VIDEO Marcel Ciolacu, iritat de jurnaliști în timpul vizitei la Crevedia: „Am înțeles, e o problemă cu primarul din PSD” / Întrebarea la care premierul nu a vrut să răspundă
Premierul Marcel Ciolacu a refuzat să răspundă la întrebarea dacă PSD a primit bani de la familia primarului din Caracal, el fiind chestionat pe această temă în timpul vizitei pe care a făcut-o în Crevedia la locul tragediei de sâmbătă seară.
De asemenea, Ciolacu a evitat să vorbească atât despre faptul că stația GPL din Crevedia unde au avut loc exploziile este deținută de fiul edilului respectiv, cât și să explice cum a fost posibil ca aceasta să funcționeze în condițiile în care nu avea autorizație.
Întrebat insistent de jurnaliști cum „cum este posibil ca firma unui primar să funcționeze ilegal?”, Ciolacu a răspuns ironic că „a înțeles întrebarea din prima pentru că presupun că nu chiar întâmplător sunt premier al României”.
„În primul rând, eu sunt fiul cuiva, fiecare dintre noi suntem copiii cuiva. Ce este cel mai important – și acest lucru îl garantez și eu, și domnul ministru de interne și doamna ministru al justiției – cine se va face vinovat va plăti”, a răspuns premierul.
Ciolacu a continuat să evite întrebările directe privind modul cum a fost posibil ca firma să funcționeze, răspunzând iritat că „am înțeles, e o problemă cu primarul din PSD cu care trebuie eu să iau legătura. Nu vă supărați, eu nu trebuie să iau legătura cu tatăl nimănui, al niciunui acționar, pentru că nu este în atribuțiile mele de serviciu”.
„În fișa postului președintelui partidului scrie să iau legătura cu tatăl fiului care avea un GPL?”, a adăugat premierul.
O jurnalistă de la fața locului l-a întrebat, la un moment dat:„ A primit PSD bani de la familia primarului din Caracal?”.
Ciolacu a continuat să vorbească cu alți jurnaliști fără să răspundă, iar în timp ce jurnalista repeta întrebarea, s-a întors și a plecat.
- Potrivit site-ului banipartide.ro, primarul din Caracal, Ion Doldurea, a cotizat la PSD în anul electoral 2020 cu 28.910 lei.
Stația GPL unde au avut loc sâmbătă seara mai multe explozi aparține unei firme deținute de fiul primarului municipiului Caracal, Ion Doldurea (PSD).
Imaginile surprinse de camerele Google StreetView pe DN1A, la Crevedia, arată că la locul exploziilor devastatoare de sâmbătă, exista o parcare îngrădită cu numeroase cisterne, dar și mecanisme din care pare că se făcea transferul de gaze din rezervoare în cisterne. Firma, deținută majoritar de fiul primarului PSD din Caracal, nu ar fi avut autorizație să funcționeze.
Firma de GPL la care s-a produs explozia din Crevedia și care îi aparține lui Ionuţ Daniel Doldurea, fiului primarului PSD din Caracal, Ion Doldurea, a fost amendată de mai multe ori de Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru mai multe nereguli legate de nerespectarea măsurilor de securitate la incendiu, iar în 30 septembrie 2020 firma anunțase autoritățile că închide punctul de lucru.