VIDEO Martor al DNA in dosarul Microsoft despre cum ar fi cumparat Siveco lectii informatice de la liceeni si apoi le-a vandut Ministerului Educatiei la preturi de pana la 10 ori mai mari / Siveco: Pretul unei lectii a fost cu cel putin 72% mai mic decat cel de pe piata
Un martor audiat de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie in dosarul Microsoft a vorbit despre faptul ca Siveco ar fi cumparat lectii informatice de la liceeni, pe care le-ar fi revandut apoi catre Ministerul Educatiei, „la preturi de la 5 pana la 10 ori mai mari”, pentru a le folosi tot la clasa. La solicitarea HotNews.ro, Siveco a sustinut ca pretul unei lectii in Sistemul Educational Informatizat (SEI) a fost „cu cel putin 72% mai mic decat cel de pe piata” si ca procentul de elemente realizate de castigatorii concursurilor si incluse in lectiile SEI a fost „extrem de mic – 1,5%”. „Aceasta foarte mica parte a materialelor rezultate din concursuri a fost utilizata ca element de pornire in dezvoltarea unor lectii, pe baza potrivirii lor cu modul de gandire si asimilare a cunostintelor de catre elevi si profesori”, mai spun reprezentantii Siveco.
Un document al anchetatorilor aflat in dosarul Microsoft prin care se cere aviz de la Parlament pentru ridicarea imunitatii a trei fosti ministri – il citeaza pe un martor care a dat o ampla declaratie privind modalitatea de acordare a licentelor, potrivit Mediafax. Este vorba despre acelasi martor care a descris in declaratia data anchetatorilor presupusa filiera care ar fi comis fapte de trafic de influenta si luare de mita in ceea ce priveste cumpararea licentelor si care leaga numele lui Adrian Nastase si Victor Ponta de acest caz (Detalii aici).
www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/play’; document.write(”); if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayerhtml_max/007461f719b26e19da92f693e0bc9815/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
Declaratia martorului, referitoare la lectiile informatice, asa cum se regaseste in documentul anchetatorilor:
„Contractul s-a derulat pana in anul 2009, a ajuns in total la o valoare de 124 milioane dolari, iar valoarea reala a echipamentelor hardware cumparate de Ministerul Educatiei, a fost de aproximativ 50% din pretul contractual si in cazul aplicatiilor software si serviciilor valoarea reala fiind aproximativ 10% din pretul achizitiei.
Nu exista absolut nici un motiv real pentru care nu ar fi fost necesara organizarea unei licitatii publice, toate produsele hardware si software putand fi procurate de la nenumarati producatori de pe piata locala. Aceasta modalitate de achizitie a fost utilizata pentru ca preturile sa nu fie cunoscute publicului si sa permita supraevaluarea contractului.
Pot exemplifica in acest sens ca o imprimanta care se gasea pe piata la pretul de 300 euro era vanduta de Siveco, Ministerului Educatiei la un pret de 1.500 euro, iar lectiile informatice care era cumparate de Siveco la pretul de 1.000 – 2.000 euro bucata, erau vandute Ministerului Educatiei la preturi de 9, 10 si chiar 11.000 euro.
Toate echipamentele erau cumparate de Siveco de la cei 3 subcontractanti ai sai, Compaq, IBM si HP, iar din 2003 doar IBM si HP. Acestia le cumparau la randul lor de la subcontractanti ai lor, cum ar fi Compaq de la Technet, Fujitsu Siemens Computers de la Net Consulting, IBM Romania de la Omnilogic, HP de la S&T, iar ultimii subcontractanti le cumparau de pe piata libera sau de la distribuitorii autorizati. Prezenta acestora in contract a fost necesara doar pentru a permite crearea profitului din care sa se plateasca mitele, deoarece oricare dintre multinationalele contactate de Siveco ar fi putut sa cumpere produsele respective si sa le distribuie Ministerului Educatiei, in mod direct fara subcontractanti.
Lectiile au fost cumparate in parte de la firma Softwin, o parte au fost dezvoltate de catre angajati Siveco, iar alta parte a fost achizitionate de Siveco de la liceeni, practic de la beneficiari finali ai proiectului. In acest scop Siveco a organizat o competitie adresata tuturor scolilor si liceelor pentru elaborarea de lectii informatice si cele mai bune lectii din cadrul competitiei erau achizitionate la preturi modice de catre Siveco si revandute Ministerului Educatiei si Cercetarii la preturi de la 5 pana la 10 ori mai mari.
Existau niste standarde din punct de vedere pedagogic, si anume respectarea programei scolare in vigoare, acestea fiind cerute de Ministerul Educatiei si Cercetarii si niste standarde tehnice pentru a se asigura o oarecare uniformitate a limbajelor de programare folosite, cerinte formulate de Siveco, prin Departamentul tehnic”.
Cum raspunde Siveco la acuzatiile de mai sus
La solicitarea HotNews.ro, reprezentantii Siveco au transmis urmatoarele:
„1. Referitor la preturile de vanzare a lectiilor in cadrul SEI
In cadrul SEI au fost achizitionate licente de utilizare a lectiilor electronice. Lectiile electronice achizitionate sunt licentiate pentru intregul sistem educational preuniversitar public, pentru utilizarea pe un numar nelimitat de statii de lucru din cadrul acestui sistem.
Licenta acopera nu numai calculatoarele achizitionate in cadrul programului SEI, ci si toate celelalte calculatoare existente si viitoare din sistemul de invatamant preuniversitar. Acest mod de licentiere a fost si este deosebit de favorabil Ministerului Educatiei si fara precedent in alte proiecte.
Astfel, daca se iau in considerare doar calculatoarele livrate in cadrul SEI 1-3, pretul licentei per statie de lucru este de 0,30 USD. Calculand si pretul per statie de lucru pentru toate calculatoarele existente la momentul respectiv numai in licee (conform Institutului National de Statistica si Raportului de Progres eEurope+ 2003), rezulta, la nivelul liceelor, un pret efectiv al licentei pentru o lectie, de 0,14 USD per statie (cu mult mai mic fata de pretul unitar per licenta al lectiilor de pe piata libera, pret care era de 1,08 USD +TVA pentru lectiile disponibile in comert la vremea respectiva).
Pretul unitar al unei lectii SEI a fost asadar cu cel putin 72% mai mic decat cel de pe piata, chiar la data achizitiei. Daca se iau in calcul calculatoarele achizitionate ulterior pretul este si mai mic, avantajul MEC fiind astfel mult mai mare.
2. Referitor la modul de achizitionare a lectiilor in cadrul concursurilor informatice
Organizarea concursurilor informatice, la care au participat zeci de echipe mixte, formate din elevi si profesori, a avut scopul de a crea in interiorul sistemului educational competente pentru producerea de continut educational interactiv. Castigatorii concursurilor anuale au primit numeroase premii si recunoasteri, printre care: oportunitatea ca lucrarile lor (chiar daca au reprezentat o contributie foarte mica) sa fie incluse in lectiile SEI si utilizate de toti elevii din sistemul educational, remunerare baneasca si plata participarii la conferinte internationale in vederea prezentarii propriilor creatii.
Pe ansamblu, procentul de elemente realizate de castigatorii concursurilor si incluse in lectiile SEI a fost in final extrem de mic – 1,5%.
Aceasta foarte mica parte a materialelor rezultate din concursuri a fost utilizata ca element de pornire in dezvoltarea unor lectii, pe baza potrivirii lor cu modul de gandire si asimilare a cunostintelor de catre elevi si profesori.
Includerea de lectii premiate in SEI spre a fi folosite in scoli de elevi din toata tara a reprezentat o stimulare si o incurajare pentru autori, si in niciun caz nu a contribuit la reducerea costurilor de productie. In cadrul SEI, fiecare lectie in parte reprezinta un proiect informatic in sine, realizat de o intreaga echipa de experti, cu un scenariu didactic riguros, un design grafic aliniat criteriilor ergonomice si psiho-pedagogice si o realizare tehnica complexa.
3. Referitor la costul echipamentelor/calculatoare
In cadrul SEI au fost livrate laboratoare informatizate de catre furnizori de reputatie mondiala (HP, IBM, Compaq), si nu echipamente separate. Aceste laboratoare au inclus atat echipamente, cat si foarte multe servicii asociate (pregatirea salilor inclusiv cablarea si configurarea retelelor, depozitarea, livrarea, integrarea in retea, testarea si configurarea optima a hardware-ului si preinstalarea software-ului; verificarea si consolidarea echipamentelor, punerea in functiune, testarea detaliata a conformitatii si documentarea activitatilor, instruire in vederea utilizarii si administrarii, suport tehnic pe o perioada de 3 ani, inclusiv servicii de intretinere si depanare). Pretul vizeaza integralitatea acestor produse si servicii.
Simpla achizitionare de echipamente in cadrul acestui proiect nu atingea scopul educational urmarit.
Toate calculatoarele livrate in programul SEI, realizate de furnizori cu experienta globala, au fost importate, asa cum atesta documentele vamale si certificatele de origine, in Romania neexistand capacitati de asamblare pentru cantitatea de calculatoare necesara.
O simpla comparatie cu preturile echipamentelor din piata, la nivelul anului 2005, releva ca pretul laboratoarelor informatizate din SEI a fost cu 25% mai mic decat pretul echipamentelor si serviciilor asociate, daca acestea ar fi fost achizitionate la un pret ‘de raft’, laboratoarele din SEI aducand totodata si avantajele echipamentelor ‘brand-name’, a serviciilor integrate si a garantiei si suportului tehnic pe 3 ani.
In plus, preturile calculatoarelor achizitionate in SEI au scazut cu circa 40% in 2004 fata de 2001, urmand tendinta preturilor la nivel mondial.
4. Referitor la pretul imprimantelor
In cadrul laboratoarelor informatizate, alaturi de celelalte echipamente hardware (servere, statii de lucru, monitoare, scannere, periferice etc) a fost prevazuta si cate o imprimanta cu tehnologie laser, de viteza mare, adecvata utilizarii intensive.
SIVECO Romania nu a livrat niciodata imprimante sau celelalte echipamente, dar din informatiile noastre pretul imprimantelor a fost similar preturilor pietei de la momentul respectiv (2001-2004), si anume intre 655 si 690 USD.”
Citeste si: