VIDEO „M-a târât peste balta de urină”. Mărturia lui Nicolae, românul torturat de polițiștii din Verona
Nicolae, un român în vârstă de 56 de ani, se numără printre persoanele, în special migranți, pe care polițiștii italieni le-au reținut, apoi le-au torturat. Acesta trăiește pe străzile din Verona și a povestit că a fost bătut și târât prin urină, notează StiriDiaspora.
Nicolae a povestit care a fost tratamentul la care a fost supus de către polițiștii de la secția de poliție din Verona, arătându-și semnele cu care a rămas după ce a fost agresat.
Cinci poliţişti din oraşul italian Verona au fost plasați în arest la domiciliu, iar alți 17 sunt cercetați în libertate, fiind acuzați de torturarea unor persoane pe care le-au reţinut, în special imigranţi, scrie presa italiană, citată de agenţiile AFP şi ANSA, conform Agerpres.
Migranții fără adăpost au fost țintele bătăilor și umilențelor oamenilor care ar trebuie să aplice legea în Verona.
Polițiștii reținuți sunt un inspector şi patru agenţi acuzaţi că au lovit şi insultat persoane reţinute în timpul unor diverse intervenţii, în perioada iulie 2022 – martie 2023. Ceilalţi 17 polițiști sunt cercetați pentru că nu ar fi încercat să împiedice aceste acțiuni, potrivit cotidianului La Stampa.
Nicolae și Gae,prietenul românului, au povestit că bărbatul a fost săltat de poliție, atacat cu spray cu piper, dus la secție și bătut fără motiv. Nicolae a fost torturat și umilit în camera de interogatoriu.
Nicolae fa pipi per terra ed è a quel punto che l’agente lo prende, lo strattona e lo butta per terra. Utilizzandolo appunto „come uno straccio”. #verona pic.twitter.com/NkJvkejA22
— BiancoMagro (@BiancoMagro) June 8, 2023
Nicolae a spus că anul trecut în octombrie a fost legitimat fără motiv de către polițiști.
„Eram la barul Primo Kilometro, în zona Fiera. Eram cu un prieten, beam o bere și o cafea. Dintr-o dată a sosit o mașină de poliție, doi ofițeri au coborât și au venit direct la noi. Și ne-au cerut actele”.
„Au venit direct la mine și mi-au cerut actele mie și lui Gae degeaba”, referindu-se la prietenul care spune că a fost de față.
La scurt timp, Nicolae a fost săltat de către polițiști și băgat în mașina de poliție.
I-a fost refuzat accesul la toaletă
„M-au băgat în camera de arest și acolo am cerut să mă duc la baie, dacă pot să am acces cu amabilitate la toaletă”, a spus el.
Deși nu s-a opus oamenilor legii, „unul dintre cei doi polițiști m-a apucat de păr și m-a tras cu greutate până când m-a închis într-o celulă cu perete transparent. Aveam nevoie să mă duc urgent la toaletă. Am încercat să atrag atenția unui polițist gesticulând prin perete. Mi-au spus că nu era posibil să merg la toaletă și că va trebui să fac pe podea”.
După ce a fost refuzat, Nicolae a continuat: „Am stat într-un colț și am făcut pipi. Din păcate, m-au pedepsit pentru asta. Imediat ce am terminat de urinat a intrat ca o furie un polițist. M-a mai împroșcat o dată cu spray în față și apoi m-a târât la pământ peste balta de urină. Când m-am ridicat din nou, la un moment dat, primul polițist m-a lovit cu pumnul în ficat“.
„După aproximativ o oră și jumătate”, a continuat Nicolae, „au venit după mine pentru a mă duce la baie și, în timp ce erau în spatele meu, cu bastonul, m-au lovit la nivelul rinichilor și timp de aproximativ douăzeci de minute am fost inconștient”.
După ce și-a revenit, polițiștii i-au dat drumul lui Nicoale, care trăiește pe străzile din Verona din 2020.
„M-au apucat de păr și m-au târât să merg la camera de amprente. Există o înregistrare video cu acest lucru, sunt sută la sută sigur, pentru că mi-au arătat-o în instanță. Acolo se află întregul adevăr”, a mai spus Nicolae. (Foto: Dreamstime.com)