Sari direct la conținut

VIDEO Ministrul Apararii: Parada de 1 Decembrie se tine dar nu va avea amploare, din lipsa de bani

HotNews.ro

Ministrul Apararii Nationale, Corneliu Dobritoiu, a declarat, sambata, la o manifestare prilejuita de Ziua Armatei Romaniei, ca parada de 1 Decembrie se va tine cu certitudine, dar ca, in lipsa fondurilor, acesta nu va avea o amploare deosebita, potrivit Mediafax.

„O sa fim in strada, veneram, vom respecta ziua de 1 Decembrie, Ziua Nationala, ziua pentru care multi au sangerat, dar, daca ne uitam putin in istorie, la 1 Decembrie 1918, armata romana nu a intrat in Transilvania de atunci, ci la zece zile dupa aceea, ca sa nu se considere ca vointa romanilor, prin referendumul de la Alba Iulia, a fost impusa de catre armata”, a precizat ministrul Apararii.

Intrebat daca nu vor mai fi folosite avioane si tancuri la parada, demnitarul a raspuns afirmativ: „Da. Avioanele vor sta pe locurile lor. Costurile sunt foarte mari. Un tanc consuma 3,3 litri de motorina pe kilometru”.

„Va dati seama ca vor fi militarii cu sufletele, cu constiinta curata, cu toata patima, cu tot focul lor, toata dragostea lor de tara acolo, la Arcul de Triumf”, a incheiat ministrul Apararii.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/player’; if(typeof flowplayer == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/bfb3e8e13224af82913a13a48d4728a7/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”)); content channel

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro