Sari direct la conținut

VIDEO Lupta zilei pe front: Două tancuri rusești, lovite cu rachete Javelin / Unul reușește să fugă, dar nu ajunge departe și explodează spectaculos

HotNews.ro
Lupta intre tancurile rusesti si rachetele Javelin lansate de ucraineni, Foto: Captura video
Lupta intre tancurile rusesti si rachetele Javelin lansate de ucraineni, Foto: Captura video

Imagini noi de pe frontul din estul Ucrainei arată o confruntare între două tancuri rusești și militari ai brigăzii 59 din cadrul forțelor ucrainene.

Pe filmarea realizată din dronă, de la înălțime, se vede cum cele două tancuri atacă în mijlocul unui câmp gol și sunt angajate într-un schimb de focuri.

Unul dintre tancuri este lovit de o armă antitanc, cel mai probabil o rachetă Javelin – explodează și este scos din uz rapid.

Al doilea execută manevre de retragere, dar în fuga sa este lovit în plin, într-o laterală de o rachetă ghidată antitanc – tot cel mai probabil o rachetă Javelin. Are loc o explozie, multe elemente de pe tanc sar în aer, dar vehiculul blindat reușește să-și continue drumul și prinde viteză încercând să scape din zonă.

După câteva sute de metri parcurși în viteză, tancul rusesc explodează spectaculos, cel mai probabil trecând peste o mină antitanc.

„Din nou tancurile rusești au încercat să spargă pozițiile forțelor noastre armate. Dar soldații noștri sunt mereu alerți și i-au primit pe musafirii neinvitați cu mare căldură. Primul tanc a fost lovit imediat. Echipajul celui de-al doilea a încercat să scape, iar pentru moment părea că vor reuși”, a scris pe contul de Facebook brigada motorizată 59 din cadrul Armatei Ucrainene.

CITEȘTE ȘI:

Urmărește ultimele evoluții din a 406-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro