Sari direct la conținut

VIDEO Miting pro-Europa, în zona Ateneului, cu ocazia lansării oficiale a președinției UE / Mesaj proiectat pe Palatul Regal: "We want EU, PSD wants Russia"

HotNews.ro
Protest 10 ian (7), Foto: Hotnews
Protest 10 ian (7), Foto: Hotnews

Câteva sute de persoane s-au adunat joi seara în fața Bibliotecii Universitare, la protestul anunțat sub deviza ”We need UE” și ”Vrem Europa, nu dictatură” de organizațiile ”Rezistența”, ”Corupția Ucide” și ”Inițiativa România”. Protestul a avut loc cu ocazia ceremoniei oficiale de lansare a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, la Ateneul Român, unde vor fi prezenți Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Jean Claude Juncker, Antonio Tajani și Donald Tusk.

–––––––––

21:20 În fața Bibliotecii Universitare mai erau 100 – 150 de oameni.

20:40 În continuare câteva sute de oameni protestează și scandează anti-PSD și pro-UE / Mulți oameni pleacă din cauza frigului și ninsorii

19:55 Pe Palatul Regal este proiectat cu laser verde mesajul „We want EU, PSD wants Russia” / Se scandează „10 august!” si „Jandarmeria, apară hoția!”

Stere Gulea, pentru HotNews.ro: Este o țară blocată de 2 ani de problemele personale ale lui Dragnea. Nimeni nu știe ce se întâmplă de fapt. Justiția este dată peste cap, este un mare impas. Oamenii nu sunt băgați în seamă, câinii latră, caravana trece

Oana Pellea: Vrem o țară europeană, nu dictatură, eu cred că pericolul de dictatură e mare

19:46 Printre protestatari au trecut și Dan Barna si Vlad Voiculescu

19:36 Circa 6-700 de persoane / printre ele, Mihai Șora, Stere Gulea și Oana Pellea

19:27 Prin zonă a trecut și Petre Roman, care a trecut prin mulțime pentru a ajunge la Ateneu, dar a fost huiduit puternic, și aproape a luat-o la fugă, fiind urmărit de câțiva manifestanți

19:18 Numărul protestatarilor a ajuns la circa 500, se scandează „PSD, ciuma roșie”, „Jandarmeria apără hoția”, „Cât de javre puteți fi să gazați niște copii”, „Sclavii lui Dragnea”.

19:15 Printre protestatari, și fostul premier Dacian Cioloș

Ora 19:05 Circa 250 de protestatari scandează „Vrem Europa, nu dictatură!”, „România, stat european!”, „Europa vrem să știi, c-au furat de la copii”, „Justiție, nu corupție”

Perimetrul este controlat de jandarmi, blochează accesul oamenilor de rând în zonă.

În parcarea de la Ateneu este plin de jandarmi și de mașini de intervenție dar traficul în zona se desfășoară în condiții normale.

În ciuda restricțiilor și a filtrelor, oamenii continuă să se adune.

”Vrem să fim alături de ei. Vrem să fim văzuți de ei. Vrem să se înțeleagă că, în ciuda politicilor guvernării actuale, românii sunt cetățeni ai Europei, care cred în valorile care stau la baza UE: libertate, stat de drept, justiție independentă, solidaritate, transparență în decizii și în cheltuirea banului public”, se arată în anunțul protestului, distribuit pe rețelele sociale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro