Skip to content
Bogdan Ivan, ministrul Energiei. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

VIDEO Ministrul Energiei, despre evoluția prețului la carburanți și alte efecte ale războiului. „Nu mai putem să stăm închistați în tabele Excel”

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că măsurile luate până acum în privința prețurilor carburanților „au avut efecte de aproximativ -1 leu la fiecare litru de motorină standard”, dar a avertizat că orice „fluctuație” din Strâmtoarea Ormuz „se va reflecta și în prețul din țara noastră”.

Oficialul a spus că la nivel global este „poate cea mai dificilă perioadă din ultimii zeci de ani” și lucrurile „se schimbă cu o viteză amețitoare”.

Bogdan Ivan a estimat că, și dacă s-ar încheia mâine, efectele negative ale războiului din Orientul Mijlociu vor fi resimțite „încă șase nouă luni de zile”.

„Faptul că 40% din fertilizatorii mondiali trebuiau să treacă prin acea strâmtoare și nu ajung acum la culturile de primăvară cauzează automat o lipsă a hranei la finalul acestei veri și în iarnă. Faptul că deja avem prețuri atât de mari la combustibil și lipsă de combustibil în anumite state, nu în România, reprezintă o provocare și vom avea de lucru. Chiar dacă mâine se închide acest război, încă șase-nouă luni de zile vom simți efectele negative”, a declarat Bogdan Ivan, duminică, în conferința extraordinară pentru alegerea conducerii PSD Sector 4.

El a avertizat că România „o să aibă probleme uriașe” dacă nu se adaptează la noua „dinamică”.

„Nu mai putem să stăm închistați în tabele Excel și în contabilitate cu fiecare virgulă, când lumea asta se schimbă cu o viteză amețitoare. Nu mai este o perioadă în care să știi că timp de cinci ani ai cincinale și te uiți în tabele Excel, și gata, știi ce o să faci atunci. Nu, suntem într-o altă dinamică, în care dacă nu suntem agili, dacă nu suntem pe aceeași voce, țara asta o să aibă probleme uriașe, pentru că întreaga planetă are probleme uriașe”, a adăugat ministrul.

Ce a spus despre prețul carburanților

Ministrul Energiei a spus că prețul la pomă crește cu 45 de bani la fiecare atunci când cotația internațională a petrolului se majorează cu 10 dolari.

„În mod foarte direct, orice creștere a prețului barilului de petrol, de exemplu, cu 10 dolari, înseamnă o creștere la pompă în România cu 45 de bani – pentru fiecare 10 dolari în plus. Dacă scade cu 10 dolari, scade și prețul cu 45 de bani”, a explicat Bogdan Ivan, într-o conferință de presă după evenimentul de la PSD Sector 4.

El susține că măsurile luate până acum în privința prețurilor carburanților „au avut efecte de aproximativ -1 leu la fiecare litru de motorină standard, pentru că el a fost supus acestui mecanism”.

„În momentul de față, dacă va exista o fluctuație în Strâmtoarea Ormuz, este evident că ea se va reflecta și în prețul din țara noastră”, a conchis ministrul Bogdan Ivan.