Sari direct la conținut

VIDEO Mesajul transmis Rusiei de Zelenski, care s-a filmat în beznă, lângă o dronă iraniană doborâtă de armata Ucrainei

HotNews.ro
Volodimir Zelenski, Foto: ABACA / Abaca Press / Profimedia
Volodimir Zelenski, Foto: ABACA / Abaca Press / Profimedia

Rusia a lansat 4.500 de lovituri cu rachete şi peste 8.000 de raiduri aeriene în Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, care joi noapte și-a susținut discursul adresat națiunii lângă o dronă iraniană doborâtă de Armata Kievului.

Renunţând la cadrul său obişnuit de interior, Zelenski s-a filmat afară, în întuneric, lângă epava unei drone, spunând în mesajul său video zilnic că în ultimele două zile Armata Ucrainei a doborât 23 de drone.

În ultimele două săptămâni, Rusia a lansat zeci de rachete şi drone asupra reţelei ucrainene de producţie a energiei electrice, cauzând daune majore şi întreruperi de curent.

Zelenski a mai spus că Rusia a lansat până acum mai mult de 8.000 de atacuri aeriene şi 4.500 de rachete:

  • „Ne continuăm rezistenţa. Agresorul îşi continuă teroarea. Suntem din nou atacaţi din cer de un stol de corbi ai lor.
  • Peste 30 de drone au fost lansate în două zile. Apărătorii cerului nostru au împiedicat vulturii inamicului să pătrundă în spaţiul ţării şi au doborât 23 de drone. În plus, racheta aeriană ghidată Kh-59, două elicoptere de atac Ka-52 şi o altă aeronavă de atac Su-25 au fost transformate în fier vechi.
  • În total, în această perioadă, Rusia a efectuat 4.500 de lovituri cu rachete şi peste 8.000 de raiduri aeriene. Dar ne luptăm, vom doborî mai multe”.
  • „Bombardamentele nu ne vor frânge: să auzi imnul inamicului pe pământul nostru este mai înfricoşător decât (să auzi) rachetele inamicului pe cerul nostru. Nu ne este frică de întuneric”, a mai spus Zelenski.

Kievul şi patru regiuni ucrainene ar putea fi nevoite să întrerupă alimentarea cu energie electrică pentru mai mult timp decât era prevăzut, după atacurile ruse, a anunţat joi un oficial ucrainean de rang înalt.

Moscova utilizează tot mai mult „drone kamikaze” de fabricație iraniană, în condiţiile în care începe să ducă lipsă de arme de precizie cu rază lungă de acţiune, potrivit serviciilor de informaţii britanice.

Actualizările zilnice bazate pe surse din cadrul serviciilor de informaţii, pe care Londra le publică de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în 24 februarie, sunt calificate de Kremlin drept „propagandă”.

Pe teren, o serie de atacuri cu drone şi rachete cu rază lungă de acţiune întreprinse de armata rusă în ultimele două săptămâni au avut un impact major asupra infrastructurii critice din Ucraina, precum centralele electrice, lăsând sute de mii de oameni fără curent în timpul weekendului.

Atât Uniunea Europeană, cât și Statele Unite și Marea Britanie au impus sancțiuni împotriva companiei iraniene care produce dronele Shahed și entităților care le furnizează forțelor armate ruse.

Zece iranieni care antrenau soldați ruși au fost uciși în lovituri ucrainene în războiul dintre Rusia și Ucraina în ultima săptămână, declara un oficial ucrainean pentru agenția de știri KAN, citată de Jerusalem Post.

Raportul vine în contextul în care oficialii americani și ucraineni avertizează că iranienii îi antrenează pe ruși pentru a folosi drone iraniene în Crimeea.

Secretarul de presă al Pentagonului, generalul de brigadă dr. Pat Ryder, declara, de asemenea, că „iranienii au fost pe teren în Ucraina pentru a ajuta Rusia în operațiunile cu drone de acolo”.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, spunea și ea, în timpul unei conferințe de presă, că instructorii iranieni au operat în Crimeea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro