este distribuită în parohii prin centrele eparhiale

HotNews.ro
Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, Foto: Ahmad Gharabli / AFP / Profimedia Images
Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, Foto: Ahmad Gharabli / AFP / Profimedia Images

Credincioșii ortodocși adunați la Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim au primit sâmbătă Lumina Sfântă, care apoi a fost adusă în țările ortodoxe, inclusiv în România.

  • UPDATE 19:01 Aeronava care a adus Lumina Sfântă a aterizat pe Aeroportul Otopeni după ora 18.00. De la aeroport a început distribuirea ei către eparhii, astfel încât să ajungă la parohiile din România şi Republica Moldova pentru oficierea liturghiei de Înviere.
  • UPDATE 14:19 Patriarhul Theophilos III a ieșit din Sfântul Mormânt cu două mănunchiuri de lumânări aprinse, fiecare mănunchi având 33 de lumânări. Lumina Sfântă a fost împărțită clerului și credincioșilor adunați în biserica din Ierusalim. Potrivit tradiției, patriarhul a fost controlat la intrare de către poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Ulteiror, a pătruns în prima încăpere,”Capela Îngerului”, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul a intrat singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului de unde s-a întors cu Lumina Sfântă.

În mod tradițional, Lumina Sfântă se aprinde în sâmbăta Săptămânii Mari, în jurul orei prânzului.

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4 mai, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, transmite Agerpres.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, când deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige. Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului.

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare – sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc.

De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de Patriarhul Daniel în anul 2009. După ce va fi împărțită reprezentanților din eparhii, Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei.

În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro